BEC: Prezența la vot, la ora 10.00, a fost de 0,97%. 177.941 de români au votat la referendumul pentru familie, peste jumătate dintre ei în mediul urban
Până la ora 10.00, prezența la vot la referendumul pentru familie a fost de 0,97%, potrivit raportării Biroului Electoral Central (BEC). Pentru a fi validat, la referendum trebuie să participe cel puțin 30% dintre alegătorii înscriși în listele electorale permanente.
CONSULTĂ AICI: HARTĂ INTERACTIVĂ Prezența la Referendumul pentru Familie în fiecare județ
În total, până la ora 10.00, votaseră 177.941 de români, dintre care 100.860 (56,7%) în mediul urban și 77.081 în mediul rural.
În topul prezenției la referendumul pentru familie sunt: Bihor -1,61%, Dâmbovița – 1,35%, Caras Severin – 1,35%, Olt – 1,31% și Mehedinți -1,24%.
Cea mai scăzută prezență s-a înregistrat în județele Harghita – 0,34%, Covasna -0,47%, Satu Mare – 0,64%, Mureș – 0,67% și Maramureș – 0,67%.
În București prezența a fost de 0,85%.
Pe listele suplimentare au votat 16,5% dintre cei care s-au prezentat la vot până la ora 10.00.
La secțiile de vot din străinătate au votat 3.346 de persoane.
URMĂREȘTE AICI TOATE INFORMAȚIILE DESFĂȘURAREA REFERENDULULUI PENTRU FAMILIE
Referendumul pentru familie se desfășoară timp de două zile, 6 și 7 octombrie. Pentru a fi validat referendumul, prezența la vot trebuie să fie de cel puțin 30% din numărul alegătorilor înscriși pe listele electorale permanente. Potrivit AEP, numărul românilor cu drept de vot și cu domiciliul sau reședința în țară este de 18.278.496. Astfel, cvorumul de prezență este de 5.483.548.