Tunisia, o țară care merită mai mult: democrația în criză după zece ani

BRIEF

Tunisia’s President Kais Saied had on numerous occasions insisted that Tunisia’s 2014 Constitution is a flawed text, that the current distribution of powers can only result in a political deadlock, and especially that the country’s worsening economic and public health challenges are caused by the corruption and recklessness of the biggest party in Parliament, the islamist Ennahda.

So, when Saied announced on Sunday, July 25, his decision to invoke Article 80 of the country’s Constitution, he was doing what he had publicly threatened to do for a while. Using the article, which allows the President to take „necessary measures” when the country is „in a state of imminent danger”, Saied dismissed Prime Minister Hichem Mechichi and suspended Parliament.

The measure should allow the President to assume executive power and freeze Parliament for an unspecified period until normal institutional workings can be restored. But experts and Saied’s critics say it can only happen in consultation with a special court which, according to the country’s 2014 Constitution, should adjudicate such disputes between arms of the state. Controversially, that special court does not exist.

On Monday Tunisian troops surrounded the legislature and blocked the Parliament speaker entering when the 80-year-old former political exile tried to hold a session in defiance of the President. Street clashes erupted outside the army-barricaded Parliament.

On Friday, July 30, tunisian security forces on Friday arrested MP Yassine Ayari, a member of Hope and Labour party, who condemned President Kais Saied’s power grab as a „military coup”.

The powerful Tunisian General Labour Union (UGTT) which played a key role in the 2011 uprising, said the President had acted „in accordance” with the constitution to „prevent imminent danger and to restore the normal functioning” of the state.

The EU on Tuesday called on Tunisia to restore its Parliament and respect fundamental rights, two days after President Saied ousted the government and suspended the legislature for 30 days. But EU officials did not set any deadline and declined to say what, if any, consequences may follow if Saied refused to comply.

US Secretary of State Antony Blinken on Monday spoke by telephone with the Tunisian President asking him to respect democracy and „maintain open dialogue with all political actors and the Tunisian people”, the State Department said.

Echoing the EU, the UGTT demanded that the exceptional measures taken by the President be accompanied by a „set of constitutional guarantees”. They also urged the military, political parties, and the judiciary to distance themselves from „political quarrels” and to maintain independent.

A Tunisian poll has shown overwhelming public support for President Kais Saied and his actions, despite international concerns over his intervention in the country’s politics. The poll, conducted by Ermrhold Consulting and coverd by media, showed 87 per cent public support for the President’s suspension of Parliament, dismissal of the prime minister, Hichem Mechichi and the removal of members’ immunity from criminal prosecution. Of the 900 people polled, only three per cent opposed the action.

Still concerns remain that Saied uses the crisis to push for what he has called his preferred constitutional settlement – a presidential system based on elections but with a smaller role for Parliament.

However, Saied could also rapidly name a new prime minister to handle the Covid-19 surge and a looming fiscal crisis. There are hopes he could return to Parliament after his 30-day freeze ends and allows normal procedures to resume.

TUNISIA, DUPĂ ZECE ANI DE DEMOCRAȚIE

Criza tunisiană, provocată de decizia președintelui Kais Saied de a invoca articolul 80 din Constituție pentru a bloca activitatea Parlamentului – de fapt a coaliției condusă de principalului partid, Ennahda (Partidul Renașterii), moderat islamist, formată în februarie 2020[1], care a susținut guvernul condus de premierul Hichem Mechichi –, a debutat duminică noaptea (25 iulie ac.) și este văzută ca o lovitură autoritaristă dată în probabil singurul stat nord african în care Primăvara Arabă a adus, în 2011, democrația.

Componența Adunării Reprezentanților Poporului, după alegerile din 2019[2]

Desigur, principala forță politică din țară care a contestat decizia președintelui a fost Partidul Renașterii; luni, 26 iulie, președintele Adunării Reprezentanților Poporului (Parlamentul), cofondatorul Ennahda, Rāšid al-Ġannūšī (Rached Ghannouchi), a încercat în mod simbolic să conteste acțiunea prezidențială și, acompaniat de susținătorii partidului, a forțat intrarea în clădirea Parlamentului, dar a fost oprit de poliție și armată.

Dacă ar fi să facem un scurt rezumat al întâmplărilor, trebuie să observăm în primul rând că instituțiile guvernării, așa cum sunt acestea stabilite prin Constituția adoptată în ianuarie 2014, sunt divizate între Palatul Prezidențial (din cartierul) Carthage și conducerea Guvernului (din palatul Le) Bardo (care găzduiește și Parlamentul); în lipsa dialogului sau în cazul în care viziunile politice diferă foarte mult, administrarea țării suferă implicit de lipsă de coerență.

După formarea coaliției guvernamentale din februarie 2020, controlul partidului islamic Ennahda asupra coaliției și a guvernării a început să producă îngrijorare la Carthage, motiv pentru care președintele Kais Saied s-a pronunțat în mai multe rânduri pentru revizuirea chestiunilor constituționale care, în viziunea sa, lipsesc guvernarea de coerență și sunt abuziv speculate de liderii Partidului Renașterii pentru a obține și controla puterea în stat. În mod evident, liderii Ennahda, în frunte cu președintele Adunării Reprezentanților Poporului, au respins apelurile prezidențiale ca fiind inadecvate.

Pe de altă parte, Tunisia se confruntă de mai mult timp cu probleme în economie, cu un șomaj ridicat, cu decalaje importante între nordul țării, mai bogat, și sudul țării; starea de fapt este și mai mult agravată de izbucnirea pandemiei SARS-CoV-2, așa cum rezultă și din rapoartele Băncii Mondiale.

Sursa: Banca Mondială[3]

Tunisia nu a reușit să demareze o campanie susținută de vaccinare a populației și s-a optat în ultimele luni pentru măsuri de izolare și restrângere a circulației în weekenduri. O analiză a cotidianului britanic The Independent identifică câteva din elementele definitorii ale peisajului politic intern care a prefațat acțiunea de duminică a președintelui tunisian[4]:

(i) președintele Kais Saied, un independent, profesor de drept constituțional, este cunoscut pentru ostilitatea sa față de politica principalelor partide politice tunisiene; cu toate acestea a fost preferat de majoritatea electoratului prezent la vot în anul 2019;

(ii) Kais Saied i-a oferit în primăvara anului 2020 mandatul de a forma guvernul premierului Hichem Mechichi, dar aproape imediat cei doi au intrat în dispute politice publice privind slabele performanțe ale guvernării și tendința Palatului Le Bardo de a monopoliza puterea politică;

(iii) Guvernul a gestionat absolut defectuos pandemia, oamenii au ieșit în stradă să protesteze din ce în ce mai vehement, iar demiterea ministrului sănătății, după ce acesta a afirmat că sistemul sanitar este în colaps, nu a ajutat prea mult. Așa se face că duminică, 25 iulie ac., au avut loc unele din cele mai mari demonstrații populare împotriva Palatului Le Bardo, protestatarii au cerut inclusiv dizolvarea Parlamentului;

(iv) Președintele Kais Saied și-a motivat public acțiunea în anunțul de duminică seara târziu ca bazându-se pe consultări cu premierul și cu președintele Parlamentului pe marginea articolului 80 din Constituție. Chiar dacă consultările vor fi avut loc, cei doi au contrazis varianta prezentată în comunicatul prezidențial, negând că ar fi fost abordați pe subiect.

Ostilitatea celei mai mari părți a populației Tunisiei față de coaliția guvernamentală se răsfrânge practic și asupra activității Adunării Reprezentanților Poporului, astfel că acțiunea prezidențială, cauționată de sindicate, este susținută și de opinia publică, așa cum relevă același The Independent[5]:

„În Intilaka, un cartier muncitoresc de lângă Tunis, un șomer care nu și-a mai găsit de lucru de ceva ani vorbește despre cum cererea sa de a-și deschide un magazin i-a fost respinsă de consiliul local. Este convins că dacă ar primi o audiență la președintele Kais Saied și i-ar explica, i s-ar oferi permisiunea de a-și deschide magazinul. Cei mai mulți, chiar dacă nu toți locuitorii Intilaka n-ar mai vrea ca Parlamentului să i se permită să lucreze, mai bine să guverneze președintele de unul singur.

O interlocutoare de pe stradă, Imen Khedhri, de profesie bucătar la nunți și alte evenimente, ne explică: Pe de altă parte este convinsă că „

Dincolo de glasul străzii, acțiunea președintelui, chiar dacă invocă articolul 80 din actuala Constituție, rămâne discutabilă. Partidul Renașterii și asociații săi îl acuză că vrea să instaureze un regim autoritar. Poate că ar avea o oarecare susținere populară pentru o astfel de mișcare politică, dar ea nu va fi agreată internațional.

Pe de altă parte, simpla organizare de alegeri anticipate în aceleași condiții ca în 2014 sau 2019 nu poate schimba fundamental lucrurile, iar acțiunea prezidențială din 25 iulie nu și-ar atinge scopul. Probabil singura soluție dezirabilă pentru palatul Carthage ar fi să identifice o majoritate cu ajutorul căreia să rescrie textul constituțional, dar este puțin probabil să o obțină, fără organizarea de alegeri anticipate. Situația pare fără ieșire.

Ennadha s-a declarat deschisă opțiunii organizării de alegeri anticipate. La alegerile din anul 2019 Partidul Renașterii a pierdut 17 locuri față de alegerile din 2014, dar colapsul Nidaa Tounes, care de la 85 de locuri în Parlament în 2014 a ajuns la 3 în 2019, a transformat partidul islamist în câștigător. Speranța Ennadha într-un succes la anticipate se bazează probabil pe conflictul deschis cu președintele, care ar putea să-i mobilizeze susținătorii în procesul electoral și să obțină astfel o majoritate mult mai largă în Adunarea Reprezentanților Poporului.

ECUAȚIA INTERNAȚIONALĂ

Turcia este una din importantele puteri regionale care au respins deschis acțiunea președintelui Kais Saied și s-a poziționat în susținerea Ennahda, a premierului demis Hichem Mechichi și a președintelui Adunării Reprezentanților Poporului, Rached Ghannouchi.

Într-o serie de declarații ale oficialilor turci, luni, 26 iulie ac., poziția Ankarei a fost subliniată cât se poate de clar[6]:

(i) Mustafa Sentop, președintele Parlamentului: „Ce se întâmplă în Tunisia este îngrijorător. Deciziile care împiedică Parlamentul și Prim Ministrul să-și desfășoare activitatea sunt de fapt o lovitură de stat împotriva ordinii constituționale. Loviturile de stat militare sau civile sunt nelegitime, în Tunisia și oriunde în lume. Poporul Tunisiei trebuie să beneficieze de ordinea constituțională și legală.”

(ii) Fuat Oktay, vicepreședinte al Turciei: „Suspendarea Parlamentului ales și demiterea Guvernului în Tunisia sunt vești îngrijorătoare. Turcia a sprijinit mereu evoluțiile democratice din prietena și frățeasca Tunisie.”

Tunisienii care nu simpatizează cu ideologia islamistă a Partidului Renașterii – Ennahda, sunt îngrijorați de faptul că acest partid se inspiră și are legături cu Frăția Musulmană, indezirabilă în Egipt sub regimul lui Abdel Fattah el-Sisi, dar care și-a găsit ocrotirea Turciei[7] și a Qatarului. De altfel Turcia și Qatarul sunt văzuți ca susținători ai Ennahda.

Formal, Qatarul a fost mult mai reținut în mesajele sale; într-o declarație dată publicității în 28 iulie ac., emirul Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani a fost citat ca exprimând, în cadrul unei discuții telefonice cu președintele Kais Saied, „necesitatea de a depăși actuala criză politică din Tunisia și ca toate părțile implicate să adopte calea dialogului”.

Ca susținători externi ai acțiunii președintelui Kais Saied sunt văzuți Egiptul lui el-Sisi, Riadul și Emiratele Arabe Unite. Varianta este confirmată și de o analiză a Washington Post[8], care citează jurnaliști, editorialiști, influenceri din zonă care, în mod unanim, susțin că „acțiunea lui Saied reprezintă triumful voinței populare asupra Ennahda”, iar ceea ce s-a întâmplat duminică „anunță că islamismului i-a sunat ceasul în politica democratică”.

Nici Uniunea Europeană și nici Statele Unite nu au adoptat o poziție critică la adresa președintelui Saied, deși acțiunea sa poate fi criticabilă constituțional și amendabilă în virtutea regulilor democratice.

Rusia, la rândul său, prin vocea purtătorului de cuvânt de la Kremlin, a exprimat o poziție neutră, fără a uita să atenționeze asupra riscului unei posibile înrăutățiri a situației[9]: „Urmărim veștile care vin din Tunisia. Desigur, sperăm că nimic nu va amenința stabilitatea și securitatea cetățenilor acestei țări”.

Pentru că a adoptat calea confruntării cu ideologia islamistă în politică, așa cum se prezintă aceasta ideologic sub haina Ennahda, Kais Saied este acuzat că ar intenționa să instaureze modelul autoritar el-Sisi și în Tunisia. Acuzația la adresa președintelui nu este nouă, așa cum nici disputele sale cu premierul și cu președintele Adunării Reprezentanților Poporului nu sunt o noutate și nici ostilitatea sa față de Ennahda.Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro