România exportă sâmbătă în jur de 1.500 de MW de electricitate, pe fondul unei producţii mari de energie eoliană
România exportă sâmbătă în jur de 1.500 de MW de electricitate, în condiţiile unei producţii foarte mari de energie eoliană, care acoperă 32% din totalul generat la nivel naţional, potrivit datelor Transelectrica, analizate de Agerpres.
Astfel, la ora 12:25, consumul ţării era de 6.397 MW, producţia, de 7.861 MW, diferenţa de 1.464 MW reprezentând importuri.
Pe locul întâi în topul surselor de producţie se află sectorul eolian, cu 2.549 de MW, are acoperă 32,6% din total. Pe locul doi se află centrala nucleară – 17%, urmată de hidrocentrale – 16,9%, cărbune – 13%, fotovoltaice – 9%, hidrocarburi – 9% şi biomasa – 0,5%.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă un cod galben de vânt puternic pentru judeţele Constanţa şi Tulcea, unde se află majoritatea parcurilor eoliene din România.