Sari direct la conținut

Vasul de croazieră Grand Princess a primit voie să acosteze

HotNews.ro
Vasul de croazieră Grand Princess a primit voie să acosteze

Vasul de croazieră american Grand Princess, blocat în largul coastelor oraşului San Francisco şi care are la bord 21 de cazuri detectate de coronavirus, a fost autorizat să acosteze în Oakland, în nordul Californiei, a anunţat sâmbătă seară compania care deţine nava, informează AFP, preluată de Agerpres.

Pasagerii cei mai afectaţi „care au nevoie de un tratament medical intensiv şi spitalizare” vor începe să debarce luni, a adăugat Princess Cruises, subliniind că planul de debarcare iniţial a fost amânat de duminică pentru luni de către Centrul american de control al sănătăţii (CDC).

„Pasagerii care locuiesc în California se vor duce într-un centru federal pentru testări, în timp ce persoanele care nu au reşedinţa în California vor fi îndrumate către instituţii federale din alte state”, a informat compania, care a adăugat că echipajul va fi plasat în carantină şi tratat la bordul navei Grand Princess.

Pe navă se află 3.533 de pasageri şi membri ai echipajului. Din cei 2.422 de pasageri, 2.016 sunt americani, între care 938 din California. La bord sunt pasageri din 54 de ţări

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro