Sari direct la conținut

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni, susține Ucraina / Zelenski anunță că pierderile Moscovei în ofensiva de la Harkov sunt de 8 ori mai mari decât ale Kievului

HotNews.ro
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, vizitează o tipografie care a fost distrusă de bombardamentele rusești, în regiunea Haorkov, pe 24 mai 2024., Foto: ABACA / Abaca Press / Profimedia
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, vizitează o tipografie care a fost distrusă de bombardamentele rusești, în regiunea Haorkov, pe 24 mai 2024., Foto: ABACA / Abaca Press / Profimedia

Pierderile Rusiei în timpul ofensivei din regiunea Harkov, lansată la începutul acestei luni, sunt de opt ori mai mari decât cele înregistrate de forțele armate ucrainene, a declarat președintele Volodimir Zelenski, într-un interviu publicat sâmbătă, potrivit The Kyiv Independent, care menționează că nu a putut verifica afirmațiile liderului ucrainean.

Zelenski a declarat, pentru publicația kazahă Vlast, că această cifră arată că președintele rus Vladimir Putin „nu are absolut nicio considerație pentru viața umană”.

Rusia a lansat o nouă ofensivă pe 10 mai în nordul regiunii Harkov. Forțele Moscovei au reușit să avanseze până la 10 kilometri în regiune, dar au fost oprite de prima linie defensivă, a anunțat Zelenski pe 16 mai.

Vineri, armata ucraineană a anunțat că acum desfășoară contraatacuri împotriva forțelor Moscovei în zonă.

„Avansul lor în direcția Harkov, care a avut loc în urmă cu două săptămâni, (s-a soldat) cu pierderi militare de la 1 la 8 – un ucrainean la opt ruși”, a precizat Zelenski, în timp ce vorbea cu reporterii sâmbătă, în ruinele unei tipografii din Harkov, care a fost distrusă în urma unui atac cu rachete rusești efectuat cu o zi înainte.

Zelenski a mai spus că primește actualizări în mod constant privind bilanțul pierderilor rusești și a susținut că și înainte de ofensiva de la Harkov rușii pierdeau două-trei mii de soldați în fiecare săptămână.

„Două-trei mii de familii și-au pierdut copiii. Nu-i pasă deloc”, a adăugat președintele ucrainean, referindu-se la Putin.

Potrivit cifrelor Kievului, pierderile rusești în Ucraina au depășit sâmbătă pragul de 500.000 de soldați. Acest bilanț nu a putut fi verificat în mod independent, notează publicația ucraineană citată.

Pierderile Rusiei au depășit 500.000 de soldați, afirmă Kievul

Potrivit Statului Major General ucrainean, peste o jumătate de milion de soldați ruși au fost uciși sau răniți în Ucraina, pe parcursul războiului care durează deja de 27 de luni, mai scrie sâmbătă The Kyiv Independent.

Cifra neașteptat de mare este în concordanță cu estimările Marii Britanii și Franței, care au afirmat la începutul lunii mai că pierderile totale ale Rusiei se ridică la aproximativ 500.000 de militari.

„Estimăm pierderile militare rusești la 500.000, inclusiv 150.000 de morți”, a spus ministrul francez de externe, Stephane Sejourne, pe 3 mai.

Conform celui mai recent bilanț ucrainean, până pe data de 25 mai, Rusia a pierdut 500.080 de soldați în război. Cifrele oferite de Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei nu precizează numărul de morți și al celor răniți.

Consensul general este că bilanțul îi include atât pe militarii morți, pe cei răniți, pe dispăruți, dar și pe cei luați prizonieri.

În februarie, președintele Volodimir Zelenski a declarat că 180.000 de soldați ruși au fost uciși de la începutul războiului. El a precizat că peste 31.000 de soldați ucraineni au fost uciși în aceeași perioadă.

Oficialii occidentali au oferit estimări similare cu privire la pierderile rusești pe câmpul de luptă. Vorbind pentru publicația independentă rusă Novaia Gazeta Europe, Sejourne a declarat: „Eșecul militar al Rusiei este deja evident”.

Leo Docherty, ministrul de stat britanic pentru forțele armate, a declarat la sfârșitul lunii aprilie că Londra estimează că pierderile rusești se ridică la peste 450.000 de oameni.

„Estimăm că aproximativ 450.000 de militari ruși au fost uciși sau răniți, iar alte zeci de mii au dezertat deja, după începutul conflictului”, a declarat Docherty, în parlamentul britanic. „Numărul soldaților uciși care luptau în cadrul companiilor militare private rusești (PMC) nu este clar”, a adăugat el.

O estimare americană de pe data de 12 decembrie anul trecut ridica numărul total al pierderilor rusești la 315.000 de soldați. În aceeași zi, bilanțul Statului Major General ucrainean a indicat că rușii pierduseră până la acel moment 340.650 de militari.

Zelenski mulțumește SUA într-un „moment critic”

Vineri, Volodimir Zelenski le-a mulțumit lui „Joe Biden, Congresului american şi poporului american”, după ce Statele Unite au anunţat trimiterea unui pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari (253 de milioane de euro), menit să „ajute Ucraina să respingă ofensiva Rusiei din apropiere de Harkov”, scrie Le Monde.

Liderul ucrainean a confirmat, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X, că este vorba despre rachete cu rază lungă de acţiune „de care avem multă nevoie”, obuze de artilerie, armament antitanc, dar şi „alte arme”, fără să precizeze despre ce armament este vorba.

„Acest ajutor vine într-un moment critic, în timp ce inamicul îşi intensifică atacurile de-a lungul liniei frontului”, a precizat el, potrivit News.ro.

„Libertatea este o valoare cardinală a naţiunilor noastre. Pentru a o apăra, avem nevoie de susţinerea continuă a Statelor Unite şi celorlalţi aliaţi ai noştri”, a mai scris Zelenski.

Statele Unite au anunţat vineri un pachet de sprijin militar în valoare de 275 de milioane de dolari, care să ajute Ucraina „să respingă ofensiva Rusiei din apropiere de Harkov”.

Aceste echipamente, retrase din stocurile militare americane, includ muniţie pentru lansatoare de rachete de tip HIMARS, obuze de artilerie, rachete ghidate şi armament antitanc, de care Ucraina are „nevoie urgentă”, a precizat, într-un comunicat, Departamentul de Stat.

Zelenski susține că forțele ucrainene controlează acum zona din Harkov în care rușii au început o ofensivă

Tot vineri, președintele Zelenski a declarat că forțele ucrainene au preluat „controlul luptei” asupra zonelor în care trupele rusești au organizat o incursiune luna aceasta în nordul regiunii Harkov.

„Soldații noștri au reușit acum să preia controlul luptei în zona de frontieră în care au intrat ocupanții ruși”, a declarat Zelenski, în discursul său video de noapte, adresat națiunii, potrivit Reuters.

Comentariile lui Zelenski, după ce a ținut o reuniune a oficialilor militari și regionali în Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, au părut a fi în dezacord cu comentariile oficialilor ruși.

Viktor Vodolațki, membru al camerei inferioare a parlamentului rus Duma de Stat, a declarat că forțele ruse au preluat controlul a mai mult de jumătate din teritoriul orașului Vovceansk, la 5 km în interiorul țării.

Vodolațki a spus că odată ce Vovchansk va fi securizat, forțele rusești vor viza trei orașe din regiunea Donețk din estul Ucrainei – Sloviansk, Kramatorsk și Pokrovsk.

Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent relatările de pe câmpul de luptă de ambele părți.

Forțele rusești au pătruns în această lună în regiunile de frontieră din regiunea ucraineană Harkov, iar Ministerul rus al Apărării a declarat că au asigurat controlul asupra a aproximativ 12 așezări.

Zelenski și alți oficiali ucraineni au raportat succese în „stabilizarea” zonei.

Statul Major General al armatei ucrainene, în raportul său de seară de vineri, a declarat că situația din Vovchansk era „tensionată, dar controlată de forțele de apărare”.

„Armata rusă a lansat astăzi teroarea aeriană împotriva acestui oraș – opt bombe ghidate au lovit orașul”, a precizat acesta. Au fost lansate atacuri asupra a cel puțin alte două localități la nord de Harkov.

Un raport al Statului Major General, publicat târziu în noapte, a arătat că forțele ucrainene au respins 10 atacuri rusești în zonă, inclusiv în jurul Vovceansk.

De asemenea, acesta a precizat că forțele rusești au obținut „succese parțiale” în zonele din apropiere de Kupiansk, mai la est în regiunea Harkov, și în sectorul Pokrovsk, unde au avut loc lupte grele mai la sud în regiunea Donețk.

Citiți și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro