Sari direct la conținut

Paul Stănescu: Dacă ar fi să aleg între un coleg, o persoană, un prieten şi PSD, aş alege PSD. Nu voi candida la nimic​

HotNews.ro
Paul Stanescu, Foto: Hotnews
Paul Stanescu, Foto: Hotnews

Vicepremierul Paul Stănescu a declarat vineri că, în situaţia în care ar trebui să aleagă între un coleg, o persoană, un prieten şi PSD, ar alege PSD, adăugând că nu știe nimic despre scrisoare nemulțumiților din PSD și că nu va candida la nimic în partid. Amintim că surse din PSD au precizat pentru HotNews.ro că opoziție internă din PSD este coagulată în jurul lui Stănescu, Niculae Bădălău și Mihai Tudose.

Aceștia încearcă să-i convingă pe liderii județeni că nu vor puterea pt ei, ci doresc „binele partidului”, potrivit surselor citate.

„Vreau să fiu foarte sincer, toate problemele pe care le avem în partid, sigur sunt opinii, sunt păreri, sunt personalităţi foarte multe, le discutăm în partid şi eu fac şi pe această cale apel la unitate la toţi colegii, nu numai din judeţul Olt, din toată ţara, pentru că am promis în 2016, în campania electorală, am venit cu un program de guvernare bine articulat şi la această oră suntem în grafic, să spun aşa, cred că prioritatea noastră numărul unu şi până la urmă şi a României este să avem majoritate parlamentară, să menţinem coaliţia cu ALDE, să avem guvern şi să ducem la bun sfârşit tot ce am spus în 2016, adică programul nostru de guvernare. Sigur că sunt discuţii, păreri diferite, am spus mai înainte lucrul ăsta, dar vă spun ce cred eu, dacă ar fi să aleg, eu ştiu, între un om, o persoană, un coleg, un prieten şi România aş alege România. Aşa şi la partid. Dacă ar fi să aleg între un coleg, o persoană, un prieten şi PSD, aş alege PSD”, a declarat Stănescu vineri, la Slatina, citat de Agerpres.

El a făcut apel la unitate şi a susţinut că nu a discutat cu alţi colegi de partid despre organizarea unui Comitet Executiv al PSD. Întrebat dacă ultimele discuţii din partid au avut rolul de a detensiona situaţia, Stănescu a răspuns afirmativ.

„Da, pentru că toţi colegii mei, despre care se vehiculau tot felul de lucruri, că a ieşit o scrisoare public, lucruri de care nici eu nu ştiu, am auzit doar din presă, tot mesajul colegilor mei, cel puţin la conferinţa de la Giurgiu, a fost un mesaj de unitate pentru toţi colegii noştri, pentru toţi românii până la urmă, pentru că de An Centenar cred că trebuie să ne dea Dumnezeu gândurile bune să fim uniţi, să apărăm interesele ţării noastre. N-am discutat acest lucru (organizarea unui Comitet Executiv – n.r. ), vă rog să mă credeţi că ştiu ce vorbesc. Nu, deocamdată nu. Sigur că discutăm între noi, colegi de partid, la nivel de for de partid, sigur că discutăm toate lucrurile acestea, dar astăzi nu vă pot spune pentru că nu-i nimic concret şi v-aş spune un neadevăr, s-ar numi minciună”, a mai declarat Paul Stănescu.

Vicepremierul a mai declarat că „nimeni nu e bătut în cuie” în funcții.

„Discuţii sunt continue, avem anumite opinii, anumite idei, anumite păreri, sigur că nu suntem toţi, pentru că, şi într-o familie, nu toată lumea e în consens. Sigur că discutăm anumite lucruri, ceea ce facem, dar un lucru rămâne clar: mai departe programul de guvernare, legile justiţiei, codul penal şi codul de procedură penală, codul administrativ, legea finanţelor publice locale, legea finanţelor publice locale, legea pensiilor, care trebuie să intre în Parlament, deci avem obiective foarte importante şi eu am făcut apel la colegii mei să lase frustrările la o parte, supărările, toţi avem supărări, şi la serviciu şi acasă şi în partid avem supărări, dar ţinta noastră este ce am promis românilor în 2016, asta trebuie să facem, programul de guvernare, dus până la capăt.

Eu am spus de partid, persoanele sunt efemere, toţi suntem efemeri şi, mai ales în anumite funcţii, nimeni nu e bătut în cuie într-o anumită funcţie. Eu am spus ce-mi doresc să facă PSD”, a spus vicepremierul Stănescu.

„Nu voi candida la nimic. Nu există nicio scrisoare şi nu voi candida la nimic. Ce v-am promis aia fac. Şi după referendum, să dea Dumenzeu să iasă bine, o să vedeţi că la Olt se întâmplă ce v-am spus”, a a adăugat el.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro