Sari direct la conținut

Climat: 8 țări europene cer, înaintea summitului de la Sibiu, să se "acționeze acum" împotriva încălzirii climatice

HotNews.ro
Schimbari climatice, Foto: Wikipedia
Schimbari climatice, Foto: Wikipedia

Opt țări europene, printre care Franța, Spania și Belgia, au lansat un apel comun, înaintea summitului european de la Sibiu de joi, pentru a „acționa acum” împotriva încălzirii globale, a anunțat marți Palatul Elysée, citat de AFP.

„Din cauza importanței sale fundamentale pentru viitorul Europei, ca provocare și ca oportunitate, lupta împotriva încălzirii climatice trebuie să fie cheia de boltă a agendei strategice europene pentru perioada 2019-2024”, arată textul semnat de Belgia, Danemarca, Spania, Franța, Luxemburg, Olanda, Portugalia și Suedia.

Acest text a fost transmis tuturor țărilor membre ale UE cu speranța ca „alții să-l semneze înainte sau după Sibiu”, a precizat Elysée.

Această inițiativă a fost luată, potrivit președinției franceze, de către „țările cele mai ambițioase în materie climatică” pentru ca „cei mai reticenți” să nu „dea tonul”, în condițiile în care liderii europeni vor discuta la Sibiu agenda europeană pentru următorii cinci ani care vor urma după alegerile europene din 26 mai.

Germania a fost „asociată” acestui demers dar „nu a dorit să-l susțină la acest stadiu” din motive legate de „chestiuni interne”, potrivit sursei citate.

„Liderii europeni trebuie să acționeze acum” pentru ca „tranziția spre o societate neutră climatic” să fie „corect și echilibrat social pentru toți”, arată textul.

Proiectul cere UE să respecte obiectivul de a „atinge zeri emisii de gaze cu efect de seră până în 2050 cel mai târziu”.

„Este crucial să redirecționăm fluxurile financiare, atât publice cât și private, spre acțiunea climatică”, cu „cel puțin 25% din cheltuielile” bugetului european consacrate pentru „proiecte destinate să lupte împotriva schimbărilor climatice”, potrivit acestui text. Acest buget „nu mai trebuie să finanțeze proiecte care prejudiciază atingerea acestui obiectiv”.

Documentul mai cere „transformarea BEI” (Banca Europeană de Investiții) pentru a face din „finanțarea verde prioritatea sa”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro