Sari direct la conținut

Doi ierarhi desemnaţi candidaţi pentru postul de arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, după moartea lui ÎPS Pimen

HotNews.ro
IPS Pimen a murit pe 20 mai, Foto: AGERPRES
IPS Pimen a murit pe 20 mai, Foto: AGERPRES

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei anunţă că au fost desemnaţi doi ierarhi candidaţi pentru slujirea ca arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor – părintele Calinic Botoşăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi părintele Damaschin Dorneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Sâmbătă, la Reşedinţa Mitropolitană din Iaşi, s-a desfăşurat şedinţa de lucru a Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, potrivit unui comunicat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, citat de Agerpres.

„Au participat: IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, PS Ignatie, Episcopul Huşilor, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi PS Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Ca urmare a mutării la cele veşnice a vrednicului de pomenire Arhiepiscopul Pimen şi a necesităţii alegerii unui nou chiriarh pentru slujirea Bisericii lui Hristos din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, membrii Sinodului mitropolitan, urmând procedurile statutare, au desemnat doi candidaţi spre a fi aleşi în această responsabilitate”, informează Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Ierarhii Sinodului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei s-au întrunit apoi la Centrul eparhial Iaşi, în şedinţă specială de consultare cu membrii clerici şi mireni ai Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. În urma votului Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, s-a decis menţinerea listei candidaţilor, stabilită de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, nepropunându-se un al treilea candidat.

„Propunerile pentru slujirea de Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor au fost înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care, în şedinţa de lucru din data de 21 iulie 2020, va alege pe întâistătătorul acestei eparhii. Rugăm pe Atotmilostivul Dumnezeu să rânduiască în slujirea de Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor pe păstorul cel mai potrivit, care să povăţuiască părinteşte, pe drumul mântuirii, clerul şi credincioşii din această eparhie!”, a adăugat Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a murit în data de 20 mai, la vârsta de 90 de ani, după ce a fost diagnosticat cu Covid-19. El era internat în secţia ATI a Institutului Matei Balş din Capitală.

Citește și:Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor IPS Pimen a murit, la o lună după ce a fost confirmat cu coronavirus

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro