Sari direct la conținut

Circulația feroviară a fost închisă temporar în județul Suceava, din cauză că linia a fost acoperită de apă, nisip și pietriș

HotNews.ro
Tren blocat de apa si pietris, Foto: CFR Infrastructura
Tren blocat de apa si pietris, Foto: CFR Infrastructura

Circulația feroviară a fost închisă temporar câteva ore pe linia 502, în zona Pojorâta, din cauza aluviunilor, iar două trenuri au fost oprite până când linia va fi eliberată, anunță companiile feroviare. Pasagerii vor fi preluați cu microbuze de la Pojorâta la Sadova, spune CFR SA, care precizează că s-a luat măsura de retragere a ultimelor două vagoane din compunerea trenului 12823.

UPDATE ora 20. Linia Pojorâta – Sadova a fost redeschisă la ora 19.40, cu restricție de viteză de 10 km/h în zona unde s-a intervenit pentru îndepărtarea aluviunilor.Primul tren care va tranzita acest interval de stații va fi trenul IR 1763, care circulă pe relația Iași- Timișoara.

UPDATE 17.10: Cele trei vagoane din compunerea trenului 12823 au ajuns la ora 17.00 în stația Pojorâta, iar la ora 17.30 ajunge și autobuzul care va prelua călătorii pentru stătia Sadova.

Pe linia 502 circulă trenuri de foarte lung parcurs precum Cluj-Galați, Iași-Timișoara sau Cluj-Iași. De la Pojorâta la Câmpulung Moldovenesc sunt 6 km, iar trenurile IR fac nouă minute. Cele care opresc și la Sadova fac 12-13 minute.

SRCF Iași intervine pentru curătarea liniei de cale ferată și îndepărtarea aluviunilor cu un utilaj COlMAR

UPDATE CFR Infrastructură, ora 16.35

Pentru intervenția personalului feroviar al SRCF Iași și al reprezentanților ISU în zona km 75+100, unde linia de cale ferată este acoperită de aluviuni, s a luat măsura de retragere a ultimelor 2 vagoane din compunerea trenului 12823, cu o locomotivă de ajutor, în stația Pojorâta, de unde calătorii vor fi preluați cu mijloace auto până în stația Sadova.

SRCF Iași a contactat deja firme auto din zonă pentru microbuzele necesare transbordării auto a călătorilor pe relația Pojorâta – Sadova și retur.

Intervențiile echipelor feroviare și ale ISU în zona km 75+100 vor continua după retragerea celor două vagoane ale trenului 12823 din linie curentă.

Ce spune CFR SA

Campania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că trenul 12823 este oprit temporar între stațiile Pojorâta și Sadova din cauza aluviunilor care au acoperit linia de cale ferată la km 75+100, iar trenul 12830 a fost, de asemenea, oprit în stația Sadova.

Reprezentanții SRCF Iași au solicitat intervenția ISU Suceava pentru eliberarea liniei, garnitura 12823 fiind oprită chiar înaintea zonei acoperite de aluviuni.

Ce spune CFR Călători

CFR Călători informează că în cursul acestei după – amiezi, 5 iulie a.c, din cauza aluviunilor dintre staţiile Pojorâta – Cîmpulung Moldovenesc, circulaţia trenurilor IR 12830 şi IR 12832 Galați–Cluj Napoca şi retur este întreruptă.

În acest moment, trenul IR 12830 staţionează în staţia Sadova, iar trenul IR 12832 staţionează în linie curentă între staţiile Pojorâta – Cîmpulung Moldovenesc.

În funcție de evoluția situației, sunt posibile și alte decalări ale orariilor trenurilor.

Circulația în zona afectată se va desfășura în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. Detalii despre reluarea circulaţiei pot fi solicitate la managerul infrastructurii feroviare – CFR SA, cel care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro