Numărul șomerilor rămâne sub jumătate de milion de persoane, iar asta e jumătatea plină a paharului

Statistica a anunțat luni că șomajul a scăzut în octombrie la 5,4%, ceea ce corespunde unui număr de circa 446.000 de șomeri. Doar că cifrele trebuie privite cu precauție.

Pe lângă șomeri, mai avem peste 200.000 de români inactivi pe piața muncii care doresc să lucreze, dar care nu sunt disponibili să înceapă lucrul. Aceștia formează ceea ce se numește „forţa de muncă potenţială adiţională”, în analizele Statisticii. Pe lângă cei 200.000 mai trebuie să-i numărăm și pe cei peste 110.000 de oameni care lucrează part-time și care erau disponibili să lucreze mai multe ore decât în prezent, fiind considerate persoane subocupate. Practic, subocuparea este noul șomaj, chiar dacă mascat. Dacă îi adăugăm și pe cei descurajați în a-și căuta de lucru (circa 140.000 de oameni), numerele sunt mult mai mari.

E drept, rata şomajului este cel mai vizibil indicator rezultat din Ancheta forţei de muncă în gospodării, utilizat pentru a „descifra” o multitudine de aspecte economice şi sociale. Alături de acesta, pentru a oferi o imagine completă a situaţiei şi evoluţiei pieţei muncii, INS publică, cu periodicitate anuală, un set de 3 indicatori, reprezentând categorii de populaţie ocupată sau inactivă având unele similitudini cu populaţia în şomaj şi grade diferite de ataşament faţă de piaţa muncii (comparativ cu situaţia standard a categoriei din care fac parte) şi anume:

• persoane subocupate;

• persoane inactive care caută un loc de muncă, dar nu sunt disponibile să înceapă lucrul;

• persoane inactive care nu caută un loc de muncă, dar sunt disponibile să înceapă lucrul.

Peste jumătate dintre ”subocupați” au studii de nivel scăzut, iar alți 43,4% au un nivel mediu de educaţie. Pe lângă această categorie, a subocupaților, mai avem și emigrația, care reduce forța de muncă disponibilă din România și coboară rata șomajului.

Potrivit unui raport proaspăt publicat de Banca Mondială, aproape 3 milioane de români în vârstă de muncă lucrează în străinătate.

Dintre românii plecați în străinătate, un sfert sunt dintre cei cu studii superioare. Exodul de creiere poate avea consecințe grave pentru dezvoltarea viitoare a României, iar orașe ca București, Cluj, Iași și Timișoara resimt din plin această presiune de pe piața muncii.

Problema esențială la noi, este că numărul de locuri de muncă generate de economie – mai ales cele bine plătite și cu perspective de carieră – sunt reduse. Potrivit unor specialiști pe piața muncii, numărul absolvenților români având studii superioare crește foarte mult, în timp ce numărul de locuri de muncă care solicită studii superioare nu crește atât de mult. Cu alte cuvinte apare un decalaj foarte puternic între ceea ce oferă economia reală și ceea ce vin să ofere generațiile care intră pe piața muncii și care au calificări tot mai înalte.

Teoretic, o rată scăzută se traduce prin faptul că salariații sunt capabili să-și poarte de grijă și că piața muncii e solidă, iar angajatorii și angajații au un bun comerț cu factorul de producție „muncă”.

Numărul salariaților plătiți cu salariul minim a crescut foarte mult în 2023, ajungând la 1,897 milioane. Practic, este o creștere de 52% comparativ cu 31 decembrie și reprezintă aproape o treime (28%) din totalul contractelor de muncă.

Economiștii tratează rata șomajului ca pe un indicator al presiunii din măruntaiele economiei. Dar dacă mulți lucrători sunt subangajați, șomajul scăzut nu înseamnă nicidecum o piață a muncii puternică. Faptul că salariații obțin și țin cu dinții de locurile de muncă plătite cu salarii proaste este un semn al unei oferte insuficiente de locuri de muncă.

Avem 140.000 de persoane descurajate în a-și mai căuta un loc de muncă. Cei mai mulți sunt de 45-50 de ani, iar următorii sunt cei de 35-40 de ani.

Persoanele descurajate sunt persoane inactive disponibile să lucreze în următoarele două săptămâni (inclusiv săptămâna în care s-a desfăşurat interviul), care au declarat că în ultimele 4 săptămâni (inclusiv săptămâna de referinţă) au căutat un loc de muncă folosind metode pasive sau că nu caută un loc de muncă deoarece cred că nu există locuri de muncă adecvate.

De unde ar trebui începute reformele pe piața muncii. Cele 5 direcții esențiale

1. Reforma parametrica a sistemului public de pensii, cu eliminarea pensiilor speciale si recalcularea acestora pe principiile sistemului public contributiv (puncte de pensie), respectand totodata principiul conform careia nici o pensie in plata nu poate si nu va fi diminuata. Simultan se va revizui modalitatea de indexare a punctului de pensie spre a asigura o permanenta legatura intre valoarea acestuia ca baza de calcul a unui venit de inlocuire a celui din munca (pensia) si principala remuneratie a factorului de productie munca, respectiv salariile;

2. Reforma institutiilor pietei muncii prin revenirea la un sistem coerent de relatii de munca bazate pe un contract colectiv de munca la nivel national, simultan cu instituirea unui mecanism partenerial de stabilire a salariului minim, cu implicarea activa a partenerilor sociali;

3. Reforma salarizarii in functia publica prin crearea unui sistem unic de salarizare pentru toti functionarii publici ca si pentru personalul contractual. Rezolvarea problemei cumulului pensiei de limiota de varsta cu salariul in functia publica prin instituirea unor aranjamente de natura a stimula pe de o parte imbatranirea activa (participarea la piata muncii si dincolo de varsta standard de pensionare) iar, pe de alta parte, de a limita abuzul si risipa resurselor publice;

4. Reforma administratiei publice locale in special prin comasarea UAT-urilor, urmarindu-se principiul viabilitatii economice si fiscale a acestora astfel incat sa fie redus recursul acestora la resursele bugetului de stat;

5. Reforma asigurarilor sociale de sanatate spre a reduce risipa din sistem si a lega serviciile oferite pacientului de cuantumul contributiei la sistemul de asigurari sociale de sanatate. Aceasta reforma ar trebui sa urmareasca crearea unui sistem dual, alcatuit dintr-o componenta de baza, non-contributiva, finantata direct de la bugetul de stat si o componenta contributiva, finantata efectiv din contributiile la asigurarile sociale de sanatate si in care serviciile oferite sa fie legate de cuantumul contributiei precum si de durata perioadei de contributie acumulate in sistem.

Acestea ar fi principalele cinci directii de reforma la care s-ar adauga necesitatea de a construi o noua lege privind sistemul asigurarilor de somaj si al masurilor de promovare a ocuparii fortei de munca care sa inlocuiasca complet actualul act normativ (Legea 76/2002) precum si o reforma a Inspectiei Muncii, ne-a transmis un expert pe zona pieței locale a muncii.