Adela Toplean, lector universitar: "Abia aștept să termin textul despre cum e să te măriți cu un candelabru în ovațiile elitei recente"
Adela Toplean în zilele astea de COVID spune și gândește așa: „Repetitivitatea înseamnă monotonie și nevroză doar pentru cei care confundă ordinea cu organizarea. Îmi iau și eu, de dimineață, câteva puncte de reper și încerc să-mi ordonez ziua în jurul acestora. Altfel zilele tind, într-adevăr, să devină materie amorfă. Am zile în care citesc mai mult și zile în care scriu mai mult. Am zile în care filmez cursuri și răspund la întrebările studenților. Am zile în care fac mai multe activități cu copiii. Fiecare zi are o dominantă sau două, cu constelațiile lor de gânduri și gesturi specifice. Gătesc, ascult muzică, trag linii pe hârtie. Pe rând. Am un oarece dispreț pentru multitasking.” Youtube Perspektiva, zilnic, dialoguri sănătoase.
Gesturi puține și bine țintite. Funcționez, de când mă știu, minimalist. Beau apă, fac cafea, mă așez la birou. Nimic dezinvolt.
Cum îți petreci ziua?
“Binecuvântată fie asemănarea dintre zile!” zice Leon Wieseltier în Kaddish. Un adevăr vechi de când lumea care nu se va demoda în vecii vecilor. Repetitivitatea înseamnă monotonie și nevroză doar pentru cei care confundă ordinea cu organizarea. Îmi iau și eu, de dimineață, câteva puncte de reper și încerc să-mi ordonez ziua în jurul acestora. Altfel zilele tind, într-adevăr, să devină materie amorfă. Am zile în care citesc mai mult și zile în care scriu mai mult. Am zile în care filmez cursuri și răspund la întrebările studenților. Am zile în care fac mai multe activități cu copiii. Fiecare zi are o dominantă sau două, cu constelațiile lor de gânduri și gesturi specifice. Gătesc, ascult muzică, trag linii pe hârtie. Pe rând. Am un oarece dispreț pentru multitasking. Nu-l practic. Nu-l practic din convingere.
Ce gesturi faci seara?
Eh, o rutină cosmetică. N-are rost să-ți dau detalii.
Cât de automat faci aceste gesturi?
Nu am automatisme, dar le simt lipsa. Există o intenție precisă (și costisitoare) în spatele fiecărui gest pe care-l fac.
Simți cum te “robotizezi”?
Tocmai că nu mă robotizez. Sunt ordonată și disciplinată, dar nu organizată.
Ce este plictiseala?
Din experiență, n-aș ști să-ți spun, mi-e foarte străin acest sentiment. În general, cred că plictiseala e mai degrabă o atitudine decât o trăire genuină. Ea vine din demotivare. Când e atroce, vorbim deja de depresie. În rest, să te complaci în plictiseală e și o formă de autostimulare care e (încă) la mare căutare printre nihiliști. În acest sens, plictiseala e, dacă vrei, varianta sentimentală a cinismului.
Cu ce ochi îți vezi familia zilnic?
Când de-aproape, când de departe. Ca la ping-poing.
Cum percepi casa?
Cum reziști frecușului zilnic? N-am avut niciodată mare tragere de inimă să ies “în lume”, pe la terase, pe la evenimente. Varianta scurtă e asta: carantina e cât se poate de compatibilă cu natura mea. Nu-mi pune nicio problemă. Dimpotrivă. Mi le rezolvă pe toate. Frecuș nu, dar trebuie să recunosc că negociem totul la sânge.
Ce lucruri în casă faci cu ocazia acestui moment de criză?
Am gătit mereu mult și cu plăcere. În perioada asta, vrând-nevrând, mă ocup și de curățenie.
Cum v-ați împărțit zonele și rolurile în casă?
Păi “avem sistem”. Nu-l avem de azi de ieri, ci de decenii. Suntem, cum observa cineva, o cooperativă. El spală băile, eu restul. Eu sunt cu rufele, el cu vasele. Curtea o mătur eu, dar el face zilnic sucurile de fructe…Fiecare știe unde i se încep și unde i se termină atribuțiile. Când, cum, în ce condiții și în ce interval orar. Ne întâlnim seara, în living, la un pahar de vin.
Cu ce gesturi te contrariază tinerii din jurul tău?
Mă contrariază faptul că surprind la ei atât ticuri comuniste, cât și clișee internaționaliste. Ele coexistă foarte bine fiindcă trăiesc, învață și vorbesc fără a pune vreun preț pe vreo referință nouă sau veche. Pare că își trăiesc, își depășesc, își consolidează și tototdată își neagă atât autosuficiența cât și nevoia de repere.
Copiiil?
E o experiență extraordinar de interesantă pentru preșcolari. Tind să cred că și-o vor aminti toată viața. Îi surprind luptându-se cu tentația haosului și văd apoi intenția de ordine pusă la lucru: răstoarnă un cutioi cu lego, răvășesc piesele, se bat, eventual, cu ele, pentru ca într-un final să așeze, pe culori, toate piesele de 2 mm. Încerc să nu intervin în joaca lor, nici măcar în dispute. Uneori au chef de studiu și studiază, ba la pian, ba la matematică. Cel mic citește cu plăcere compulsivă. Cea mare, “o relaționistă”, inventează jocuri de rol extrem de sofisticate.
Cum îți faci cursurile/seminarele?
Pentru că cei mici sunt imprevizibili, iar Mircea are multe întâlniri pe Skype în fiecare zi, încerc să filmez cursurile și să le trimit spre studenți. Dau mici teme de seminar și uneori încarc pe grup video-discuții pe teme teoretice în care îl implic și pe Mircea (fiind psiholog, input-ul lui e mereu binevenit).
Care sunt cele mai frecvente stări ale studenților?
Nu simt vreo tensiune dinspre ei. Recunosc că nu i-am întrebat, însă din ce observ, pare că sunt împăcați cu situația.
Cum dialoghezi cu ei pe tema pandemiei?
Am transformat-o, cum era și firesc, în temă de cercetare. Atât la practica de specialitate cât și la cursul de Metode de cercetare, de la anul I. Le atașez diverse materiale, mai cu seamă intervențiile în presă ale profesorului Paul Dragoș Aligică. Sunt consistente, informative și bine sistematizate. Oferă toate cheile de “lectură” necesare pentru înțelegerea – defalcată, dar și de ansamblu – a acestei perioade. Nemaipomenit de utile pentru seminar.
Ce instincte/sentimente s-au activat mai puternic față de familie?
Îți re-cunoști cu greu, în situația actuală, conturul vechii griji fiindcă ai în sfârșit ocazia să îi privești obiectul din toate unghiurile. Nu ca urmare directă a pandemiei, ci ca urmare a expunerii prelungite la toți membrii familiei. Grija e, în condiții normale, piezișă. Acum e frontală 🙂
Ți-e frică de COVID 19?
Absolut deloc. Nici acum, nici înainte. Mă informez zilnic, dar n-am reușit să mă implic emoțional în chestia asta.
Care sunt zvonurile care te-au marcat?
Nu-mi aduc aminte să mă fi marcat vreun zvon. Toate știrile rulate suficient pe Facebook ajung să conțină elemente de zvonistică, indiferent de subiect. Cu atât mai mult cele despre molimă.
Cum ai știut că-s fake-uri?
Fiecare nouă bucată de fake news le conține, ca intensitate și ca retorică, pe toate cele precedente. Chiar și-atunci când mesajele se bat cap în cap. De fapt, aspectul ăsta al contradicției nu interesează absolut deloc fiindcă adevărul a devenit un aranjament personal. De-asta cad oamenii atât de ușor pradă propagandei și dezinformării: fiindcă newsworthiness-ul (valoarea de știre) nu mai are nicio legătură cu valoarea de adevăr a știrii. Oamenii se simt atrași de acele intrigi care informează cel mai puțin asupra realității, dar care constrâng emoțional cel mai mult. Oamenii vor să fie constrânși emoțional, fiindcă și-au înstrăinat toate instrumentele raționale. Nici dacă și-ar dori n-ar mai ști cum să le folosească. Hoax-uri, fake news-uri, mesaje de propagandă țintite sau nețintite te mișcă emoțional într-o primă fază, apoi rup stabilitatea structurii sociale, iar treptat creează o realitate paralelă. Când oamenii se mută, cu tot calabalâcul, în realitatea paralelă, vorbim deja de o ideologie. De la fake news la ideologie e un pas teoretic extrem de mare, dar, pentru psihologia umană, e de fapt un pas foarte foarte mic. Înspăimântor de mic. Sunt antrenate aceleași mecanisme. Eu simt de cele mai multe ori “în stomac” când mi se livrează o fake news. Apoi verific. Aproape toate sunt făcute cu activiști sociali. Deci cu oameni sau instituții care își strigă minciunile de pe acoperișuri. Sunt ușor de reperat.
Care sunt știrile oficiale care te-au marcat?
M-a marcat tragedia Italiei. Și dezinvoltura Suediei.
Cum ai gândit despre ele?
Mi-am zis: cât de mult înșeală aparențele! Toată lumea se aștepta să se dezlănțuie cele mai sinistre instincte totalitare. Nimeni nu s-ar fi gândit că Suedia recurge la imunizare naturală. Eu însă îți mărturisesc că da. Înțeleg destul de bine Suedia profundă. Eu știu că ei au ticuri totalitare, nu instincte totalitare.
Ți s-a restaurat încrederea în instituțiile oficiale?
Să spunem așa: îi mulțumesc Cerului că nimeni dintre cei apropiați n-are nevoie în perioada asta de servicii medicale private sau publice.
Cum îți simți trupul? Faci exerciții cu el?
Fac totuși destul de mult sport și mă deplasez numai cu bicicleta. Mergeam la sală “before it was cool” (adică de pe la 16 ani). De plăcere, nu din vanitate. Înainte de molimă, alergam zilnic 12 km sau mă antrenam la sală (de 9 ani am aceiași doi traineri la care țin enorm). Apoi acasă jucăm ping-pong etc.
Cum vezi timpul care este tot mai lung și liber?
Eu nu-l percep nici ca “lung” și nici ca “liber” (dacă prin “liber” înțelegi “vacant”). E, însă, un timp îndărătnic, un timp care e greu de îmblânzit. Dar ce timp e ăla care nu-ți opune rezistență? 🙂
Cum domini timpul?
Nu-l domin, nu am orgolii de felul ăsta. Am totuși o vârstă… În schimb, am răbdare cu timpul sperând ca, la nevoie, să aibă și el răbdare cu mine.
Care este durata consumului tău de tv?
Nu mă uit nici măcar un minut la TV. Nici nu știu să-l pornesc. Am încercat, când au fost alergerile prezindețiale, să mă uit la știri dar am constatat că nu știu pe ce să apăs (și nu sunt o persoană atehnică, dimpotrivă). La noi în casă, TV-ul e folosit exclusiv pentru Netflix și HBO GO, dar nu de mine.
Cît timp pierzi pe net? Ce anume urmărești?
Incerc să nu intru pe Facebook foarte mult, ci doar în timpul mort, în niciun caz la prima oră sau seara târziu. Când se încinge vreo discuție sau ai de administrat reacții la o postare, e însă mai greu. Asta mă apasă un pic… Uneori mă uit pe YT la unele prelegeri sau la clipuri muzicale. Citesc uneori, nu prea des, articole pe Contributors. Ce urmăresc? Păi Facebook-ul mi se pare fascinant. E prima dată în istoria umanității când ne expunem de bunăvoie, zilnic, la niște prezențe umane care adesea ne displac profund. Dinamica Facebook e extraordinar de interesantă tocmai pentru că e un spațiu care acceptă și chiar încurajează răul camuflat și simulările pe care le impune acest camuflaj. Cine evită Facebook-ul spunându-și că o face din motive de igienă (sufletească), riscă să-și refuze accesul la cele mai importante mecanisme psiho-sociale ale lumii în care trăim. Politica nu poate ține pasul nici cu sentimentalismul moral, nici cu nebunia morală. Facebook-ul, însă, o face! Cum să ratezi așa ceva? :)) Ca în orice altă zonă a vieții, autodisciplina e și aici importantă. Dar cine e obișnuit cu autodisciplina din alte zone existențiale, n-are cum să-și piardă cu totul capul pe Facebook.
Cât timp citești?
Am zile în care citesc destul mult, dar nu sunt o devoratoare de cărți. Mă dezgustă ideea de a citi așa cum se ciugulește de pe platourile cu antipasti. Sau de a înfuleca pe nemestecate volume întregi, ca unul care mănâncă la 8 seara prima dată-n zi. Am lecturi de dimineața, lecturi de prânz, lecturi de seara. Țin la o anumită rânduială. Citesc două pagini, mai reflectez, iar citesc etc. Dimineața acum e Sf. Augustin (Despre Cetatea lui Dumnezeu), la prânz, pentru că îmi folosește la un material în lucru, citesc Les Deux Sources de la morale et de la religion a lui Henri Bergson, dar am pe-aproape Aleksander Wat cu Secolul meu și Schumpeter, Capitalism, Socialism & Democracy. Seara citesc orice Canetti îmi cade în mână. Uneori proză scurtă de Kafka. Am reluat Zbor în bătaia săgeții a lui Horia Patapievici. Văd că e plină de sublinieri, dar logica acestora îmi scapă. Parcă n-aș fi citit-o eu, ci altcineva. Desenez din nou în perioada asta, iar asta mă face foarte nostalgică. M-a bătut chiar gândul de a scoate șevaletul din debara.
Ai proiecte? Cum vezi viitorul?
Încerc să dez-abstractizez cartea la care lucrez (Cele șapte vieți ale morții). Să spun că demersul mă consumă ar fi inexact și insuficient. E, ca să zic așa, un demers pe viață și pe moarte. În plus, mi-am făcut curaj și am schițat, împreună cu Andrei Vieru, planul unei cărți pe care o presimt cu totul atipică. Ne-am dat și un deadline.
Cum arată moartea?
Nu vrei să știi… :)))) Dar dacă totuși vrei, las și eu aici un link :))
Hai să-ți răspund așa: n-aș suporta să văd lumea nici măcar o zi prin ochii Simonei Weil. Pe Dumnezeu, cu atât mai puțin.
Cum arată Paștele în vreme de Coronavirus?
Am sărbătorit Paștele catolic. I-am învățat pe copii “Hristos a înviat din morți”.
Cum te aprovizionezi?
Mircea face o parte din cumpărături la Mega-urile din împrejurimi. Altfel, online. Am folosit o dată Bringo. Nu mi-a ales bine avocado. Am renunțat.
Pregătitul hranei?
Gătesc cu o enormă plăcere. Gătesc orice. Chestii simple și chestii sofisticate. Cu mulți ani în urmă, mă făleam cu inventivitatea mea. De o bună bucată de vreme, însă, respect rețetele la virgulă. Umilitatea în bucătărie (și nu numai) a fost, în cazul meu, achiziția deceniului.
Zilnic te trezești în aceeași realitate: stai acasă. Mintea ta cum acceptă acest lucru?
Mintea mea e compatibilă doar cu această realitate. Am fost proiectată să stau acasă. Sunt un om domestic. Și, se-nțelege, o femeie de casă 🙂
Cum vezi acum “mulțimea”?
Mulțimile, ca experiență, mă lasă indiferentă. Teoretic, comportamentul maselor mă interesează la fel de tare ca pe Canetti. N-am avut în viața mea nicio fobie și nici griji adaptative, deși am trăit mulți ani în altă țară. Transform firesc orice spațiu într-un acasă. Cică asta ar ține de zodia balanței, dar nu-mi convine explicația 🙂
Ce înseamnă cei care se întorc acasă – pentru tine?
Pentru mine, așa arată normalitatea. Comunitatea e de o importanță vitală. Face și asta parte din măreția individului, nu e o rătăcire tribalistă.
Cât de mult te-a ajutat cultura ca să poți discerne între bine-rău?
Cultura n-are nicio treabă cu discernământul moral. De fapt, pentru mine, “cultură” is a bad word.
Oamenii de cultură se pricep de minune să devitalizeze morala folosindu-se chiar de pretextul vieții. Chiar acum lucrez la un text despre anomia morală ca ideal moral. Îl lansase Jean-Marie Guyau, un tânăr și promițător filozof (mort la doar 33 de ani) care a scris despre asta înaintea lui Durkheim, prin 1885. El zicea așa: dezordinea morală e starea ideală a moralei. Secolul XXI s-a ambiționat să-i confirme ticurile în cele mai creative moduri. Abia aștept să termin textul despre cum e să te măriți cu un candelabru în ovațiile elitei recente…
Cine este Adela Toplean: