Sari direct la conținut

Antidot pentru sindromul parcării ”unde vrea mușchiu' meu”

HotNews.ro
Antidot pentru sindromul parcării ”unde vrea mușchiu' meu”

Primăria Capitalei a început de luni să ridice mașinile parcate neregulamentar pe străzile din administrare, în principal marile bulevarde și arterele cu transport public. Atenție, de pe carosabil, nu de pe trotuare. Avocatul Poporului cere Prefectului să atace în contencios hotărârea Consiliului General al Municipiului București care prevede ridicarea mașinilor, fiindcă măsura nu poate fi aplicată de Poliția locală. Am mai văzut opinii că măsura este heirupistă sau nu este bună, că nu avem locuri de parcare. Eu cred că este o măsură bună pentru București, care va reduce haosul, va îmbunătăți circulația rutieră și va oferi condiții mai bune pentru cicliști și pe alocuri pentru pietoni, dacă este aplicată corect. Și voi argumenta de ce.

În primul rând, Primăria Capitalei putea să ridice mașinile parcate neregulamentar din ianuarie 2017, după modificarea legislației, dar nu a făcut acest lucru deși Oradea și Cluj-Napoca au aplicat imediat măsura. A fost nevoie să treacă doi ani și jumătate, deci nu este o decizie luată peste noapte, ba chiar este o decizie care se aplică cu o foarte mare întârziere față de alte orașe civilizate de la noi din țară.

Pasivitatea Poliției Rutiere, dar și faptul că nu s-au mai ridicat mașinile parcate neregulamentar a generat haos în București. Mașinile parcate neregulamentar blochează mijloacele de transport în comun, stațiile STB, trecerile de pietoni, prima și chiar a doua bandă de circulație, trecerile de pietoni, pistele de biciclete și trotuarele. Practic fiecare parchează unde are chef și în cel mai bun caz lasă un număr de telefon în geam. Ceea ce nu este normal. În niciun oraș civilizat nu poți parca oriunde dorești.

Pentru cei care nu își mai amintesc, până în 2012 toate sectoarele din București, cu excepția Sectorului 5, aveau contracte pentru ridicarea mașinilor parcate neregulamentar, iar măsura a disciplinat mult șoferii. În preajma alegerilor locale din 2012, Sectorul 2 și Sectorul 3 au renunțat. La începutul anului 2015 a renunțat și Primăria Sectorului 4 la această măsură, iar din mai 2015 ridicarea mașinilor parcate neregulamentar pe domeniul public a fost oprită în toată țară după ce instanța supremă a decis că activitatea nu trebuie reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale, ci de Guvern sau Parlament. La cererea primarilor, care nu mai puteau controla haosul din orașe, în iunie 2016 Codul Rutier a fost modificat astfel încât mașinile să poată fi ridicate de autoritățile locale.

Este adevărat, până în 2015, în București, activitatea de ridicare a mașinilor a fost delegată unor firme private și în goana după bani s-au făcut abuzuri. Au fost oameni care s-au plâns inclusiv că le-a fost ridicată mașina din parcarea publică, ceea ce nu a fost deloc în regulă. Tot atunci a apărut și sintagma ”hingherii de mașini” și măsura a devenit și mai nepopulară și criticată. Dar faptul că a fost aplicată prost la vremea respectivă nu înseamnă că nu este o măsură bună.

La Viena, de exemplu, Serviciul pentru ridicarea autovehiculelor din cadrul Departamentului Municipal 48 (MA 48 – Departamentul pentru Managementul deșeurilor, curățenia străzilor și parcul de mașini) a fost înființat în 1974. Măsura a fost luată după ce o femeie a murit într-un incendiu pentru că pompierii nu au putut ajunge la timp la respectiva locuința din cauza unor mașini parcate neregulamentar. Măsura este aplicată în mod constant de 45 de ani și funcționează perfect. Că să-și recupereze mașina, proprietarul trebuie să plătească 242 EURO, plus amendă pentru parcare neregulamentară, plus 9 euro pe zi pentru păstrarea mașinii.

În ceea ce privește sesizarea Avocatului Poporului, rămâne ca instanța să decidă dacă este legal sau nu, însă dacă Prefectul atacă hotărârea, ea se suspendă de drept, ceea ce înseamnă că mașinile nu se vor mai ridica. Am întrebat cum se întâmplă în alte orașe, iar la Cluj, la Iași și la Sibiu, dispoziția de ridicare este dată de Poliția Locală. În aceste trei orașe măsura se aplică din 2017. Și în Sectorul 3, unde ridicarea mașinilor parcate neregulamentar se face de anul trecut, dispoziția de ridicare este dată tot de către Poliția Locală.

În ceea ce privește lipsa parcărilor, este adevărat, în cartierele de blocuri situația este critică. Se parchează pe trotuar, pe stradă, pe spațiile verzi, oamenii ies cu bâta să-și apere locul de parcare. Însă Primăria Capitalei va ridica doar mașinile de pe străzile din administrare, deci marile bulevarde sau străzile cu transport public. Nu se intervine pe străduțe, iar acești oameni nu sunt deocamdată afectați.

În ceea ce privește centrul, problema nu este lipsa locurilor de parcare ci faptul că șoferii nu doresc să plătească. În zona Universitate-Unirii sunt patru parcări mari: parcarea subterană de la Universitate, parcarea de la Intercontinental, parcarea de la magazinul Cocor și cea de la Unirea. În total, însumează aproximativ 2.500 locuri de parcare: 425 parcarea de la Universitate, 900 locuri cea de la Intercontinental, 200 cea de la Cocor și 1000 parcarea de la magaziunul Unirea. Tariful este între 3și 5 lei pe oră. În mare parte a timpului însă sunt goale, iar străzile și trotuarele vecine sunt pline de mașini parcate neregulamentar. Ca să aveți o idee până unde se merge, de foarte multe ori sunt mașini parcate neregulamentar chiar pe rampa de intrare în parcarea subterană de la Universitate.

O altă problemă este că foarte mulți șoferi doresc să parcheze fix în fața locului unde au treabă. Dacă ar merge 100 de metri mai încolo, pe o altă stradă, în majoritatea cazurilor ar găsi un loc de parcare unde nu deranjează pe nimeni. În plus, trebuie discutat și regimul parcărilor de reședință deoarece acestea stau ziua goale, iar cei care au treabă în zonă nu le pot folosi.

Măsura de ridicare a mașinilor de pe carosabil ar putea avea însă și două consecințe negative. Prima, fiindcă legea nu permite ridicarea mașinilor de pe trotuar, cel puțin așa spun reprezentanții Poliției Locale, ca să nu le fie ridicată mașina de pe carosabil, tot mai mulți șoferi vor parca pe spațiul destinat pietonilor, și așa plin de mașini. A doua problemă ar fi eventuale abuzuri comise de Poliția Locală, ceea ce va duce și mai mult la discreditarea unei măsuri bune, aplicate de majoritatea capitalelor europene.

În rest, faptul că ai mașină, indiferent că este una de 1.000 de euro sau de 50.000 de euro, nu ai dreptul să o lași oriunde, să blochezi ambulanța, tramvaiul, autobuzul, trecerea de pietoni sau circulația pe drumurile publice. Iar cei care nu înțeleg asta singuri, poate faptul că vor scoate până la 1225 lei la fiecare derapaj îi va convinge.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro