MALMKROG sau Catedrala lui Cristi Puiu
TVR Cultural a difuzat în spațiul de joi seară, rezervat îndeobște producțiilor de dată recentă din cinematografia românească, Malmkrog, creație din anul 2020, multipremiată, a regizorului Cristi Puiu. De fapt, o coproducție internațională, susținută financiar nu doar de bani din România, ci și din Serbia, Suedia, Elveția, Macedonia. Un film cu o distribuție amestecată. În rolurile principale putând fi văzuți actori din România (Marina Palii, István Teglas, Sorin Dobrin, Nemes Levente, Vitalie Bichir), în rolurile episodice apar și alții, alături de actori din Franța (Frédéric Schulz- Richard, Ugo Broussot, Agathe Bosch) sau din Lituania (Diane Sakalaustraité).
Filmul are la bază dialogurile despre istorie, război, credință, Chist și Antichrist ale rusului Vladimir Soloviov. Care în 1900 a scris o carte în care 4 bărbați și o femeie, proveniți cu toții din înalta aristocrația rusă, reuniți cu prilejul sărbătorii Crăciunului, abordau toate aceste teme. Cartea lui Soloviov, un fel de Decameron, eminamente filosofic (un fel de și numai pentru faptul că volumul nu are zece părți) , a ajuns să fie cunoscută în întreaga lume, îndeosebi în versiunea ei franceză (de aceasta s-a folosit și Cristi Puiu). A fost tradusă și la noi (a apărut sub titlul Trei dialoguri despre război, progres și sfârșitul istoriei universale, cuprinzând și o scurtă povestire despre Antihrist) și, cel puțin în parte (îndeosebi în acele pasaje în care se discută despre destinul comun al țărilor europene și despre europenitatea Rusiei) mi se pare și acum de o stringentă actualitate. Iată.În pasajele dedicate conflagrațiilor mai mari sau mai mici, Soloviov dă semne că ar fi prevăzut iminența Marelui Război. De altfel, primul dialog este centrat asupra funcțiilor războiului. Socotit de unii participanți la discuție drept starea normală a omenirii.
În prefața ediției de la Humanitas a cărții, Ion Ianoși susținea că Soloviov este întemeietorul liniei existențial-creștine din cugetarea rusă, că ar fi fost influențat de Dostoievski de care l-a legat o prietenie nedezmințită, ca și de Tolstoi. Căruia nu îi împărtășea de fapt deloc ideile. Sau de Spinoza, Kant, Schelling, Schopenhauer. De la el se vor revendica frații Trubețkoi, Bulgakov, Berdiaev, Florenski, ș.a..
În scenariul pentru filmul care durează cu vreo 20 de minute peste trei ore, Cristi Puiu a mutat povestea în localitatea sibiană Mălâncrav. Al cărei nume german este Malmkrog. De aici și titlul filmului. De ce a făcut-o, de ce a recurs regizorul la o astfel de relocare rămâne un mister. Care nici pe departe nu e singurul.
Aristocrații ruși sunt pe mai departe ruși, numai că ei au devenit trei bărbați și două femei. E drept, cea pe care Cristi Puiu a botezat-o Ingrida e soția generalului din carte. Devenit în film un anume Andrei Nikolaevici pe care Ingrida îl citează adesea, acesta fiind inspiratorul teoriilor ei despre război. Numele femeii are o rezonanță nordică, personajul însuși părând de parcă a fi descins dintr-o operă a lui Wagner. Cei cinci,admirabili discoureuri, cu toții parcă coborâți dintr-o carte de teoria și practica argumentației, numiți de Soloviev generic Generalul, Prințul, Doamna, Domnul Z, Politicianul, primesc cu toții nume proprii. Iar dacă Nikolai, Edouard, Ingrida și Olga (în cartea lui Soloviev ea era Prințul) își argumentează cu lux de amănunte câte o idee. Personajul numit Madeleine pare a fi învestit mai curând cu rolul de moderator. Deloc imparțial, foarte adesea ironic. Complice prin priviri și mimică cu adversarii celui ce tocmai a luat cuvântul. Orice s-ar spune, o prezență.
Filmul e vorbit preponderent în franțuzește, franceza fiind, cum bine știm, limba preferată de aristocrația rusă. Indiferent de calitatea pronunției, franceza celor cinci e, din punct de vedere gramatical, hipercorectă. Unul dintre personaje, cel numit în film Nikolai, folosește chiar subjonctivul imperfect. Astăzi aproape în totalitate ieșit din uz. Cei cinci se adresează servitorilor în germană în vreme ce aceștia vorbesc între ei în limba maghiară.
În secvența de început a filmului, vedem exteriorul castelului. Prin fața căruia trece o turmă de oi. Se sugerează astfel specificul zonei? Dintre mioare doar una singură este neagră. De ce numai una? Alt mister, care poate că are totuși o anumită dezlegare. O fetiță se desprinde și este primită în castel. E invitată să intre în limba rusă. Auzim fragmente de colinde românești, auzim și scurte citate în engleză. Ce mai? Un adevărat Babel lingvistic.
Cristi Puiu a împărțit filmul în șase mari capitole. Cinci dintre ele poartă numele nobililor ruși. La finalul celui de-al treilea, numit Edouard, la un moment dat se produc o serie de zgomote. Este invocat și numele respectivei fetițe. O cheamă Zoia. Cei cinci aristocrați, curioși și intrigați, țin să se lămurească ce se întâmplă. Îl vedem alergând pe bucătar. Ca pe urmă să intervină fumul, iar cei cinci să pară a fi secerați de gloanțe. Dacă nu cumva chiar de venirea Antihristului. Revin însă sains et saufs la începutul celui de-al patrulea capitol. Cel de-al șaselea ar avea-o drept protagonistă pe Madeleine. Numai că tocmai aici ea e foarte puțin prezentă. Nu prea apare în imagine. Căreia Tudor Vladimir Panduru îi asigură o stilistică impecabilă. Imaginea valorează frumusețea castelului ca și pe aceea a costumelor create de Oana Păunescu. Dar, revenind. Madeleine e prezentă mai degrabă în ipostază de pianistă. Ea asigură partea estetică a discuțiilor.
La finele acestui capitol, Nikolai aduce vorba despre o scrisoare primită odinioară de la un prieten. Spre a fi mai convingător, anunță că se duce să aducă textul. Este prevenit să nu uite a se întoarce. Nu îl vom mai revedea însă niciodată. Un alt mister. Încă o enigmă. În cartea lui Soloviev, nici vorbă despre servitori. În film ei reprezintă însă o prezență. Vorbesc puțin, însă sunt stăpâni pe reguli. Sunt expresia devotamentului. Îndeosebi cel numit Istvan ( e exemplar în rol István Teglaș) care își va împrumuta numele celui de-al doilea capitol. Va apărea relativ târziu, însă apariția lui nu se poate să nu fie reținută. Ca și aceea a Valetului (Sorin Dorin). Ori cea a Cameristei (Edith Alibec). Sau cea a lui Judith State, ditribuită în rolul Vetterita. Curios. Tocmai pe atât de fidelul Istvan, bătrânul colonel se gândește să-l întrebe despre nemulțumirile sociale ale muncitorilor. Lui îi vorbește despre Internaționala. –
INTERVIURILE HotNews.ro