Sari direct la conținut

„O presiune fabuloasă”. Varianta unui mini-Schengen terestru România-Bulgaria-Grecia, desființată de comisarul european pentru Transporturi

HotNews.ro
Schengen, Foto: Dreamstime
Schengen, Foto: Dreamstime

Varianta unui mini-Schengen terestru, prin ridicarea controalelor la frontierele terestre între Grecia, Bulgaria și România, propusă de mai mulți europarlamentari, este desființată de comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean. Ea a declarat, la Strasbourg, că o astfel de măsură ar pune „o presiune fabuloasă” pe frontiera dintre România şi Ungaria. Amintim că România și Bulgaria urmează să fie primite în Schengen la 31 martie, dar numai cu aeroporturile și porturile maritime, în vreme ce la granițele terestre controalele vor continua, pentru că Austria continuă să se opună.

​​În 25 ianuarie, patru europarlamentari din România, Bulgaria și Grecia au cerut ministrului grec al Imigrației să propună în reuniunea informală a Consiliului JAI ridicarea controlului la frontiera terestră Schengen dintre cele trei țări. Scrisoarea comună a fost semnată de europarlamentarii români Dacian Cioloș și Vlad Gheorghe, împreună cu europarlamentarul grec Georgios Kyrtsos și parlamentarul bulgar Daniel Lorer.

Demersul a venit în contextul în care România și Bulgaria au primit undă verde doar pentru integrarea pe cale aeriană și navală în Schengen, din 31 martie, nefiind stabilit un termen pentru aderarea pe cale terestră.

„Trebuie să gândim pentru întregul spaţiu de transporturi”

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a spus, marţi, la Strasbourg, întrebată de News.ro despre acestă inițiativă, că nu crede că România trebuie să caute soluţii parţiale.

  • „Am exprimat în repetate rânduri, din perspectiva comisarului de Transport, care vede la prima mână ce înseamnă pentru industria transporturilor, implicit pentru economia statelor membre, orice blocaj în frontieră: timpul pierdut în transporturi înseamnă bani.
  • Este motivul pentru care am insistat întotdeauna asupra faptului că este esenţială libera circulaţie în frontierele europene pentru piaţa comună de transporturi.
  • Devine cu atât mai important pentru România şi Bulgaria, care sunt şi în acest context geopolitic situate în estul Europei – primesc transport din ţări terţe – ca ele să-şi poată uşura frontiera cu spaţiul UE, nu numai spre Grecia şi numai pentru turiştii români care ar putea merge în vacanţă.
  • Aici trebuie să gândim pentru întregul spaţiu de transporturi.
  • Să zicem că între Grecia, Bulgaria şi România ar fi un spaţiu liber de transporturi. Ar fi o presiune fabuloasă pe frontiera Schengen a României către Vest, către Ungaria.
  • Nu cred că soluţii parţiale sunt cele pe care trebuie să le urmărim, ci trebuie să urmărim rezolvarea pe ansamblu a acestei restricţii”, a declarat Adina Vălean, citată de News.ro.

Integrarea parțială de la 31 martie

Consiliul UE a anunțat la finalul lunii decembrie că România și Bulgaria vor intra în Schengen cu frontierele aeriene și navale la 31 martie 2024.

Autoritățile de la București au încercat în ofensiva de negociere din decembrie introducerea unei date concrete pentru ridicarea controalelor la frontierele terestre, însă nu au obținut decât o promisiune de negociere. În declarația de la finalul anului, semnată de cele trei țări, anexă la comunicarea Consiliului UE, se menționează „angajamentul de a discuta în 2024 o dată pentru o posibilă ridicare a controalelor la frontierele terestre”. Acest lucru însă condiționat de 5 măsuri care să ducă la „la o îmbunătățire semnificativă a situației migratorii în Austria”, măsuri suplimentare care nu s-au aplicat în cazul niciunei alte țări care a aderat la Schengen.

Totul depinde tot de Austria, deciziile luându-se în unanimitate. De altfel, acest lucru este semnalat și în decizia Consiliului UE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii: „Consiliul depune eforturi pentru a lua o decizie de eliminare a controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne. Decizia respectivă se adoptă de către Consiliu hotărând în unanimitate, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Actul de aderare a Republicii Bulgaria și a României din 2005”.

Care ar putea fi data probabilă a integrării terestre, și cea mai importantă, a României în Schengen? Așa cum stau lucrurile în acest moment, cel mai probabil, o decizie se va lua la finalul acestui an, iar integrarea efectivă ar putea fi în 2025. Acest lucru se datorează contextului electoral european al acestui an și faptului că în Austria au loc alegeri interne în toamnă, fiind puțin probabil ca poziția Vienei să se schimbe până atunci.

Austria nu vrea încă România și Bulgaria în Schengen cu totul

​​Austria nu vrea încă România și Bulgaria în Schengen cu totul. Ministrul de Interne Gerhard Karner a susținut la finalul lui 2023 că integrarea cu aeroporturile și navală este „un pas înainte”, dar „ar fi greșit” în acest moment să se dea undă verde pentru aderarea și cu frontierele terestre.

„Ar fi greșit în stadiul actual. Controalele la frontierele terestre sunt încă necesare. Nu este vorba doar despre România și Bulgaria. Întregul sistem de migrație este în dezordine. Nu eu sunt cel care da note României și Bulgariei. Sunt dedicat unui sistem funcțional la nivel european. Și asta va fi cazul doar dacă frontiera externă este protejată. Aceasta este, de asemenea, o parte esențială a noului pact privind azilul și migrația pe care UE l-a convenit și pe care acum trebuie să-l aducem la viață. Numai atunci poate exista din nou libertate deplină de călătorie în UE”, a declarat Karner într-un interviu pentru Die Presse. (Foto: Dreamstime.ro)

CITEȘTE ȘI: Ursula von der Leyen, convinsă că România şi Bulgaria vor deveni în curând membri deplini ai Schengen

ARHIVĂ COMENTARII
martel55 • 2024-02-06 16:11:28
Bine ca moare dr grija ungurilor in timp ce o doare in cot de noi, de parca fost trimisa avolo de ungaria sau chiar austria...daca ar fi presiunea aia la granita ungariei, cu atat mai mult ar creste presiunea pe auatria, dar na, nu vrem sa ii suprama pe austrieci, ei sunt tara de categoria intai, nu ca noi
17 73
Heruvim • 2024-02-06 16:13:30
Pe de o parte, comentariul are o logica: tot transportul s-ar bloca in Nadlac; dorim sa intram in Schengen complet pentru ca este dreptul nostru. Pe de alta parte, GR-BG-RO nu depinde de nenorocitul ala de guvern austriac.
9 54
plictisitu • 2024-02-06 21:44:08
De ce ar fi Nadlacul mai aglomerat decat acum? Nu tot la Nadlac se face intrarea si controlul pt. Schengen si acum? S-ar elimina doar asteptarea intre Grecia si Bulgaria si Bulgaria - Romania. Nadlacul ar ramane la fel, acelasi numar de camioane, aceleasi controale.
3 34
EuConstat • 2024-02-07 01:16:16
Nu, nu e asa. Camioanele sunt controlate si inainte de Romania si cumva se tempereaza fluxul lor. Fara aceste controale, camioanele ar trece fara nici un control pe ruta Grecia - Bulgaria - Romania. Insa absolut toate care se indreapta spre vest s-ar bloca in Nadlac, unde ar fi si prima verificare. Deci mai multe camioane in acelasi timp si presiune mai mare pe verificare, dat fiind ca acele camioane au trecut fara verificari prin alte 2 tari.
13 6
Dodel540 • 2024-02-07 07:32:56
dar camioanele nu se mai blochează la Nădlac cand vin de exemplu invers dinspre franta, elvetia, austria si ungaria ? pnl ține cu tot dinadinsul sa coboare sub 10% prin declarațiile reprezentanților lor
1 13
Ritzi Pitzi • 2024-02-07 12:20:24
Hai, lasă logica să lucreze ! După scenariul ăsta, am putea rezolva blocajul aproape permanent de pe Valea Prahovei, prin simpla îngustare la o singură bandă pe toate șoselele care intră în Ploiești dinspre Târgoviște, București, Buzău. Eventual mai facem o îngustare la Florești, așa, preventiv. Mașinile vor aștepta acolo și vor trece ca oile prin strungă, câte una, fără să se mai adune în coadă la Comarnic.
0 0
Heruvim • 2024-02-06 16:22:45
Stati ca am o idee geniala: pana can nu suntem in Schengen, gazul pe conducta e limitat sau oprit. Sa si-l ia Austria cu camioanele.
7 54
galeo • 2024-02-06 16:22:51
UE a fost capabila sa puna o presiune uriasa pe Orban sa accepte ajutorul financiar pentru Ucraina. De ce acest UE nu exercita aceasi presiune pe Austria sa accepte Romania in Schengen?
7 61
Andone82 • 2024-02-06 16:58:54
Cum de ce ? pentru ca suntem cetateni de mana a doua, care nu contam decat ca piata de desfacere, in rest ne considera toti niste fraieri, mai ales marile puteri. Cand am intrat in EU doar nu crezi ca au fost de acord fara conditii, s-au dat niste spagi enorme ca sa acceptam firmele straine la contracte preferentiale, pe zeci de ani.
15 34
Laurell • 2024-02-06 18:22:06
România este o țară mică în Europa și în lume și nu este bine cunoscută de străini. Să nu mai fie Adina Valean comisar european dacă nu este de acord!!!
8 16
George21 • 2024-02-06 21:54:37
exact
4 5
[deleted] • 2024-02-06 17:05:29
Acest comentariu a fost șters.
2 15
pehash • 2024-02-06 17:07:54
De ce nu a exercitat aceeasi presiune pe Romania ani la rand cu MCV-ul, vrei sa spui?.. Ca orice om cinstit stie de unde ni se trag amanarile astea. O tara profund corupta cu un covrigar pe post de prim-ministru se da lovita ca nu are UE incredere sa-i pazeasca granitele. Daca nu era Austria, erau altii, garantat. Cine e tampit sa-si lase cheile la casa pe mana unui guvern de pesedisti?
15 24
stirilibere • 2024-02-06 19:13:51
Pt ca UE, A DESEMNAT (in culise) ca Austria sa "traga betisorul scurt" sa fie in opozitie cu decizia de intrare a RO & BG in Schengen. Istoria va consemna acest fapt real, ascuns in acest moment "pinguinilor".
5 15
Cetateanu • 2024-02-07 08:53:38
Liber la minte? Cat de neclar ca asta cu Au si Schengen e o manevra ruseasca. Cat priveste sotia la Antonescu am indoieli asupra motivelor ei! Ia de vedeti cine l-a adus pe Iohanis in frunte?
1 0
Levellers • 2024-02-06 19:27:52
Buna remarca. Oare de ce ?
0 8
mircea112 • 2024-02-06 16:24:39
Daca nu ne-am da noi singuri la geoale... Pai daca s-ar pune presiune pe frontiera cu Ungurii o solutie ar fi Schengen complet...nu? O alta metoda de a pune presiune... dar nu! ... nu se poate! Lasa-i pe prosti la poarta!
7 30
faracatuse • 2024-02-06 16:37:07
Și asta ne o spune un român, sigur unuia căruia-i pasă de noi… Parcă revăd armada macovei.. Niște țărani..
10 14
Delavalee • 2024-02-06 16:37:38
Șenghen 2 nu depinde decât de țările implicate. UE nu are niciun cuvânt hotărâtor. Și existâ și exemplul unui Șenghen local mai vechi, între Cehia și Slovacia!
3 31
UnOMcuopinii • 2024-02-06 23:16:36
Vrei sa spui institutiile UE? UE e format din state membre adica "tarile implicate"...spui prostii si mai ai si like-uri. Si invata sa scrii Schengen!
10 1
The_Visitor • 2024-02-06 16:41:16
Cu astfel de "amici români" cine mai are nevoie de inamicii jegustrieci?
10 26
mmmircea • 2024-02-06 16:42:40
De-asta o platim pe tovarasa lui Cacarau, sa sustina interesele Romaniei la Brucsel. Ce nerusinata.
10 28
Andone82 • 2024-02-06 17:00:16
Nu e platita sa sustina interesele Romaniei, ci ale EU, ca e comisar european, nu comisarul Moldovan.
6 23
UnOMcuopinii • 2024-02-06 23:17:52
E platita din bugetul european la care contribuie si Romania. Si toti comisarii au grija de interesele tarii care i-a trimis. Toti mai putin Valean...
2 9
boogiewoogie • 2024-02-06 16:45:47
De ce vreti in Schengen? Care e problema sa te controleze 10 minute la granita cineva? Uite ce am exportat :
27 4
gj • 2024-02-06 17:22:56
Aspectul economic, nu turismul, e problema.
1 17
boogiewoogie • 2024-02-07 00:12:06
Securitatea e problema ! Iar noi exportam ciorditori, traficanti de oameni, si lasam droguri sa intre in tara... halal mentalitate aveti...
8 1
boogiewoogie • 2024-02-07 00:09:58
Pentru minusari, uitati aici ce cercetatori si oameni de stiinta ies nestingheriti din tara: https://www.instagram.com/cittadininondistratti
7 0
Ro_Land • 2024-02-06 16:50:50
Nu pot sa cred ce declara aceasta parlamentara. Trebuie sa ajutam singuri cumva, nu sa tot stam la mila altora.Pentru multi ar fi benefic pentru comert si turism mai ales cu Grecia.
5 27
transalpinarum • 2024-02-06 16:57:40
Doamna asta este sotia lui KKrau? chiar uitasem ca exista, noroc ca zboara din PE, ca nu mai sunt parghii care s-o duca undeva, de fapt cred ca poate deja sa-si caute un loc de munca pe bune, cu voiajatul prin politica este GAME OVER!
4 20
[deleted] • 2024-02-06 17:05:07
Acest comentariu a fost șters.
3 22
Tanchistul • 2024-02-06 17:09:18
Aceste trei țări nu pot fi blocate sa facă acest lucru, unde scrie ? Exact . Dar există o rezolvare, Schengen terestru.
3 16
gj • 2024-02-06 17:27:46
Austriei nu ise poate aplica nici o sanctiune pentru incalcarea regulamentului de acces in spatiul Schengen , cancelarul lor mintind ca ultimul borfasi in legatura cu fluxurile de migranti ? Ma gandesc la procedura de infrigement, suspendarea dreptului de vot, accesul la fondurile europene, etc. . oare chiar nu se poate? O alta tara , pentru incalcarea regulamentelor, sigur era sanctionata!
2 20
andimi • 2024-02-06 17:39:41
ba ar fi o masura foarte buna, iar presiunea de la granita de vest poate i-ar determina pe politrucii de la Brussells sa forteze Austria sa nu se mai opuna! In plus, de ce sa stau eu ore la Giurgiu daca vreau sa merg pana la bulgari la o iesire la mare? Dar ne faultam intre noi, femeia asta in loc sa gaseasca solutii vine cu contre!
5 23
alibaba_zeul_meu • • • 2024-02-06 19:08:43
Oameni mici cu dorinte mici (ma refer la comentatori ). ^^
10 7
stirilibere • 2024-02-06 19:43:05
EUROPA NU DORESTE inca RO & BG in Schengen. "Sacrificiul" trebuie sa-l faca Austria sub tot felul de motivatii absurde. E formula cu "politistul bun si politistulcel rau". Ca perspectiva de intrare/sau refuz etern... Dupa rezultatul razboiului RU-UK. Suntem in cartile de negociere a celor 2 lumi din Europa: libera sau dictatoriala (Churchill vs Stalin). Se pare ca suntem tare iubiti si de rusi, cu tot cu acest teritoriu pe care-l "administreza" monentan austriecii.
4 9
George21 • 2024-02-06 21:54:14
Minte cu nerușinare....Niște incompetenți
0 11
distant • 2024-02-07 08:50:26
decat sa comenatm pe aici ca suntem cetateni de mana a doua sau sa vorbim aiurea de Valean, mai bine puneti mana sa puneti presiunea asta direct pe ea. este europarlamentar si poate fi contactata direct la biroul ei din tara. ok, nu o fi ea, dar cei care sunt nu au cum sa nu ii transmita o avalanse de mesaje. si asa ne transformam din cetateni de mana a doua in oameni de prima mana.
1 3
Steil07 • 2024-02-07 09:30:38
Bine zis ,,distant"! Dar m bine ma duc prima data pana la moll, nu? Poate fac ceva altii!
0 1
MesterulManole • 2024-02-07 09:59:20
UE de ce nu pune presiune pe Austria pentru România cum a pus presiune pe Ungaria pentru Ucraina?
0 2
Mircea1978 • 2024-02-07 10:58:24
Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean... asta nu e cetatean roman? Parca sotia lui ala de il chema Cacarez-Cacarau-Cacanar?
0 1
INTERVIURILE HotNews.ro