Sari direct la conținut

Dacian Cioloș: Mă bucur că USR a găsit calea prin care să susțină învestirea Guvernului. Astfel răspundem dorinței românilor de a trimite acasă PSD

HotNews.ro
Dacian Cioloș: Mă bucur că USR a găsit calea prin care să susțină învestirea Guvernului. Astfel răspundem dorinței românilor de a trimite acasă PSD

Liderul Plus, Dacian Cioloș, se bucură că USR „a găsit calea prin care să susțină învestirea unui guvern care promite că își va asuma prioritățile alianței”. „În felul acesta, răspundem dorinței majorității cetățenilor români de a trimite acasă de urgență guvernarea catastrofală a PSD și de a crea premisele pentru o guvernare mai coerentă, în interesul oamenilor”, spune Cioloș.

Dacian Cioloș afirmă, într-un mesaj postat miercuri pe Facebook, că Plus susține toate obiectivele enunțate de partenerii din USR în proiectul de acord discutat cu premierul desemnat Ludovic Orban.

Potrivit lui Ciolopș, pentru punerea cât mai repede în practică a unora dintre aceste deziderate, ar trebui ca PNL să își ia un angajament scris că, după ce noul guvern va fi instalat, își va asuma răspunderea în Parlament pe un pachet de patru legi considerate esențiale: legea privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, legea “fără penali în funcții publice”, legea de desființare a Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și legea de abrogare a legii recursului compensatoriu, care a scos din pușcării zeci de mii de infractori periculoși.

El mai spune că este nevoie ca noul guvern să fie de acord cu negocierea unui calendar clar și realizabil pentru declanșarea alegerilor parlamentare anticipate.

De asemenea, Cioloș vrea un angajament din partea PNL că va declanșa rapid negocieri cu USR-Plus pentru desemnarea unui candidat credibil din partea României pentru postul de comisar european.

„Noi, PLUS, considerăm că aceste cerințe sunt în deplină concordanță cu ceea ce își doresc cetățenii români, iar punerea lor în aplicare ține doar de voința politică a celor care doresc binele României. Și mai credem că o colaborare începută acum poate pune bazele unor discuții care pot avea loc între noi după alegerile locale și parlamentare de anul viitor”, adaugă Dacian Cioloș.

Liderul USR, Dan Barna, a aunțat marți că a ajuns, la finalul negocierilor cu premierul desemnat Ludovic Orban, la un acord cu PNL și ”suntem foarte aproape de susținerea noului guvern”.

Dan Barna a spus la finalul negocierilor că a convenit în urma întrevederii cu premierul desemnat asupra unui acord care presupune mai multe priorități, printre care recursul compensatoriu, desființarea secției speciale și renunțarea la pensionarea anticipată a magistraților și ”fără penali”.

Dan Barna a mai spus că a agreat cu Orban și votul în două tururi, reducerea de semnături pentru toate alegerile, corecta reprezentare a Diasporei în Parlament, scurtarea termenului de organizare a anticipatelor, corectarea ordonanței 14, iar în ceea ce privește componența guvernului, aici trebuie să fie persoane care nu au plagiat, care nu au legături cu securitatea, să nu fi fost condamnate penal.

Liderul USR a subliniat că vrea să creadă că dacă se va ajunge la învestirea noului guvern va exista și majoritatea pentru a opera modificări pe zona de justiție.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro