Rusalii 2023 – Zânele atrăgătoare și periculoase, pomenile, pedepsele și războiul contra Călușului. Tradiții și obiceiuri

Sărbătoarea Rusaliilor este una prestigioasă, aproape la egalitate cu Paștele și Crăciunul, iar asta se vede și din mulțimea de tradiții populare care implicau pe toată lumea, de la cei mai tineri, până la cei în vârstă. De ce Rusaliile erau periculoase? Ce se întâmplă la biserică? Ce nu aveai voie să faci? Ce este Rusalka?

Tradiții de Rusalii, Artur Gorovei, 1915

„În ziua de Rusalii nu lucrează absolut nimică, altfel te iau Rusaliile (Stânca, Iași)

Sara, înspre Rusalii, nu se lasă niciun lucru din casă afară, că pe urmă îl pocește Rusaliile .

Când copilul e luat din Rusalii joacă călușarii de nouă ori cu el în brațe și îi trece (Vâlcea)

Omul care e bun vede când ies Rusaliile, cum zboară și cum chiuesc pe sus” (Vâlcea)

În stratul Rusaliilor, stropește-ți vacile cu usturoi, ca să nu le piară laptele”.

Interesant este că multe forme de reumatism sau maladii neuropsihice erau în gândirea populară legate de Rusalii și de iele: expresii precum „ologit de Rusalii”, „luat de Rusalii”, „lovit de iele”, „apucat de iele”.

Ce sunt de fapt Rusaliile?

Rusaliile sau ielele sunt reprezentări mitice feminine care apar noaptea, înainte de cântatul cocoșilor, între Paște și sărbătoarea de Rusalii. Li se spunea în multe feluri, în funcție de zonele țării: Șoimanele, Măiestrele, Cele Sfinte, Frumoasele, Fetele Câmpului, Dânsele sau Zânele.

Ielele sunt înfățișate ca fecioare îmbrăcate în alb și umblă numai în cete de 3-5-7 sau 9. Mitul spune că locuința lor s-ar afla în codrii întunecați unde omul nu a ajuns, sau prin văzduh, pe câmpii sau pe ape mari. „Sunt spirite rebele ale morților care, după ce au părăsit mormintele la Joimari (joia din săptămâna Paștelui) și au petrecut Paștele cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în lăcașurile lor subpământene. Spre deosebire de strigoii care apar și provoacă necazuri oamenilor în timpul iernii, ielele populează peisajul mitic românesc doar pe timpul verii”, scrie Ion Ghinoiu în cartea ”Calendarul țăranului român”.

Pot fi văzute pe timp de noapte, plutind și fâlfâind prin aer, pe la fântâni, prin pomi, pe sub streșinile caselor și se pune că sunt însoțite de lăutari și uneori întind mese pa iarbă și cântă în cor, spuneau credințele populare.

„Dacă se întâmplă să fie văzute sau auzite de cineva, persoana respectivă nu trebuie să se miște sau să le vorbească. Ielele pedepsesc de obicei oamenii făcători de rele, pe cei care nu le respectă zilele, dorm noaptea pe sub pomi sau sub Cerul liber, ies noaptea la fântână să aducă apă prin ridicarea lor, pe sus, în vârtejuri, prin pocire și sluțire”.

Zânele în alb din umbroasele păduri

Gh F Ciaușanu scrie despre aceste „zâne răutăcioase și năbădăioase” – „Zânele acestea sunt îmbrăcate în alb de sus până jos și se scaldă în izvoarele apelor, dar rătăcesc și prin umbroasele și tăcutele păduri. Ciobanii au de multe ori prilejul de a le întâlni. Se spune că unii din ei, mai chipeși, s-au dat în dragoste cu ele, iar alții le-au și putut păcăli”.

Iată ce scrie despre Rusalii, August Scriban în al său ”Dicționarul limbii românești” (1939)

Rusáliĭ f.pl. (dalm. vsl. bg. rusalia, rusalii, vsl. Rusalika, o sărbătoare a Slavilor păgîni, rus. rusalka, naiadă, driadă, zînă, din. latină. rosalia, sărbătoarea rozelor, de unde și neogreacă. rusália). Sărbătoarea pogorîrii Sfîntuluĭ Duh (la 50 de zile de la Paște), care ține două zile după calendar, ĭar la țară trei. (În Sîmbăta din aintea Rusaliilor se fac pe alocurea pomeni pentru morți, ĭar Duminica se împart ramuri de nuc la biserică). Zîne de ape și de păduri care deslănțuiesc furtuni și răpesc copii.

Când porțile Raiului și Iadului se închid

„Accentul cade și pe actele rituale și ceremoniale caracteristice cultului morților, întrucât, conform mentalității tradiționale românești, lumile se află în contact, comunică între ele încă de la Joimari. Odată cu sărbătoarea Rusaliilor însă, porțile Raiului și ale Iadului se vor închide la loc, de aceea sufletele călătorilor între AICI și DINCOLO trebuiesc împăcate cu ofrande și călăuzite spre lăcașele lor”, scrie Narcisa Știucă în cartea „Spirala sărbătorilor – Rosturi, tâlcuri și deslușiri”. Cum se face asta? în unele locuri se pun flori pe morminte, iar în altele oamenii dau mâncare de pomană.

Rusaliile sunt prefațate de una dintre cele mai importante sâmbete dedicate cultului morților: „Moșii de vară” (numiți și Moșii de Oale sau de Cireșe). „Preparatele care li se dăruiesc celor pribegiți în Lumea de Dincolo (copturi și fierturi din cereale cu lapte sau derivate ale acestuia) întrunesc o serie de esențe primordiale care îndreptățesc interpretarea gestului ca fiind unul în care se împletesc riturile de stimulare a belșugului și cele postfunerare”, explică Narcisa Știucă.

Iată câteva superstiții despre Rusalii din cartea scrisă acum un secol de Gh F Ciaușanu -Superstițiile Poporului Român

– De Rusalii nu este bine să te sui pe vârfurile dealurilor că te pocesc ielele

– Nu se lucrează nimic în casă și nici pe câmp „căci Rusaliile astea sunt sfinte, te pocesc, te înnebunesc

– Cei care ascultă cântecele ielelor sau le privesc jocul rămân fără grai sau le înțepenește mijlocul, o mână sau un picior.

– Împotriva lor este usturoiul și pelinul care se poartă la brâu și la ureche. Uneori oamenii se frecau cu usturoi pe frunte sau pe barbă

Slavii credeau într-o mulțime de ființe supranaturale și o parte dintre ele erau duhuri ale pădurii. „Vila” se numeau zânele, un fel de spirite ale pădurii care de multe ori erau văzute ca fiind spirite pozitive, cu condiția ca oamenii să le lase ofrande (cum ar fi o cunună de spice când se făcea secerișul). Tot pentru aceste „vile” se lasă câteva fire de grâu netăiate pe câmp.

Rusalka este în mitologia slavă un spirit care trăiește în diverse lacuri și râuri și este și benefic, dar și periculos pentru oameni. Rusalki (la plural) erau uneori înfățișate ca niște sirene care ieșeau primăvara din apă pentru a transfera umiditate binevenită culturilor. Reprezentările lor ca fiind „spirite necurate” au început să apară din secolul 19. Rusalka este și o operă cunoscută a compozitorului ceh Antonín Dvorak.

Tot în credința populară, Ielele, sau Rusaliile se războiau cu Călușul: Practic, Jocul Călușarilor era un colind în care Călușul și anturajul său, Ceata Călușarilor redau prin dans, gesturi, acte ritualice și strigături, victoria lor repurtată în lupta cu Rusaliile. Acestea sunt adversare invizibile pentru restul lumii, însă vizibile doar pentru Călușarii care le sperie prin ciocnitul bețelor, zăngănitul armelor de luptă și zgomotul produs de lovitul pământului cu picioarele.

Rusaliile – Semnificațiile religioase

Duminica Cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh, numită în popor si Duminica mare, este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli.

Ea cade totdeauna la 10 zile după Înălțare sau la 50 de zile după Paști, când a avut loc evenimentul sărbătorit și când evreii își serbau și ei praznicul. E totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii creștine, căci în aceeași zi, în urma cuvântării însuflețite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creștinism circa 3.000 de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creștină din Ierusalim.

Rusaliile sunt, împreună cu Paștele, cea mai veche sărbătoare creștină, fiind prăznuită încă din vremea Sfinților Apostoli, ca o încreștinare a sărbătorii iudaice corespunzătoare (sursa crestinortodox.ro).

Teiul de Rusalii

În această zi, în Bisericile ortodoxe sunt binecuvântate ramurile de nuc și tei, ca simbol al limbilor de foc care s-au pogorât peste ucenici în ziua Cincizecimii.

În Duminica Rusaliilor, la finalul Sfintei Liturghii, este săvârșită o slujbă specială – „Vecernia plecării genunchilor”, numită astfel deoarece atât slujitorii Bisericii, cât şi credincioşii, îngenunchează. Știm că Sfinţii Părinţi au interzis îngenuncherea atât în ziua Învierii, cât şi în perioada postpascală, însă plecarea genunchilor din ziua Rusaliilor este justificată deoarece arată starea de smerenie şi de rugăciune stăruitoare necesară pentru a fi vrednici de Pogorârea Sfântului Duh, se scrie pe doxologia.ro.

În cadrul acestei slujbe sunt citite şapte rugăciuni de binecuvântare a ramurilor verzi de tei sau nuc, care se impart, apoi, credincioşilor şi care simbolizează darurile cele bogate ale Sfântului Duh. Rânduiala de binecuvântare se încheie prin stropirea ramurilor cu aghiasmă mică în faţa Sfintelor Uşi, preotul rostind:

„Se binecuvântează ramurile acestea cu harul Preasfântului Duh și prin stropire cu această apă sfințită, în numele Tatălui și al Fiului şi al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”.

Obiceiul binecuvântării ramurilor se întâlneşte nu doar în Biserica noastră, ci și la Ierusalim, Constantinopol sau în Damasc.