Merkel în SUA, fără întâlnire oficială cu Trump
Deși se află în vizită pe coasta de Est a SUA, cancelarul Angela Merkel nu se întâlnește cu președintele Donald Trump. Teoretic, ar fi nevoie, dată fiind tensiunea pe tema taxelor vamale care afectează industria auto germană și alte subiecte internaționale fierbinți. Însă joi, 30 mai, Merkel participă la ceremonia de absolvire din acest an de la Universitatea Harvard, după cum anunță site-ul oficial, bundeskanzlerin.de. Prin urmare, ea a zburat la Boston, Washington-ul nefiind cuprins în program.
Ca parte a celebrării academice de la Harvard, Merkel primește un doctorat onorific de la această prestigioasă universitate. Ulterior, ea se va adresa absolvenților și oaspeților invitați, cu un discurs. Cancelarul se va întâlni cu Charlie Baker, guvernatorul statului Massachusetts, cu reprezentanți ai Centrului de Studii Europene de la Universitatea Harvard și cu studenți germani.
Este cea de-a 368-a celebrare de acest gen din istoria Harvard, iar Merkel e al patrulea cancelar german care primește înalta distincție, după Konrad Adenauer, Helmut Schmidt și Helmut Kohl. Ea va vorbi studenților despre biografia ei, iar la final va lua parte la banchetul oferit de președintele Universității. În aceeași seară, va zbura înapoi la Berlin.
Și totuși, de ce nu se întâlnesc Merkel și Trump cu acest prilej? Potrivit unor informații din presa germană, președintele american s-a întors recent din Japonia, însă de miercuri până vineri agenda lui ar fi aerisită. Iar vizita lui Merkel fusese programată cu un an înainte. Scuza oficială a fost lipsa găsirii unui moment adecvat, în ciuda eforturilor diplomatice de ambele părți. Iar în timp ce Merkel cuvântă la Harvard, Trump ar face același lucru, în fața unor absolvenți ai Academiei Militare din Colorado. Sensibil mai departe de Boston, decât ar fi fost Washington-ul.
Și totuși, rămâne impresia că pentru niciuna dintre părți o întâlnire oficială nu stă pe lista de priorități. Angela Merkel a vizitat SUA de două ori în timpul președinției lui Trump, în timp ce președintele american nu a fost încă într-o vizită oficială în Germania, cei doi întâlnindu-se doar în cadrul summit-ului G20 de la Hamburg. Când Trump va vizita, în luna iunie, unele țări europene, pe agendă sunt Franța, Marea Britanie și Irlanda, nu și Germania.
Nici secretarul de stat american, Mike Pompeo, nu a ajuns în Germania la începutul lunii iunie, deși întâlnirea era anunțată. În ultimul moment, el și-a anulat vizita oficială, subiect despre care am relatat în detaliu pentru Hotnews, în articolul „Îngheț pe toată linia. Secretarul de stat american Mike Pompeo își contramandează în ultimul minut vizita la Berlin”.