Sari direct la conținut

SUA și UE promit să fie unite în fața Rusiei. Proiectul declarației ce va fi asumată de Biden și von der Leyen la summitul de săptămâna viitoare

HotNews.ro
SUA și UE promit să fie unite în fața Rusiei. Proiectul declarației ce va fi asumată de Biden și von der Leyen la summitul de săptămâna viitoare

Şefii principalelor instituţii ale Uniunii Europene şi preşedintele american Joe Biden se vor angaja la summitul de săptămâna viitoare să aprofundeze cooperarea în vederea combaterii schimbărilor climatice, să înceteze disputele comerciale, să coopereze în politica faţă de China și să fie uniți în fața Rusiei, vor pleda pentru realizarea unui nou studiu privind originile COVID şi pentru susţinerea eforturilor de vaccinare a populaţiei mondiale, potrivit proiectului cu concluziile acestui summit, consultat miercuri de Reuters.

Preşedintele american Joe Biden se va întâlni pe 15 iunie la Bruxelles cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, la un summit cu o paletă largă de subiecte pe agendă, de la comerţ şi până la pandemia COVID-19.

Proiectul de şapte pagini cu concluziile summitului încearcă să arate rezultate concrete ale ”noului răsărit” în relaţiile dintre UE şi SUA salutat de liderii europeni în ianuarie, când Joe Biden i-a luat locul lui Donald Trump la Casa Albă.

Astfel, conform textului, Washingtonul şi Bruxellesul promit să pună capăt până pe 11 iulie îndelungatei dispute privind subvenţiile pe care fiecare le acordă propriilor producători de avioane – SUA pentru Boeing şi unele state ale UE pentru Airbus – şi până în decembrie să elimine taxele vamale instituite reciproc asupra produselor din oţel.

Acest proiect, care a fost discutat miercuri de ambasadorii statelor UE, menţionează angajamentul Washingtonului şi Bruxellesului de a aborda şi alţi parteneri internaţionali înaintea negocierilor privind climatul din noiembrie, când cele două capitale speră să convingă şi alte state să se ralieze unor obiective mai ambiţioase de reducere a gazelor cu efect de seră.

Bruxellesul doreşte să abordeze şi chestiunea ”scurgerilor de carbon” (carbon leakage), adică decizia unor companii de a-şi reloca producţia în ţări cu politici de mediu mai relaxate, o măsură preconizată de Comisia Europeană pentru a combate acest fenomen fiind impunerea unor taxe pe emisiile de carbon în cazul unor produse importate.

Proiectul concluziilor summitului cuprinde şi angajamentul UE şi al SUA de a-şi spori eforturile pentru ca ţările dezvoltate să transfere ţărilor sărace cel puţin 100 de miliarde de dolari pentru a le ajuta să facă faţă transformărilor generate de politicile de combatere a schimbărilor climatice.

Joe Biden a aprobat în aprilie angajamentul ca SUA să-şi reducă la jumătate emisiile de CO2 până în anul 2030, faţă de nivelul din 2005, în timp ce UE va prezenta luna viitoare, prin Comisia Europeană, un pachet de măsuri pentru atingerea obiectivului reducerii cu 55% a emisiilor sale de CO2 tot până în 2030, faţă de nivelul din 1990.

La summitul de la Bruxelles cele două părţi vor mai conveni să coopereze în politica privind China, promit să fie unite în faţa Rusiei şi vor pleda pentru realizarea unui nou studiu ”transparent” şi ”lipsit de interferenţe” asupra originii pandemiei COVID-19. Ele vor promite şi un efort pentru atingerea ţintei ca măcar două treimi din populaţia lumii să fie vaccinată anti-COVID-19 până la sfârşitul anului 2022 şi pentru diminuarea restricţiilor asupra exportului de vaccinuri.

Dacă va fi convenită o abordare comună privind China, aceasta ar fi o mare realizare pentru administraţia Biden, care caută aliaţi în faţa Beijingului. Până în prezent statele UE au încercat să menţină un echilibru strategic între Washington şi Beijing, dar expansiunea militară chineză şi detenţiile în masă ale uigurilor musulmani provoacă nemulţumiri la Bruxelles.

”Dorim să ne consultăm îndeaproape şi să cooperăm în toate chestiunile în cadrul abordărilor noastre similare faţă de China, care includ elemente de cooperare, concurenţă şi rivalitate sistemică”, se menţionează în proiectul concluziilor summitului UE-SUA (sursa: AGERPRES)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro