Sari direct la conținut

Pelerinajul la Sfânta Parascheva: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei cere autorităţilor să nu împiedice accesul pelerinilor la Catedrala Mitropolitană din Iaşi pe timpul nopții

HotNews.ro
Moastele Sfintei Parascheva, Foto: Agerpres
Moastele Sfintei Parascheva, Foto: Agerpres

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei cer autorităţilor să nu interzică accesul la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, pe parcursul nopţii, în cazul pelerinilor care nu deţin certificat verde, preoţii precizând că „este mai logic ca oamenii să fie lăsaţi noaptea să ajungă la raclă, pentru că rândul este mic şi nu se creează aglomeraţie”.

Preotul Constantin Sturzu, purtătorulul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB), a declarat că noaptea trecută au existat cazuri când pelerini care nu deţineau certificatul verde nu au fost lăsaţi de forţele de ordine să ajungă la Catedrala Mitropolitană din Iaşi pentru a se închina la sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva. Autorităţile au restricţionat deplasarea persoanelor în municipiul Iaşi, în intervalul 20.00-05.00, după ce rata de incidenţă a depăşit 8 cazuri la mia de locuitori, relatează News.ro.

„În momentul când vine un pelerin noaptea, nu are acel certificat verde şi nu este lăsat să intre la catedrală, el şi cu alţi pelerini creează aglomeraţie pe străzile Iaşiului. Acel pelerin aşteaptă să se facă ora cinci dimineaţa, apoi se aşează la un rând care e mult mai mare ziua. La plecare, el aglomerează oraşul. Este mai logic să fie lăsaţi noaptea să ajungă la raclă, pentru că rândul este mic şi nu se creează aglomeraţie”, a afirmat preotul Constantin Sturzu.

El a adăugat că speră ca autorităţile să manifeste înţelegere şi să facă o derogare pentru ca pelerinii să poată circula pe timpul nopţii pe străzile Iaşiului.

„Nu ne dorim ca accesul pelerinilor să fie restricţionat pentru niciun fel de motiv. Nu vrem să fie ca anul trecut, când nu intrai la catedrală dacă nu aveai buletin de Iaşi şi nici pe alte motive care nu pot să aducă decât tulburare şi discriminare”, a afirmat purtătorul de cuvânt al MMB, preotul Constantin Sturzu.

Pelerinajul la racla cu sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi a început vineri dimineaţă. Până sâmbătă seară au trecut pe la raclă 16.000 de credincioşi. Afluxul de pelerini este mai redus decât în anii precedenţi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro