Percepția asupra riscului si de ce măsurile clasice privind siguranța în muncă nu funcționează

Percepția riscului

Oamenii percep riscul în mod diferit. Percepția riscului este influențată de factori ce se regăsesc în spațiiIe fizic, psihologic și în cel social.

În spațiul fizic intră organizarea locului de muncă,designul procesului, mașinile și echipamentele, ergonomia locului de muncă, materialele, temperatura, calitatea aerului și rezultatul măsurilor de control etc.

Spațiul psihologic include percepțiile, emoțiile și credințele, modele de gândire, intuiția și scurtăturile mentale, obiceiurile și experiențele noastre anterioare.

Spațiul social cuprinde cultura organizațională, valorile comune, relațiile, validarea socială, recunoașterea si pedepsele, limbajul, discursul și signalistica, obiceiurile colective, poveștile, eroii organizației etc

În mod traditional, companiile își concentrează efortul de prevenire a accidentelor pe factorii din spațiul fizic, prin aplicarea măsurilor de control, cunoscute generic sub denumirea de Piramida Controalelor: eliminarea sau înlocuirea riscului, controale tehnice, controalele administrative sau echipament individual de protecție (EIP). Mai detaliat despre subiect am scris aici si aici.

Homeostazia

„Homeostazia” este un cuvânt derivat din două cuvinte grecești ὅμοιος și στάσις, a căror semnificație este „același” și „constant”.

Din perspectivă biologică, homeostazia se referă la modurile în care organismul acționează pentru a menține un mediu intern stabil în ciuda variațiilor de mediu, cum ar fi temperatura și nivelul zahărului din sânge, sau diverși factori de stres.

Teoria homeostaziei riscului a fost propusă pentru prima dată de Gerald J.S. Wilde (1994) care reușește să o exprime într-un mod foarte ușor de înțeles: ‘’Dă-mi o scară care este de două ori mai stabilă și o voi urca de două ori mai sus, dă-mi un motiv de precauție și voi fi de două ori mai timid’’.

Wilde spune că oamenii au un nivel de risc pe care îl acceptă si îl preferă, numit nivel țintă de risc. Nivelul nostru țintă de risc depinde de beneficiile și dezavantajele percepute ale alternativelor de comportament sigur si nesigur și determină gradul în care ne vom expune pericolelor ce ne pot afecta sănătatea și siguranța.

În general, cantitatea de risc pe care oamenii preferă să și-o asume depinde de patru factori de utilitate și va fi mai mare în măsura în care factorii 1 și 4 sunt mai mari, iar factorii 2 și 3 sunt mai mici:

1. Beneficiile așteptate ale alternativelor de comportament riscant (exemple: câștig de timp prin depășirea vitezei, combaterea plictiselii, creșterea mobilității).
2. Costurile preconizate ale alternativelor de comportament riscant (exemplu: amenzi de viteză, reparații auto, suprataxe de asigurare).
3. Beneficiile așteptate ale alternativelor de comportament sigur (exemple: reduceri de asigurare pentru perioade fără accidente, creșterea reputației, a responsabilității).
4. Costurile așteptate ale alternativelor de comportament sigur (exemple: folosirea unei centuri de siguranță incomode, a fi numit laș de către semeni, pierderea de timp).

Oamenii își modifică comportamentul ca răspuns la implementarea măsurilor de control în funcție de propriul nivel țintă de risc. Dacă oamenii percep subiectiv nivelul de risc ca fiind relativ scăzut, ei își modifică comportamentul pentru a-și crește expunerea la risc. În schimb, dacă percep un nivel mai ridicat de risc, pot fi mai precauți.

Șoferii se simt mai în siguranță atunci cand conduc mașini care au airibag, frâne ABS și tracțiune pe patru roți, așa că accelerează. Fumătorii simt că țigările „ușoare” sunt mai bune pentru sănătatea lor, așa că fumează mai mult. Legislatia care i-a făcut pe motocicliști și pe bicicliști să poarte căști nu a scăzut rata mortalității; când aceștia s-au simțit mai în siguranță, au mărit viteza și în consecință a crescut numărul de decese. Riscul a fost redus într-o zonă, dar a fost acceptat la un nivel mai ridicat în alta.

Ce funcționează

Teoria homeostaziei riscului este contra-intuitivă față de abordarea tradițională SSM care consideră că atunci când inițiativele nu funcționează așa cum a fost planificat, este nevoie de mai multe controale.

Așa se explică de ce inițiativele clasice privind siguranța și riscurile nu funcționează. În majoritatea cazurilor, aceste inițiative se concentrează pe gândirea rațională, pe pericolele mecanice, pe măsuri de control. Ele nu țin cont de modul subiectiv în care oamenii percep riscul și de modul în care oamenii judecă și iau decizii legat de risc.

Teoria lui Wilde susține că nivelul accidentelor datorate comportamentului uman, poate fi scăzut prin intervenții care sporesc dorința oamenilor de a fi sănătoși și că uneori mai puțin control și mai multă motivație pot fi mai eficiente. Pentru asta este nevoie ca departamentele SSM să acorde atenție tuturor factorilor de influență a percepției riscului, adică și a celor din Spațiul Psihologic și din Spațiul Social. (vezi articol)

În organizațiile mari, cheia se află în egală măsură atât la specialiștii SSM – funcțiune suport, cât și la șefii de echipă și de departament. Cu cât aceștia sunt mai aproape de oameni și dialoghează mai des despre siguranța în muncă, șansele să reușească cresc.

Din păcate, competențele necesare pentru a face asta nu se prea regăsesc în curriculele cursurilor OSHA, NEBOSH sau a celor autorizate de Ministerul Muncii din România – inspector, evaluator, auditor SSM. Este vorba despre competențele de relaționare inter-umana: comunicare eficientă, inteligență emoțională, influență, comunicare empatică, arta întrebarilor, ascultare, învățare, etică, leadership etc

Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro