Sari direct la conținut

Strategia Telekom Romania pentru 2015: Investitii de peste 160 milioane euro in retea, o parte din buget venind din vanzarea unor imobile si a vechii infrastructuri de cupru/Vanzarea Palatului Telefoanelor nu este o prioritate

HotNews.ro
Palatul Telefoanelor, Foto: Hotnews
Palatul Telefoanelor, Foto: Hotnews

Conducerea Telekom Romania a anuntat joi ca va investi peste 160 milioane euro in 2015 in dezvoltarea retelei si a serviciilor, o parte din acest buget urmand sa vina din vanzarea unor proprietati si a vechii infrastructuri de cupru. ‘In 2015, fiecare metru de tehnologie veche valorificata, precum cuprul, va fi transformat intr-un altul nou, modern, precum tehnologia FTTH (n.a fibra optica)’, a spus Nikolai Beckers, CEO al Telekom Romania (fostele Romtelecom si Cosmote). Intrebat daca Palatul Telefoanelor va fi vandut in acest an, Beckers a spus ca a existat o licitatie care s-a incheiat si cladirea nu a fost vanduta. Actionarii vor relua discutiile pe acest subiect, dar nu este o prioritate pentru acest an.

„In 2015, vom directiona cea mai mare parte a investitiilor prevazute, de peste 160 de milioane de euro, pentru a continua dezvoltarea retelei si a asigura leadershipul tehnologic. O parte din acest buget va veni din exploatarea activelor colaterale, precum portofoliul imobiliar si vechea infrastructura de cupru, care vor genera capitalul necesar pentru indeplinirea acestui obiectiv. Practic, in 2015, fiecare metru de tehnologie veche valorificata, precum cuprul, va fi transformat intr-un altul nou, modern, precum tehnologia FTTH”, a declarat Nikolai Beckers, CEO al grupului de companii Telekom Romania.

Nikolai Beckers, seful Telekom Romania

Nikolai Beckers, seful Telekom Romania

Foto: Hotnews

Intrebat daca statul roman, care este actionar minoritar in Telekom Romania, a fost de acord cu aceasta strategie de vanzare a unor active si ce s-a mai intamplat cu Palatul Telefoanelor, cladire simbol a Bucurestiului care a fost scoasa la licitatie anul trecut, Nikolai Beckers a precizat:

  • „Strategia pe zona de real estate nu este noua. A fost discutata si prezentata actionarilor la sfarsitul lui 2013 si de atunci am avut multe alte discutii in 2014. Nu avem nevoie de aceste cladiri, costa bani si vrem sa folosim banii pentru a dezvolta reteaua si serviciile, ceea ce va aduce beneficii nu doar companiei, ci si romanilor si intregii tari. Conectam oamenii la cele mai mari viteze de internet si cream locuri de munca.
  • In privinta Palatului Telefoanelor, inteleg ca sunt multe emotii in legatura cu aceasta cladire. Unele sunt de inteles, pe altele nu le inteleg. Este o cladire care in prezent nu se afla intr-o stare prea buna. Am demarat in aprilie-mai 2014 procesul de vanzare, am avut discutii si o licitatie. Aceasta licitatie a expirat si nu am vandut cladirea. O vom vinde in 2015? Nu pot sa va dau un raspuns in prezent. Vom avea din nou discutii in boardul actionarilor pe acest subiect. Este in prezent o prioritate pentru Telekom Romania? In mod cert, nu”, a spus Nikolai Beckers.

Nikolai Beckers: Cu circa 20-25 milioane de euro pot fi acoperite circa 300.000 de gospodarii din Romania cu retea de fibra optica

Acesta a tinut sa sublinieze ca tot acest proces de vanzare a unor proprietati din portofoliu este transparent si atent monitorizat de grupul Deutsche Telekom si toti banii sunt folositi pentru dezvoltarea afacerilor din Romania.

  • „Anul trecut, Telekom Romania a vandut proprietati in valoare de 11,6 milioane euro, iar pentru acest an se estimeaza atragerea a 25-29 milioane euro din vanzarea activelor din portofoliul imobiliar. Cu circa 20-25 milioane de euro pot fi acoperite circa 300.000 de gospodarii din Romania cu retea de fibra optica”, a subliniat Beckers.

Peste 1 milion de locuinte conectate cu fibra optica si dublarea acoperirii 4G pana la finalul anului

Telekom va continua migrarea la IP a clientilor actuali. Astfel, acestia vor beneficia de servicii moderne, imbunatatite. De asemenea, compania va continua extinderea retelei bazate pe fibra optica (FTTH/FTTB). Numarul estimat de locuinte acoperite cu fibra optica pana la finalul anului este de un milion, in timp ce pana la finalul anului 2016 acoperirea va atinge 2 milioane de gospodarii. Pe segmentul mobil, acoperirea 4G se va dubla pana la finalul anului.

Initiativele destinate valorificarii infrastructurii vechi de cupru vor continua, la fel si eforturile de a deveni furnizorul numarul unu pe segmentul wholesale de tip backhaul. Procesul de monetizare a activelor colaterale, cu scopul de a finanta cresterea companiei, va genera venituri pentru activitatile principale. Vanzarea anumitor proprietati in cursul anului 2015 este estimata sa genereze zeci de milioane de euro pentru investitii in cresterea calitatii retelei.

Apelurile clientilor pachetelor integrate vor fi preluate in maxim 10 secunde

Conducerea Telekom a mai anuntat joi ca de la lansarea sub noul brand T si pana la sfarsitul lunii decembrie 2014, Telekom Romania a castigat 46.000 de clienti pentru pachetele sale convergente fix-mobil. Conducerea celor doi operatori promite ca isi va imbunatati serviciile integrate si va furniza cel mai rapid serviciu call-center.

  • „In curand, acesti clienti vor fi preluati in call center in mai putin de 10 secunde”, a declarat  Nikolai Beckers.

Veniturile grupului Telekom Romania au scazut cu 1,5% pana la 1,002 miliarde euro in 2014

Veniturile grupului Telekom Romania (fostele Romtelecom si Cosmote) au scazut cu 1,5% pana la 1,002 miliarde euro in 2014 comparativ cu anul anterior, in timp ce profitul operational inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare (EBITDA) a scazut cu 6% pana la 266 milioane euro, conform datelor anuntate luna trecuta de grupul german Deutsche Telekom. Telekom Communications (Romtelecom) a continuat sa scada pe telefonie fixa – 2,23 milioane de linii telefonice (in scadere cu 5,5%), dar a crescut pe zona de internet – 1,19 milioane clienti (in crestere cu 0,5%) si pe TV (cablu, satelit si IPTV) – 1,41 milioane clienti, in crestere cu 4,5%. De cealalta parte, numarul clientilor Telekom Mobile (Cosmote) a scazut cu 1,7% pana la 6,047 milioane utilizatori (SIM-uri valabile).

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro