Biden va retrage trupele americane din Afganistan până la 11 septembrie
Joe Biden a decis ca trupele americane să rămână în Afganistan până la 1 mai, data fixată în acordul cu talibanii, dar se vor retrage „fără condiţii” până în 11 septembrie, când se vor împlini 20 de ani de la atentatele din 2001 în Statele Unite, a anunţat marţi un responsabil american, citat de AFP.
„Vom începe o retragere ordonată a forţelor rămase înainte de 1 mai şi intenţionăm să scoatem toate trupele americane din ţară înainte de 11 septembrie, când se împlinesc 20 de ani de la atentate”, a declarat el jurnaliştilor, asigurând că această plecare va fi „coordonată” şi va avea loc simultan cu cea a altor forţe NATO.
„Le-am spus talibanilor, fără cea mai mică ambiguitate, că vom răspunde cu forţă la orice atac asupra soldaţilor americani în timp ce facem o retragere ordonată şi sigură”, a adăugat responsabilul american.
Statele Unite au intervenit în Afganistan după atentatele contra turnurilor gemene din New York şi de la Pentagon. I-au îndepărtat rapid pe talibani de la Kabul, acuzaţi de a fi oferit refugiu liderilor organizaţiei teroriste.
Pentru a pune capăt celui mai lung război din istoria americană, precedenta administraţie a lui Donald Trump a concluzionat în februarie 2019 un acord cu talibanii.
Acesta prevedea retragerea tuturor forţelor americane şi străine înainte de 1 mai, cu condiţia ca în viitor insurgenţii să împiedice orice grup terorist să opereze din teritoriile afgane pe care le controlează.
Pentagonul şi-a exprimat recent îndoieli cu privire la onorarea acestui angajament
Talibanii au început de asemenea negocieri de pace directe cu guvernul de la Kabul. Aceste discuţii, începute în septembrie, au stagnat şi trebuie să fie relansate din 24 septembrie la conferinţa de pace din Turcia.