Sari direct la conținut

VIDEO Marșul pentru autostrăzi în Moldova / Coloana de mașini, ajunsă în Capitală, nu a fost lasată să intre în Piața Victoriei. Manifestanții și-au lăsat mașinile pe Kiseleff și au mers să protesteze în fața Guvernului: "Vrem autostrazi!"

HotNews.ro
Politia blocheaza accesul protestatarilor in Piata Victoriei, Foto: Captura Facebook
Politia blocheaza accesul protestatarilor in Piata Victoriei, Foto: Captura Facebook

Câteva sute de mașini care au pornit sâmbătă din mai multe județe ale Moldovei, dar și din Transilvania, într-un marș motorizat spre București pentru a cere urgentarea proiectelor de autostradă, nu au fost lăsate să intre în Piața Victoriei. Poliția și Jandarmeria au dirijat coloana spre Calea Dorobanți, pentru ca mai apoi, peste aproape o oră, să ajungă pe bulevardul Kiseleff, unde mașinile au fost parcate, iar protestatarii au mers pe jos până în Piața Victoriei.

”Este incredibil ce se întâmplă. Am venit de la sute de kilometri distanţă, am protestat paşnic, nu au fost probleme pe traseu, niciun incident, iar aici vedem că ne mint. Vrem să ajungem în faţa Guvernului, dar nu suntem lăsaţi. În Piaţa Victoriei nu este nici un alt protest, ne-au blocat pur şi simplu accesul”, a afirmat, potrivit news.ro, Mihaela Munteanu, reprezentanta uneia dintre asociațiile care au organizat evenimentul.

De cealaltă parte, Jandarmeria a susținut că protestatarii nu au avut autorizație pentru a intra în Piața Victoriei cu mașinile. „Este ilegal sa parchezi în Piața Victoriei și nu au nici aprobare. Persoanele se pot duce acolo să protesteze, dar fără autovehicule. Am discutat cu Poliția Rutieră și le-am pus în vedere că trebuie să se deplaseze”, a declarat, pentru Mediafax, Georgian Enache, purtătorul de cuvând al Jandarmerei București.

Cele câteva sute de mașini din mai multe județe ale Moldovei, dar și din Transilvania, au pornit sâmbătă într-un marș motorizat spre București pentru a cere urgentarea celor două mari proiecte de autostradă pentru Moldova: A8 Târgu Mureș – Tg. Neamț – Iași – Ungheni și A7 Suceava – Bacău – Focșani – Buzău – Ploiești, potrivit organizatorilor protestului. Aceștia au solicitat o întâlnire cu Prim-Ministrul României, Viorica Dăncilă, și cu Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, pentru a primi garanții oficiale ferme și o foaie de parcurs cu termene și acțiuni clare pentru deblocarea construirii Autostrăzilor A8 și A7.

Desfășurarea LIVE TEXT și VIDEO a marșului:

UPDATE 20.32 Protestatarii au ajuns în Piața Victoriei și scandează „Vrem autostrazi!”

UPDATE 20.23 Manifestanții au parcat acum pe Kiseleff și se duc pe jos în Piața Victoriei, unde vor protesta puțin, după care spun că vor pleca spre case.

UPDATE 20.15 Protestatarii spun că, prin faptul că au tot fost blocați pe străzile din Bucuresti, Poliția si jandarmii nu au făcut altceva decât să-i ajute să se facă mai bine auziți. Dacă nu le tot puneau piedici, până acum plecau spre orașele lor. Acum sunt tot în Bucuresti, în coloana spre Bd. Kiseleff, claxonând.

UPDATE 20.08 Abia acum au fost lăsați manifestanții să plece de pe Calea Floreasca pentru a se intoarce pe b-dul Kiseleff, unde pot lasa masinile. Au fost blocați pe Calea Floreasca timp de circa jumatate de oră, ca să ajungă tot la planul negociat inițial cu Jandarmeria

UPDATE 19.43 Protestatarii sunt acum blocați în fața Televiziunii Române. Ei acuză că au fost păcăliți de poliție, care le-a promis că îi lasă să parcheze mașinile lângă Piața Victoriei, ca să poată protesta apoi pe jos.

Manifestanții veniți de la sute de kilometri acuză forțele de ordine că vor să îi scoată din București.

UPDATE 19.31 După negocieri intense cu jandarmii, timp de mai bine de o oră și jumătate, manifestanții au fost lăsați să treacă cu mașinile în marș prin Piața Victoriei. Ei mărșăluiesc acum pașnic.

Potrivit reporterului HotNews.ro la fața locului, manifestanții vor apoi să își lase mașinile și să se întoarcă pe jos în Piață.

UPDATE 18.05 Poliția nu le permite protestatarilor să intre cu mașinile în Piața Victoriei

Dintre scandările manifestanților:

  • „Lasați-ne să trecem, lăsați-ne să trecem”
  • „Noi vrem respect”
  • „Vrem autostradă, nu penali pe stradă”
  • „Moldova vrea acasă, jandarmii nu ne lasă”
  • „Moldova nu se lasă, a ieșit din casă”

UPDATE 17.45 Coloana de mașini a ajuns la București

UPDATE 14.59Peste 250 de maşini participă sâmbătă la marşul de protest organizat pe traseul Iaşi-Bucureşti, a declarat un participant la protest pentru news.ro.

UPDATE 14.17 Coloanele sunt pe drum spre București după ce, în jurul orei 13.15 s-au întâlnit la Tișița. Potrivit organizatorilor, circa 100 de mașini au plecat de la Tișița, altele fiind înaintea sau în spatele coloanei ce merge spre Capitală.

UPDATE 10.47 ”La Roman suntem peste 300 de autovehicule. In coloană avem peste 40 de tiruri”, scrie un participant la marș pepaginade Facebook a protestului.

„Sute de mașini din mai multe județe – Iași, Vaslui, Neamț, Bacău, Suceava, Botoșani, Galați, Vrancea, dar și din Brăila, Buzău, Harghita și Mureș, se vor deplasa încolonate spre destinația finală Piața Victoriei, unde ar urma să ajungă după ora 17:00. De la Iași se va pleca sâmbătă la ora 7:00, din Piața Unirii”, anunță organizatorii, asociațiile „Împreună pentru A8” și „Moldova vrea Autostradă”.

Potrivit Infotrafic, vehiculele participante la marş se vor deplasa pe două coloane începând cu ora 07.00, din municipiul Iaşi, vor tranzita judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Brăila, Galaţi, Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Ilfov şi intenţionează să staţioneze în Piaţa Victoriei din Bucureşti.

Pe traseele de deplasare, cele două coloane motorizate se vor completa cu noi vehicule din judeţele tranzitate şi se vor regrupa la Tişiţa, judeţul Vrancea. Organizatorul estimează participarea a peste 1000 de vehicule de diverse categorii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro