Tragedia de pe râul Mureș: Barca nu era înmatriculată, conducătorul ei nu avea permis și era băut / Doi adulți și doi copii sunt încă dați dispăruți
Barca răsturnată duminică seară în râul Mureş nu era înmatriculată, iar cel care o conducea – un bărbat de 33 de ani – nu avea permis şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, acesta fiind reţinut, informează IPJ Arad.
„În seara zilei de 30 aprilie, în jurul orei 20,40, un bărbat de 33 de ani, din Semlac, s-a deplasat de pe malul stâng al râului Mureş (Periam Port – judeţul Timiş) spre malul drept (judeţul Arad), în extravilanul localităţii Semlac, cu o barcă din lemn. În ambarcaţiune, din extravilanul localităţii Semlac, s-au îmbarcat 11 persoane (5 majore şi 6 minore), pentru a ajunge în Periam Port. La aproximativ 2-3 metri de mal, ambarcaţiunea s-a scufundat”, precizează luni sursa citată.
În urma incidentului, a survenit decesul unui minor de 3 ani, din Semlac, în continuare fiind căutaţi un bărbat de 29 de ani, din Arad, un bărbat de 31 de ani, din Nădlac, şi doi copii din Nădlac.
Din cercetări a reieşit că bărbatul care conducea nu deţine certificat de conducător al ambarcaţiunii, iar barca nu este înmatriculată.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o alcoolemie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu propunerea luării de măsuri preventive. În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Doi adulți și doi copii sunt încă dați dispăruți
Trei echipaje de căutare – salvare din cadrul ISU Timiş şi altele trei de la ISU Arad au continuat pe parcursul nopţii de duminică spre luni căutările la suprafaţă în cazul celor patru persoane dispărute în urma răsturnării cu barca în râul Mureş, în zona Periam Port.
„Până în acest moment, patru persoane sunt încă dispărute, printre acestea fiind şi doi copii”, a anunţat ISU Timiş.
Luni dimineaţă, pompierii timişeni au început deplasarea către locul evenimentului pentru continuarea căutărilor cu forţe mărite.
Un efectiv de 24 de pompieri timişeni vor interveni cu o autospecială de serviciu, şase autospeciale de primă intervenţie şi comandă, un microbuz, nouă bărci, o ambulanţă SMURD şi un echipaj cu patru scafandri.
De asemenea, cincisprezece pompieri arădeni vor acţiona cu patru autospeciale de primă intervenţie şi comandă, patru bărci şi un echipaj SMURD. (Agerpres)