Cod galben de ceaţă densă în București și în 10 judeţe, luni dimineaţa
HotNews.ro
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni dimineaţă, avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă densă în 10 judeţe, inclusiv în municipiul Bucureşti, transmite Agerpres.
Astfel, până la ora 10:00, se va semnala local ceaţă care va determina scăderea vizibilităţii sub 200 metri, izolat sub 50 metri, în judeţele Ialomiţa, Prahova (zona joasă), Călăraşi, Ilfov, Dâmboviţa, Constanţa, Brăila, Giurgiu, Teleorman, iar până la ora 9:00 în judeţul Bacău.
Ceaţa va persista până la 10:00 şi în Municipiul Bucureşti, unde va fi asociată cu burniţă.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro