Sari direct la conținut

Incident la prima ședință a noului Parlament European: Deputații partidului Brexit au întors spatele în momentul intonării imnului / ”E lipsă de respect” -VIDEO UPDATE

HotNews.ro
Parlamentul European, Foto: Hotnews
Parlamentul European, Foto: Hotnews

Parlamentul European, ales în cadrul scrutinului desfășurat în luna mai, s-a reunit marți, la Strasbourg, în prima ședință. Lucrările au debutat cu un incident, deputații Partidului Brexit condus de Nigel Farage întorcându-se cu spatele la sală în momentul intonării imnului Uniunii Europene. Președintele în exercițiu al PE, Antonio Tajani, le-a atras atenția că sunt lipsiți de respect.

Ședința a fost condusă de Antonio Tajani președintele Parlamentului European în legislatura trecută.

”Vă urez bun venit în Parlamentul European, casa democrației, singura instituție europeană aleasă direct de către cetățenii europeni. Spor la treabă celor noi și succes celor care au fost deputați până acum” a spus Tajani.

”Conform art. din 20 septembrie 1976 cu privire la alegerea PE prin sufragiu direct și art. 154 alin 2 din Regulamentul PE, declar deschisă prima sesiune a Parlamentul European după alegerile europene. Urmează imnul Uniunii Europene. Vă rog să vă ridicați în picioare”, a continuat Tajani.

Deputații Brexit s-au ridicat în picioare întorcând însă spatele sălii chiar în momentul intonării ”Odei bucuriei”. Președintele încă în exercițiu al forului european i-a apostrofat: ”Să te ridici în picioare este o chestiune de respect. Deci când se ascultă și imnul unei alte țări ne ridicăm în picioare de obicei”.

Parlamentul European îşi va alege noul preşedintele miercuri, pe 3 iulie, chiar dacă liderii Uniunii Europene nu vor reuşi să ajungă la un acord privind funcțiile de top din instituțiile europene, a declarat marţi un purtător de cuvânt al legislativului UE, într-o conferinţă de presă.

”Nu există nicio cale de a modifica decizia de organizare a votului pe 3”, a afirmat purtătorul de cuvânt, citat de Reuters.

Parlamentul a amânat totuşi cu câteva ore, până marţi, la ora 20:00 GMT, termenul limită pentru depunerea candidaturilor în vederea primul tur de scrutin de miercuri.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro