Avocatul medicului care implanta dispozitive cardiace de la decedați: Nimeni nu spune că s-au salvat și vieți
Avocatul lui Dan Tesloianu, medicul acuzat că refolosea stimulatoare cardiace luate de la cadavre, arestat preventiv sâmbătă pentru 30 de zile, spune că clientul său nu a vrut să facă nicio declarație și că va ataca măsura dispusă de judecători.
Potrivit procurorilor, medicul ieșean a făcut o rețea formată de cadre medicale care îi furniza dispozitive cardiace de la cadavre pe care le-a implantat într-o perioadă de cinci ani pacienților, ignorând riscurile prin reutilizarea lor, în timp ce primea bani de la beneficiari iar dispozitivele erau decontate de doctor prin Casa de Sănătate.
Anchetatorii spun că unii pacienți primeau medicamente ca să se simtă rău și să aibă nevoie de implantul unui dispozitiv cardiac.
Tribunalul Bucureşti a dispus, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a medicului cardiolog Dan Tesloianu de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, pus sub acuzare de Parchetul General pentru că refolosea stimulatoare cardiace extrase de la cadavre,
Avocatul cunoscutului cardiolog a declarat că a făcut contestație, în timp ce clientul său nu vrea să facă declarații.
„Am avut la dispoziție două ore să formulăm o apărare. Este dorința sa să nu facă declarații în acest moment. Nimeni nu spune că s-au salvat și vieți. Domnul doctor are în spate o carieră de 21 de ani și a efectuat 4.000 de intervenții“, a spus Marius Todeancă, avocatul medicului cardiolog, potrivit Evenimentul Zilei.
Apărătorul medicului ieșean a mai precizat că în mandatul de arestare nu este scrisă și infracțiunea de luare de mită, dând de înțeles că nu a cerut bani pacienților cărora le-a implantat dispozitive cardiace de la cadavre.
„Foarte multe persoane nu aveau cum să aibă acces la astfel de dispozitive. Potrivit tratatelor internaționale se pot folosi dispozitive de la persoane decedate. Se poate pune și o altă întrebare. Este legal să mori dacă nu sunt fonduri pentru astfel de dispozitive?“, a mai declarat Todeancă.