Un copil de 7 ani a intrat cu o armă de tip air soft într-o școală din Constanța / Poliția, anunțată a doua zi
Un elev în vârstă de şapte ani a intrat cu o armă de tip air soft într-o școală din Constanța, aceasta fiind ridicată de un cadru didactic.
Inspectoratul de Poliţie Constanţa a anunţat, joi, că poliţiştii Secţiei 5 au fost sesizaţi prin 112 de către directorul Şcolii Generale nr. 33 „Anghel Saligny” din Constanţa că un copil de 7 ani, elev al şcolii, ar fi introdus o armă în unitatea de învățământ.
Incidentul a avut loc miercuri, însă conducerea școlii l-a anunțat abia joi, în jurul orei 13.55, conform purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, Olimpia Ceară.
„Patrula mixtă care a mers la faţa locului, formată din poliţist şi jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanţa, a constatat că în 10 mai, în jurul orei 17.00, minorul ar fi introdus în unitatea de învăţământ o armă cu lunetă de tip airsoft (neletală şi nesupusă autorizării), aceasta fiind ridicată de un cadru didactic”, a transmis IPJ Constanţa, conform News.ro.
În acest caz cercetările sunt continuate de Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.
Profesorul de sport i-a luat copilului arma și a încuiat-o într-un cabinet din şcoală, fără a anunţa conducerea
Șeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Sorin Mihai, spune că elevul a adus arma miercuri după-amiază în curtea unităţii de învăţământ, când nu avea cursuri, vrând să se joace cu alţi colegi, iar aceasta i-a fost luată de către profesorul de sport şi încuiată într-un cabinet. Poliţia a fost anunţată în cursul zilei de joi de către directorul unităţii de învăţământ, atunci când a aflat despre arma respectivă.
- „Un elev de clasa întâi care nu avea cursuri în perioada respectivă a venit într-o pauză cu gândul de a se juca cu alţi copii în curtea şcolii. În acest sens, a avut asupra lui o armă de agrement se numeşte, din ceea mi-au comunicat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean, de tip airsoft, care nu necesită autorizare.
- Arma nu era funcţională şi scopul declarat al copilului era acela de a veni să se joace cu alţi copii. La momentul la care a fost identificat obiectul respectiv profesorul de educaţie fizică, cel care la momentul respectiv era pe terenul de sport, a preluat obiectul şi l-a dus în unitatea de învăţământ.
- Şi astăzi dimineaţă părintele a fost înştiinţat şi, de asemenea, a fost înştiinţată şi poliţia, care a efectuat cercetări şi din analiza dumnealor am aflat că este vorba de un obiect care totuşi nu era funcţional în raport cu ceea ce reprezintă funcţionalitatea lui. (…) Aici este o problemă de comunicare internă a unităţii de învăţământ pe care o vom regla. În sensul acesta trebuie să existe pe procedura de comunicare celeritate şi o mai mare atenţie asupra modalităţii în care ne comunică, astfel încât să putem să-i sprijinim”, a declarat Sorin Mihai, citat de News.ro.
El a precizat că unitatea de învăţământ nu are paza umană, ci doar camere de supraveghere.
Sorin Mihai a adăugat că arma a stat încuiată într-un cabinet din şcoală.
- “Problema internă este legată de faptul că celelalte cadre didactice care aveau cunoştinţă nu au transmis informaţia în timp util. Dumneaei ne-a comunicat astăzi şi astăzi a fost anunţată şi poliţia astfel încât să poată fi luate măsuri. (… ) Arma a stat în unitatea de învăţământ, a fost încuiată într-un cabinet. Încercăm să aflăm mai multe detalii”, a mai transmis Sorin Mihai.
El a mai anunţat că părintele elevului respectiv şi-a dat acordul ca acesta să fie consiliat de către specialişti.