Sari direct la conținut

Planul sângeros al bandelor criminale care au șocat Suedia: „angajează” minori pentru eliminarea rivalilor. „Eu şi prietenul meu suntem disponibili”

HotNews.ro
Polițiștii suedezi investighează o crimă, Foto: Johan Nilsson / AP / Profimedia
Polițiștii suedezi investighează o crimă, Foto: Johan Nilsson / AP / Profimedia

Tot mai mulţi tineri sunt implicaţi în războiul bandelor care a zguduit Suedia în ultimele luni, a declarat vineri directorul poliţiei naţionale, după violenţele care au dus la moartea a trei persoane în 24 de ore şi au şocat ţara, potrivit AFP.Premierul suedez, Ulf Kristersson, a vorbit joi despre un sprijin din partea armatei pentru a pune capăt escaladării violenţei între bandele criminale.

„Avem o situaţie în care copiii înşişi contactează bandele criminale” pentru a comite omoruri, a declarat Anders Thornberg, şeful poliţiei naţionale, într-o conferinţă de presă.

Suedia este afectată de mai mulţi ani de violenţe legate de războiul bandelor pentru a controla traficul de droguri şi arme din ţară.

Aceste violenţe au escaladat în ultimele luni din cauza unei lupte interne în cadrul uneia dintre aceste bande. Împuşcături sângeroase şi explozii sunt acum aproape la ordinea zilei.

„Criminalii sunt nemiloşi”, a adăugat Thornberg, descriind un sistem bine uns pe care îl folosesc atunci când vor să-şi omoare rivalii: fac apel la persoane externe, adesea minori.

„Ei le furnizează armele şi le dau adresa pentru a ataca”, a mai spus el.

Victimele sunt, de asemenea, adesea tinere.

Conform unui bilanţ al postului public de televiziune SVT, 12 persoane au murit în împuşcături şi explozii în septembrie, cea mai mortală lună din ultimii patru ani.

Noaptea de miercuri a fost deosebit de sângeroasă, cu trei omucideri, inclusiv asupra unui tânăr de 18 ani şi unei femei de 25 de ani.

„Copiii ar trebui să aibă încredere în viitor, copiii şi tinerii nu ar trebui să îşi dorească să devină criminali”, a spus directorul poliţiei naţionale.

Mats Lindstrom, un poliţist observator în regiunea Stockholm, care a analizat multe dintre schimburile de mesaje prin care sunt comandate aceste crime, confirmă faptul că tinerii solicită în număr mare astfel de „contracte”.

„Vedem că scriu: ‘Există contracte? Eu şi prietenul meu suntem disponibili pentru 200.000 de coroane'”, a spus el. O fac „pentru a obţine statut, pentru a deveni cineva, pentru a avea ‘aura unui criminal'”, aşa cum i-a mărturisit un tânăr în timpul unei anchete.

În august 2023, 69 de persoane cu vârsta sub 18 ani se aflau în arest preventiv în Suedia, comparativ cu 14 în aceeaşi lună din 2021.

Joi, premierul suedez Ulf Kristersson a vorbit despre o întărire a armatei pentru a ajuta poliţia în munca sa de teren şi pentru a opri escaladarea violenţei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro