Sari direct la conținut

Kelemen Hunor: Cei care boicotează referendumul fac un rău imens pe termen mediu şi lung ideii de democraţie

HotNews.ro
Kelemen Hunor, Foto: Agerpres
Kelemen Hunor, Foto: Agerpres

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că cei care boicotează referendumul fac un rău imens pe termen mediu şi lung ideii de democraţie, deoarece nu pot fi credibili, astăzi, spunând să nu participe oamenii, iar altă dată, când vor fi alegeri politice, să susțină participarea.

„Subiectul referendumului nu a putut fi dezbătut rațional înainte și am impresia că și după referendum, mult timp, vom încerca să vindecăm rănile cauzate în această perioadă și această manipulare care a fost din toate părțile. Poziţia noastră a fost consecventă şi clară, trebuie să participi la referendum, la vot, democraţia înseamnă participare, fără participare nu poţi să spui că ar exista o democraţie, şi eu spun că de fiecare dată când omul este invitat la vot, indiferent dacă este referendum sau alegeri politice, este bine să te duci la vot. Sigur, este o opţiune democratică şi să nu te duci la vot dar dacă nu te duci la vot, laşi impresia că nu te interesează, nu vrei să te implici, fără implicare nu se pot schimba lucrurile în nici un fel. De aceea eu cred că cei care boicotează referendumul sâmbătă s-ar putea să se trezească duminică că nu mai vor să boicoteze, vor să meargă. Oricum, cei care boicotează fac un rău imens pe termen mediu şi lung ideii de democraţie, fiindcă nu poţi să spui credibil, astăzi, că nu mergi la vot şi boicotezi referendumul şi poimâine când vor fi alegeri politice să spui că trebuie să mergi la vot, să participi”, a spus Kelemen.

Potrivit preşedintelui UDMR, oamenii trebuie să meargă vot, şi să voteze „Da” sau „Nu”, în funcţie de cum le dictează conştiinţa, atitudinea corectă într-o democraţie fiind implicarea şi participarea, care sunt unele dintre elementele fundamentale ale democraţiei parlamentare.

„Diferenţele trebuie să convieţuiască, dacă nu, atunci oamenii vor intra în conflict, nu este de dorit aşa ceva. Moştenirea noastră comună, traslvăneană, a arătat din secolele XVI-XVII că diferite opţiuni religioase pot trăi în linişte în Europa, iar această moştenire cred că trebuia să fie valabilă şi în secolul al XXI-lea. Diferenţele există, lucrurile diferinte şi în ceea ce priveşte viaţa de familie sau orientările sexuale trebuie respectate”, a mai spus liderul UDMR.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro