Sari direct la conținut

Mister şi groază în Italia. Două românce, găsite moarte în case diferite, aflate la doar 200 de metri distanţă

HotNews.ro
carabinieri, Foto: Fucarini/Fotogramma / Zuma Press / Profimedia
carabinieri, Foto: Fucarini/Fotogramma / Zuma Press / Profimedia

Anchetatorii italieni iau în calcul o dublă crimă după ce două femei, despre care presa din peninsulă scrie că sunt românce, au fost găsite fără suflare, în noaptea de joi spre vineri, în case diferite, dar care se aflau la doar 200 de metri distanţă, în orăşelul Naro din provincia Agrigento, Sicilia.

Mister şi groază la Naro, în provincia Agrigento: pompierii au găsit cadavrele a două femei în case diferite, la aproximativ 200 de metri distanţă. Cadavrul uneia dintre victime ar fi fost carbonizat. Pe lângă proximitatea lor, cealaltă legătură dintre victime este naţionalitatea lor: ambele sunt românce, potrivit LaPresse, notează News.ro.

Pentru carabinierii din Naro şi pentru departamentul operativ din Agrigento, prima ipoteză este o dublă crimă.

Cele două cadavre au fost descoperite de către pompieri, care au intervenit la un incendiu pe aleea Avenia. Acolo a fost găsit corpul carbonizat al primei victime.

La scurt timp, cea de-a doua femeie a fost găsită în Via Da Vinci, într-o baltă de sânge, potrivit Ansa.

În acest moment, după cum au confirmat surse judiciare pentru Adnkronos, nu a fost reținut niciun suspect. Procurorul adjunct Elettra Consoli şi procurorul adjunct Salvatore Vella se află, de asemenea, la faţa locului.

Carabinierii, coordonaţi de procurorul adjunct, fac cercetări pentru a face lumină asupra faptelor. Aceştia caută legături între cele două victime. Interogatoriile persoanelor considerate suspecte în cazul morţii celor două femei sunt în curs de desfăşurare.

Primarul din Naro s-a declarat şocat. „Am aflat vestea în această dimineaţă din presă, aştept mai multe informaţii pentru a înţelege mai bine ce s-a întâmplat. Dar întreaga comunitate este şocată de o asemenea violenţă”, a declarat pentru Adnkronos Maria Grazia Brandara, primarul din Naro (Agrigento), după moartea celor două femei.

Se pare că cele două femei erau prietene, iar soţul uneia dintre ele murise cu ceva timp în urmă. „Nu le cunoşteam personal pe cele două victime, dar moartea lor rămâne o traumă pentru mica noastră comunitate. În calitate de primar, nu pot decât să simt o mare tristeţe”, a declarat Maria Grazia Brandara.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro