​Știți ce ne lipsea nouă acum? Un vulcan din ăla mare!

Nu e vreo mare noutate că presa adoră să sperie lumea, în scop de audiență. Noi nu vom face asta, ci încercăm să analizăm ceea ce ne spun Michael Cassidy și Lara Mani, doi vulcanologi care s-au reprodus recent în faimoasa revistă de specialitate Nature, fix pe tema menționată, adică a posibilității apariției unui vulcan de proporții.

Și, ne zic nouă oamenii ăștia că ar cam trebui să ne pregătim de o erupție vulcanică, una mare de tot, că nu prea am avut de multișor așa ceva. Iar semnele nu sunt tocmai bune, pe măsură ce se înmulțesc erupțiile vulcanice peste tot. Cum să ne pregătim? Asta nu se mai specifică. Și pe bună dreptate, că nu prea ai ce mare scofală de pregătiri să faci. Să te ascunzi în baie printre tone de baxuri de hârtie igienică, conserve, pachete de drojdie și sticle de ulei? Nu așa funcționează, deci nu dați fuga să goliți iar supermarketurile! Ei la guverne și alte autorități se refereau atunci când vorbeau de pregătiri.

Iar asta înseamnă crearea unor organisme internaționale care să se ocupe fix cu așa ceva. Respectiv, contracararea pe cât posibil a efectelor distructive prin crearea unor rezerve de alimente și alte produse strict necesare, prin stabilirea unor planuri de cooperare internațională, de investiții în cercetarea de profil care ar putea ajuta la prevenirea populației în caz de ceva șamd. Adică, ar fi multe de făcut și nu s-a făcut nimic până acum.

Ce mai spun ei este că probabilitatea ca un vulcan de magnitudine 7 să se producă în secolul ăsta este 16,6%. Deci, hai că nu e chiar așa gravă situația. Se putea și mai rău. Conform datelor strânse până acum din forajele efectuate în calotele de gheață din Groenlanda și Antarctica, rezultă că un vulcan de magnitudine VEI7 se produce cam o dată la 625 de ani. Ultimul a avut loc acum vreo două secole, prin 1815, în Indonezia, la Tambora. Cele de magnitudine VEI8, cele mai mari posibile, se petrec cam o dată la 14.300. Aici nu stăm bine, că ultimul a avut loc acum vreo 26.500 de ani, prin Noua Zeelandă.

Apropo, să și explicăm ce e cu VEI-urile astea. Volcanic Explosivity Index se numește scala cu pricina, și asta măsoară intensitatea unui vulcan. VEI 7 este cea mai puternică erupție vulcanică posibilă. Când vorbim despre VEI 8, ultima linie în scala amintită, vorbim deja despre supervulcani. Diferența dintre un vulcan și un supervulcan este dată nu doar de intensitate, ci și de cantitatea de materie incandescentă pe care o eliberează. La un supervulcan vorbim despre minim 1.000 de kilometri cubi.

Spre comparație, vulcanul Tambora, menționat mai devreme, a eliberat undeva pe la vreo 200 de kilometri cubi. Asta așa, în caz că nu știați.

Un supervulcan se manifestă diferit față de un vulcan

În aceeași ordine de idei, un supervulcan se și manifestă diferit față de un vulcan. Adică nu iese magma printr-un con vulcanic, puf și gata! Într-o astfel de situație, magma care se acumulează la adâncimi considerabile, pe perioade de zeci de mii de ani, poate chiar milioane, își face loc spre suprafață prin mai multe „guri”, ca să ne exprimăm astfel. Astea încep să se unească, iar plăcinta de sol care rămâne în mijloc fie se scufundă, eliberând cantități uriașe de magmă și alte treburi, fie este aruncată în aer de o explozie colosală. Craterul imens care se formează se numește calderă.

Tot ca o doză de cultură generală, cel mai puternic supervulcan din istoria vieții complexe pe Terra, a avut loc la sfârșitul Permianului, acum circa 252 de milioane de ani. A erupt continuu undeva între 200.000 și un milion de ani, a acoperit 7 milioane de kilometri pătrați și a reprezentat cel mai devastator eveniment din ultimii 500 de milioane de ani. Aproape 80% dintre formele de viață de pe Terra au dispărut atunci, iar o extincție totală a vieții a fost mai probabilă decât oricând.

Nu vă impacientați, că nu e cazul de așa ceva acum! Oricum, și dacă vine, vine și gata, nu prea avem ce face. Câte sticle de ulei să iei cu tine, și câte baxuri de hârtie igienică, să îți ajungă pentru vreun milion de ani? Ah, și încă ceva, catastrofe de genul amintit sunt extrem de rare. În cazul de față, cel de care spun autorii studiului din Nature că ar trebui să ne temem este unul de tip VEI 7.

Anul 1815 a fost numit „anul fără vară”, recoltele au fost afectate grav, iar asta s-a tradus și prin foamete, epidemii și alte nenorociri

Spre comparație, avem cazul Tambora, pe care l-am tot pomenit. Atunci, temperaturile globale au scăzut cu un grad Celsius, anul 1815 a fost numit „anul fără vară”, recoltele au fost afectate grav la nivel global, iar asta s-a tradus și prin foamete, epidemii și alte nenorociri. Astăzi, chiar dacă multe s-au schimbat de la 1815 încoace, lucrurile nu ar sta deloc mai bine, mai ales că nu există niciun plan de contracarare a efectelor unui astfel de fenomen. Dacă doar războiul din Ucraina a afectat populația globală în modurile pe care le știm, nici nu mai are rost să spunem ce ar însemna o erupție VEI 7.

Mai spun cei doi autori că ne-am cam trecut glonțul pe la ureche la începutul anului, atunci când s-a produs erupția vulcanică din Tonga, mai precis vulcanul Hunga Tonga–Hunga Ha‘apai. Din fericire, erupția, care a fost clasificată ca una de tip VEI 5, a durat doar 11 ore. Dacă ar fi durat mai mult, n-ar fi fost bine deloc. Repercusiunile asupra climei și a resurselor de hrană la nivel global ar fi fost extrem de grave, iar urmările ar fi fost și mai și.

Una peste alta, așa cum menționam, statisticile ne spun că șansele sunt de 16,6%. Nu e cazul să intrăm în panică, dar e bine să fim precauți. Nu noi, că noi n-avem ce face, ci ăia care au putere de decizie.