Sari direct la conținut

Vizita lui Donald Trump Jr. în Groenlanda nu a fost doar pentru turism, afirmă președintele unui partid de pe insulă

HotNews.ro
Vizita lui Donald Trump Jr. în Groenlanda nu a fost doar pentru turism, afirmă președintele unui partid de pe insulă
Trump Jr. a fost însoțit în Groenlanda de mai mulți strategi republicani, printre care Charlie Kirk (dreapta), fondatorul organizației Turning Point USA, FOTO: Emil Stach / AP / Profimedia

Vizita în Groenlanda a lui Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelul ales Donald Trump, nu poate fi o coincidență având în vedere declarațiile tatălui său despre preluarea controlului asupra insulei, a declarat președintele unui partid local pentru Sermitsiaq.

„Trump Jr. spune că este aici ca turist, dar nu cred că vizita este doar despre turism, când te gândești la ce a spus Donald Trump înainte despre țara noastră. Este evident că în spate există o agendă”, a declarat Nielsen, președintele partidului „Democrații” din Groenlanda, acesta catalogând vizita fiului președintelui ales Trump ca fiind „remarcabilă”.

Politicianul a declarat pentru Sermitsiaq, unul dintre cele două ziare în circulație pe insula cu aproximativ 56.000 de locuitori, că vede vizita ca parte a unei strategii a lui Trump, mai ales în condițiile în care acesta urmează să fie învestit pe 20 ianuarie pentru al doilea său mandat de președinte.

„Acesta este fiul lui Donald Trump. Au un scop, dar nu știm încă care este. Este important ca noi, ca țară, să fim pregătiți pentru ceea ce poate presupune acest lucru”, a spus el.

„SUA și-au exprimat anterior interesul pentru Groenlanda și deschiderea către un model precum asocierea liberă. Trump a spus, de asemenea, că este deschis față de această idee. Vizita fiului său ne poate întări dezbaterea despre independență și opțiunile noastre pentru viitor”, mai spune politicianul.

El subliniază, totuși, că Groenlanda trebuie să fie „vigilentă” și să ia propriile decizii „cu atenție”.

„Vizita nu este doar pentru distracție, și trebuie să ne asigurăm că interesele Groenlandei sunt avute în vedere cu grijă, indiferent cu cine colaborăm. [Orice schimbare] trebuie să vină de la noi”, a conchis el.

Guvernul Groenlandei a spus că vizita lui Trump Jr. este una privată

Guvernul Groenlandei, o regiune autonomă a Danemarcei care se guvernează singură, a declarat anterior într-un comunicat că vizita lui Donald Trump Jr. pe insulă are loc „în calitate de persoană privată” și nu reprezintă o vizită oficială. Guvernul de la Nuuk a precizat de asemenea că oficiali groenlandezi nu se vor întâlni cu acesta.

„Don Jr. și Reprezentanții mei au aterizat în Groenlanda”, a scris însă Trump pe platforma sa Truth Social. „Primirea a fost extraordinară. Ei, și Lumea Liberă, au nevoie de siguranță, securitate, putere și PACE! Acesta este un acord care trebuie să se întâmple. MAGA. SĂ FACEM GROENLANDA MĂREAȚĂ DIN NOU!”, a adăugat acesta.

Într-o conferință de presă susținută marți, Trump a declarat de asemenea că nu poate exclude preluarea cu forța a insulei de la Danemarca și a promis să „taxeze Danemarca la un nivel foarte ridicat”, dacă țara europeană nu renunţă la controlul asupra ei.

„Groenlanda iubește America și pe Trump!!! Oameni incredibili cu o primire la fel de extraordinară. Tot ce își doresc este să poată valorifica unele dintre resursele incredibile pe care le au și să își permită lor înșiși, țării lor și copiilor lor să prospere”, a transmis la rândul său Donald Trump Jr. în unul dintre mesajele pe care le-a distribuit pe rețelele de socializare în timpul vizitei.

INTERVIURILE HotNews.ro