Israelul anunţă stabilirea de legături diplomatice cu Bhutanul, a cincea țară din ultimele luni cu care normalizează relațiile
Israelul a anunţat sâmbătă stabilirea de relaţii diplomatice cu Bhutanul, mică ţară situată în estul Munţilor Himalaya, ultimul dintr-o serie de acorduri de normalizare până în prezent cu state situate în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, notează AFP, preluată de Agerpres.
„Cercul recunoaşterii Israelului se extinde şi mai mult. Stabilirea de relaţii cu Regatul Bhutan va constitui o nouă etapă în aprofundarea relaţiilor Israelului în Asia”, a declarat ministrul israelian de externe, Gabi Ashkenazi, într-un comunicat.
Acordul a fost salutat de premierul israelian, Benjamin Netanyahu, care a indicat într-un comunicat că statul evreu este „în contact cu alte ţări care doresc să stabilească relaţii cu noi”.
Israelul a încheiat în ultimele luni acorduri de normalizare cu Emiratele Arabe Unite, Bahrainul, Sudanul şi Marocul.
Aceste acorduri, care includ importante aspecte ale cooperării economice, turistice şi financiare, au fost negociate sub egida administraţiei preşedintelui american în exerciţiu, Donald Trump, aliat neclintit al Israelului care va părăsi Casa Albă în mai puţin de două luni.
Potrivit unor analişti, alte ţări ar putea urma, printre care Arabia Saudită, Omanul şi unele din Asia tradiţional adversare ale statului evreu ca Indonezia.
Semnarea acordului cu Regatul Bhutan a avut loc la reşedinţa ambasadorului Israelului în India cu omologul său bhutanez, potrivit comunicatului israelian.
Potrivit documentului, principalele domenii de cooperare între cele două ţări vor fi gestionarea apei, agricultura şi sănătatea.