Sari direct la conținut

OMS: Restricţiile masive în comunităţi sunt insuficiente, există riscul reapariţiei epidemiei

HotNews.ro
OMS: Restricţiile masive în comunităţi sunt insuficiente, există riscul reapariţiei epidemiei

Restricţiile de circulaţie impuse de guvernele a numeroase ţări nu reprezintă soluţia de contracarare a epidemiei, fiind insuficiente pe termen lung, avertizează un oficial de rang înalt din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, potrivit Mediafax.

Naţiunile nu pot pur şi simplu doar să blocheze activităţile sociale pentru a învinge coronavirusul, afirmă Mike Ryan, directorul Programului de Urgenţe Medicale al OMS), explicând că sunt necesare şi măsuri medicale sistemice, pentru a se evita reapariţia virusului mai târziu.

„Trebuie să ne concentrăm cu adevărat pe depistarea celor care sunt bolnavi, a celor care au virusul, trebuie să îi izolăm, să le găsim contactele şi să le izolăm”, a declarat Mike Ryan într-un interviu acordat BBC.

„Pericolul cu aceste măsuri de blocare a deplasărilor este că dacă nu sunt impuse acum măsuri puternice de sănătate publică, după ce vor fi anulate restricţiile de deplasare şi blocajele, pericolul este ca boala să reapară”, a subliniat oficialul OMS.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro