Despre PNRR, PNDL3, datoria externă și alte fleacuri

„Guvernarea și legiferarea sunt despre a face politici publice pentru români. Niciunul dintre partidele de la guvernare nu trebuie să uite acest lucru. Niciun lider politic nu trebuie să uite că puterea se exercită pentru români, nu pentru vreun interes vremelnic de partid.„[1]

Klaus Iohannis

Previziunile pesimiste privind coabitarea dificilă la guvernare a USR-PLUS cu PNL și UDMR s-au adeverit, formațiunile politice ale coaliției fiind în curs de divorț. Fără a mai surprinde pe cineva, divorțul se face în stil dâmbovițean, cu poalele în cap, arătând că, încă de la început, partenerii nu împărtășeau aceleași valori, ci un interes strict conjunctural.

Nu există observator avizat (cât de cât) al politicii românești care să nu aibă o idee despre cum a început toată tărășenia. La momentul constituirii coaliției de guvernare, două chestiuni spinoase rămăseseră în suspensie: desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor (SIIJ) din Justiție, din Cadrul Parchetului General, și alegeri locale în două tururi de scrutin.

UDMR a procedat probabil cel mai cinstit, anunțând din start că (i) nu este de acord cu desființarea SIIJ decât în condițiile în care structura de Parchet care va investiga magistrații va solicita întâi avizul Consiliului Superior al Magistraturii și (ii) nu va fi sub nicio circumstanță de acord cu scrutinul în două tururi la alegerile locale, pentru că nu ar fi în avantajul partidului maghiar.

PNL, în stilul partidului dâmbovițean mult încercat în compromisuri, a considerat că încă mai funcționează și va continua să funcționeze practica lui „spune-le ce vor să audă și fă ce îți dictează interesul” și a dat asigurări ca va face tot posibilul să fie bine ca să nu fie rău. Fiecare a înțeles ce a vrut: USR-PLUS a „crezut” că ar putea avea în PNL un partener, UDMR a „știut” că va avea în PNL un aliat, electoratul a fost și este în majoritate dezinteresat de cele două subiecte.

Cât timp subiectul SIIJ s-a aflat pe masa Curții Europene de Justiție[2] și al Comisei de la Veneția[3], între USR-PLUS și PNL a fost o pace relativă, întreruptă doar de supărările create de demiterea lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al sănătății; dar să fim cinstiți, înlocuirea lui Voiculescu din funcție chiar nu a fost o mare pierdere pentru USR-PLUS. Doar că această formațiune din arcul guvernamental, după ce și-a nominalizat noua propunere, i-a avertizat pe Cîțu și PNL-ul că nu va accepta și o a doua remaniere de manieră similară[4].

Cât privește chestiunea alegerii primarilor în două tururi de scrutin, USR-PLUS nu a pus-o cu adevărat în lista sa de priorități, pentru că acest partid este unul al electoratului urban, mai ales al urbanului mare, acolo unde primarii nu sunt aleși fără ca promisiunile lor să treacă prin filtrul critic destul de serios al clasei mijlocii, care este nu doar activă politic, ci și destul de bine informată. Ori, în acest mediu alegerea primarilor în două tururi de scrutin nu aduce mari diferențe.

Cum se face totuși că desființarea SIIJ – și problema justiției în general – a ajuns să fie subiectul care a produs divorțul clar dintre USR-PLUS, respectiv PNL-UDMR, deși la un moment dat nimic nu părea să anunțe că se va da o astfel de luptă de principii? Ei bine, acest lucru merită analizat puțin mai în amănunt. Așa ajungem la PNRR.

România și-a depus PNRR-ul, dar nu îl are aprobat (și după cum evoluează lucrurile, nu îl va avea aprobat în curând). Polonia sau Ungaria și-au depus și ele PNRR-urile, dar nu le-au fost aprobate. În cazul acestor din urmă două state, Comisia Europeană a subliniat explicit că „se va uita de două ori” peste respectivele planuri de reziliență, pentru că au o problemă cu democrația, valorile europene și afectează independența propriilor sisteme de justiție[5].

Cum nu iese fum fără foc, în ultimele săptămâni s-a vorbit tot mai mult despre faptul că și în PNRR-ul României Comisia Europeană vrea ca măsurile din capitolul de reforme ale statului să fie mai clare, iar reforma statului înseamnă implicit reluarea eforturilor de reformare a justiției, conform listei de cerințe din MCV.

Premierul Cîțu a ținut să infirme public că ar fi așa[6], doar că aceste asigurări sunt departe de a fi credibile; ar însemna că în cazul României Comisia Europeană ar face o nejustificată excepție. Acesta ar fi primul aspect legat de PNRR.

Al doilea aspect este chiar mai interesant. Aici se împletesc interesele și ambițiile personale ale lui Florin Cîțu cu nemulțumirile membrilor influenți ai partidului (pe care ar vrea să-l conducă din toamnă în calitate de lider) din teritoriu, care nu primesc practic bani prin PNRR[7]. Și de ce nu primesc? Pentru că PNRR, ca să fie aprobat, trebuie să îndeplinească mult prea multe cerințe pentru a putea cuprinde în mod realist programele de aruncat banii pe apa sâmbetei pe care și le doresc primarii.

Și mai era un aspect de natură să nemulțumească PNL-ul: ministerul fondurilor europene, cel care integrează PNRR-ul, îl pune pe masa experților Comisiei și îl negociază este condus de un ministru USR-PLUS, care nu are niciun motiv să menajeze interesele primarilor dornici de îndesat bani publici în propriile buzunare.

Când era în opoziție, senatorul Florin Cîțu critica risipa de bani publici pe care o reprezentau programele PNDL (1 și 2) inventate de Liviu Dragnea, pe vremea când era ministru al dezvoltării regionale. Acum, pus față în față cu baza partidului său, de la care cere votul pentru a fi ales în septembrie președinte, ideea unui PNDL prin care să ofere banii publici ceruți de primari (și pe care nu-i poate oferi prin PNRR) nu i se mai pare atât de rea[8].

Ajunși cu analiza în acest punct, nu putem să nu constatăm concordanța de interese dintre PNL și UDMR. Dacă PNL este sub presiunea primarilor și liderilor din teritoriu pentru a pompa bani publici către structurile lor locale de interese, UDMR are poziția privilegiată de a guverna acest program, prin ministrul Attila Cseke, ceea ce nu este deloc puțin lucru și îi aduce într-o poziție excelentă în fața electoratului maghiar dependent.

Singurul partid care a ales să rămână ancorat în principiile enunțate la momentul creării coaliției de guvernare – de fapt partidul care dovedește și cel mai ridicat apetit pentru reforme -, adică USR-PLUS, a cerut inițial ca miliardele de lei ce urmează a fi puși la dispoziție pentru a finanța (în general prin deschiderea de credite de angajament, un fel de promisiuni viitoare) programul de dezvoltare locală „Anghel Saligny” să respecte anumite principii pentru alocare[9], și le reiau și eu aici, pentru că mi se pare important:

(i) Filosofie de cheltuire similară fondurilor europene, dar simplificată în implementare;

(ii) Bugetare defalcată pentru fiecare dintre cele cinci tipuri mari de investiții;

(iii) Stabilire de indicatori de program;

(iv) Stabilire de criterii generale de eligibilitate și ordinea de importanță a acestora;

(v) Stabilire de cofinanțare;

(vi) Decontare pe bază de costuri unitare maximale;

(vii) Mecanism de implementare și control similar programelor operaționale, simplificat și adaptat la complexitate;

(viii) Structură dedicată cu asigurare de capacitate administrativă;

(ix) Alocare de investiții pe bază de evaluare rezultată din punctaj și nu pe bază de listă aprobată de ministrul dezvoltării;

(x) Transparență prin crearea unui sistem informatic, public, care să cuprindă toate informațiile legate de proiect (punctaj, contractor, durată, stadiu de execuție și plăți etc.).

PNL și UDMR au preferat să nu țină seama de aceste observații; dacă ar fi ținut, care ar mai fi fost diferența între acest „PNDL 3” și PNRR? Introducerea principiilor de guvernanță și de audit cerute de USR-PLUS în programul „Anghel Saligny” le-ar fi ridicat celor de la PNL și UDMR aleșii local în cap, pentru că majoritatea lor nu au atât interesul să implementeze proiecte, ci să aibă acces la bani publici cu care sunt acestea finanțate, și care pot fi direcționați după bunul plac, așa cum a constatat inclusiv Curtea de Conturi[10].

Odată ce premierul a înțeles că nu poate ține toți pepenii într-o mână și că, dacă își mai dorește un viitor în politica dâmbovițeană, atunci trebuie să ia o decizie, nefiind nici tocmai experimentat în ale politicii și din fire puțintel cam repezit și „repede vărsătoriu de sânge”, simțind și că de la Cotroceni nu se așteaptă de la el să eșueze în demersul de a prelua PNL, a acționat: a urgentat aprobarea programului de dezvoltare locală „Anghel Saligny”, chiar dacă știa bine (sau tocmai pentru că știa bine) că nu diferă cu nimic de PNDL-urile lui Liviu Dragnea.

La mișcarea de urgentare a aprobării „PNDL 3”, USR-PLUS s-a opus, previzibil, ridicând obstacole la Ministerul Justiției și, tot previzibil, Florin Cîțu l-a remaniat pe ministrul Stelian Ion, delegându-i portofoliul de la justiție ministrului de interne (PNL) Lucian Bode. Lucian Bode a păstrat observațiile formulate la adresa „PNDL 3” sub mandatul lui Stelian Ion (vezi cele 10 principii enunțate mai sus), doar că a schimbat avizul final din „negativ” în „pozitiv”, pasând mingea la ministerul lui Attila Cseke.

Vineri, 3 septembrie ac., guvernul, fără participarea miniștrilor USR-PLUS, a aprobat prin ordonanță de urgență programul de dezvoltare locală „Anghel Saligny”, despre care aflăm că urmează a fi finanțat de la bugetul statului cu 26 de miliarde de lei între anii 2022 – 2025.

Impact financiar „PNDL 3” conform Notei de fundamentare. Sursa: HotNews[11]

Aflat în Parlament în deja a doua legislatură, cert cu un apetit reformist mult peste PNL și UDMR, USR-PLUS a plătit totuși tributul lipsei de experiență politică, chiar dacă liderii săi încearcă să demonstreze contrariul.

Orgolioșilor lideri ai USR-PLUS, care au decis că nu pot „înghiți” mistificările partenerilor săi politici în privința „PNDL 3” și nici o nouă remaniere a unui ministru al formațiunii, le putem spune că nu este deloc evident pentru electorat – și precizez, pentru uzul liderilor acestei formațiuni, că electoratul nu se reduce la acele puține zeci de mii de membri și simpatizanți devotați – de ce anume au decis să depună o moțiune de cenzură împotriva propriului guvern?

Poate dacă ministrul Stelian Ion ar fi transmis, în termenul solicitat de premier, un aviz negativ pentru „PNDL 3”, dacă la ședința de guvern la care se intenționa aprobarea ordonanței de urgență privind programul miniștri ar fi participat și ar fi votat împotrivă, urmând ca apoi, dacă premierul ar fi promovat totuși ordonanța, să organizeze o conferință de presă, să comunice situația și să își dea cu toții – vicepremier și miniștri – demisia din guvern, electoratul să fi înțeles corect situația.

Cu siguranță PNL și UDMR, cu sprijin PSD, ar fi continuat guvernarea (acesta rămâne, în opinia mea, scenariul cel mai probabil de guvernare pentru anii următori), dar trecerea USR-PLUS în opoziție avea sens și logică politică clară.

Dar liderii USR-PLUS, fără a fi demisionat din guvern, s-au aliat (fie și conjunctural, ce importă, alianța rămâne să fie consemnată de istorie) cu partidul extremist AUR și să depună o moțiune de cenzură împotriva propriului guvern, sperând că ea va fi votată de PSD.

Doar că PSD nu va vota moțiunea USR-PLUS-AUR[12], și ca un prestidigitator cu îndelungată experiență în păcălit alegătorul, va depune propria moțiune de cenzură[13], pentru a-i arăta PNL că poate rămâne la guvernare doar atât timp cât PSD o permite.Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro