Subiecte Română BAC 2024 sesiunea de toamnă. Ce au primit elevii la proba de Limba și literatura română
Probele scrise din a doua sesiune a examenului de BAC 2024, sesiunea de toamnă, au început astăzi, cu examenul scris la Limba și literatura română. Candidații vor avea la dispoziție trei ore să rezolve subiectele primite. Subiectele la Română la BAC vor fi publicate imediat ce apar, pe HotNews.
Ministerul Educației a transmis că la examenul de BAC 2024 de la Limba și literatura română de luni au fost prezenți 14.853 de candidați din totalul celor 17.541 de candidați înscriși pentru a o susține, rezultând o rată de participare de 84,7%.
Nu s-au prezentat 2.663 de candidați, iar 25 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
În funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare, în urma solicitărilor exprese, numărul candidaților prezenți la fiecare probă diferă (cu alte cuvinte, cei peste 33.600 de candidați înscriși susțin examenul integral sau parțial).
Subiectele și baremul de corectare au fost publicate la ora 15:00 pe subiecte.edu.ro.
Ministerul Educației a publicat pe site-ul bacalaureat.edu.ro, la ora 15:00, subiectele și baremele la examenul de BAC 2024, sesiunea a doua, de la Limba și literatura română.
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Vaslui a deschis o anchetă internă după ce subiectele de la examenul de Limba și literatura română din a doua sesiune de Bacalaureat 2024 au apărut în mediul online la nici o oră de la începerea probei, relatează Edupedu.ro.
Examenul la Limba și literatura română s-a încheiat.
HotNews.ro va publica baremele de corectare și subiectele complete imediat ce acestea vor fi disponibile pe site-ul subiecte.edu.ro, în jurul orei 15:00.
La subiectul III, la real, candidații au de scris un eseu de cel puțin 400 de cuvinte în care să prezinte particularitățile unui text poetic aparținând lui Mihai Eminescu sau George Bacovia, conform știrileprotv.ro.
Sursa: ȘtirilePROTV.ro
La subiectul I A, candidații au primit un text la prima vedere de I. Valerian, interviu cu I. AI. Brătescu-Voinești, în volumul „Cu scriitorii prin veac”.
La punctul B de la subiectul I candidaților li s-a cerut să scrie un text de 150 de cuvinte prin care să argumenteze dacă activitățile în natură influențează sau nu stările sufletești. Răspunsul trebuia argumentat raportat la textul primit la prima vedere, dar și din experiența personală sau culturală a candidatului.
La subiectul al II-lea, candidaților li s-a cerut să prezintă, în cel puțin 50 de cuvinte, perspectiva narativă dintr-un fragment primit.
Proba scrisă la Limba și literatura română la BAC 2024, sesiunea de toamnă, a început la ora 9.00. Candidații au la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor. Accesul în săli a fost permis în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30.
Peste 33.600 de candidaţi s-au înscris pentru susținerea examenului național de bacalaureat 2024 (toate probele sau, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare, doar probele nepromovate) în a doua sesiune organizată în acest an.
În prima sesiune a examenului de BAC 2024, la subiectul III elevii de liceu au avut de scris un eseu de minim 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile nuvelei „Moara cu noroc”, de Ioan Slavici (pentru profilul real) sau de făcut caracterizarea unui personaj din „Moara cu noroc” (profilul uman).
Vezi AICI subiectele primite în prima sesiune de BAC 2024 la Limba și literatura română.
BAC 2024, sesiunea a doua: ce reguli trebuie să respecte candidații
Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor la examenul de Bacalaureat 2024 sunt prevăzute trei (3) ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungire (cu cel mult două ore) candidații cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile județene, conform Procedurii de asigurare a condițiilor privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidații la BAC 2024 vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sălile de examen.
Este interzisă introducerea în sălile de examen la BAC 2024 a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.), precum și a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc.
În același timp, candidaților la BAC 2024 le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Candidații surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
Pe durata desfășurării probelor la BAC 2024, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.
Calendar BAC 2024, sesiunea de toamnă
A doua sesiune a examenului de BAC 2024 continuă săptămâna aceasta cu celelalte probe scrise:
20 august 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
21 august 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
22 august 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă.
În 26 august vor fi publicate primele rezultate, înainte de contestații. Tot în 26 august vor putea fi depuse contestații, în intervalul orar 12:00-18:00.
Rezultatele finale de la sesiunea de toamnă a bacalaureatului 2024 vor fi publicate în 30 august, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației.