Sari direct la conținut

Subiectele Zilei: Marian Tutilescu: "Am putea fi admisi in Schengen in martie 2013"; Toro Tibor (PPMT): Noi dorim o Romanie federala, o Transilvanie regionala, un Partium autonom; "Drumul depre vest" si codurile presedintelui

HotNews.ro
SUBIECTELE ZILEI, Foto: Colaj foto
SUBIECTELE ZILEI, Foto: Colaj foto

Marian Tutilescu: „Am putea fi admisi in Schengen in martie 2013”. Chestorul-sef Marian Tutilescu spune ca aderarea tarii noastre la Spatiul Schengen depinde de raportul MCV din decembrie. Aderarea la Spatiul Schengen ramane un deziderat pe care Romania trebuie sa il mai astepte, cel putin pana in martie 2013. Ce sanse avem in contextul politic actual si care sunt motivele de ingrijorare a statelor care se opun aderarii noastre, puteti afla din interviul acordat EVZ de responsabilul Schengen din partea Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), chestorul sef de politie Marian Tutilescu. Criza politica din vara si circul din Parlamentul European, suprapuse celorlalti factori, ar putea determina alocarea de bani mai putini Romaniei, scrie EVZ.

„Islamul nu-si bate joc de Moise si de Iisus”. Specialista in civilizatie islamica Laura Sitaru, de la Universitatea Bucuresti, explica pentru „Adevarul” radacinile culturale ale scandalului generat de jignirea profetului Mahomed. Saptamanalul francez de satira „Charlie Hebdo” a publicat ieri caricaturi cu profetul Mahomed „in pozitii indraznete”, repetand gestul de anul trecut. De ce nu se satura francezii? De ce continua sa-l caricaturizeze pe profet si cum vede un musulman aceasta situatie? Am incercat sa gasim raspunsuri la Laura Sitaru (foto), doctor in civilizatie arabo-islamica la Universitatea din Bucuresti. Este din nou scandal in Franta, imaginea profetului Mahomed… Da, am vazut, e peste tot deja. Sunt lucruri care continua sa fie sacre, iar asta e greu de inteles pentru un om din Occident. Integral in Adevarul.

Toro Tibor (PPMT): Noi dorim o Romanie federala, o Transilvanie regionala, un Partium autonom. Seful Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Toro Tibor, spune ca strategia electorala a formatiunii are trei „piloni”: „autonomia comunitara a maghiarilor din Transilvania”, federalizarea Romaniei si revenirea la „euro-transilvanismul” din secolele XVII-XIX, dorind „o Romanie federala, o Transilvanie regionala, un Partium autonom”, potrivit Mediafax. Presedintele PPMT, Toro Tibor, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa la Oradea, ca strategia electorala a partidului este construita pe trei piloni importanti, transmite corespondentul Mediafax. „Primul punct al strategiei este autonomia comunitara a maghiarilor din Romania, pentru care totdeauna PPMT a militat, iar prin aceasta intelegem autonomia teritoriala pentru Tinutul Secuiesc, autonomia culturala pentru intreaga comunitate maghiara din Transilvania si o forma speciala de autonomie pentru cei care traiesc in Partium (Bihor, Satu Mare si Salaj – n.r.)”, a spus liderul PPMT, informeaza Romania Libera.

„Drumul depre vest” si codurile presedintelui. In Romania nu a existat niciodata o polemica pe tema constructiei europene. Rarele accente euro-sceptice au pastisat doar discursul britanic, nereusind sa formuleze argumente relevante pentru societatea romaneasca. In focul luptei politice din vara s-a spus ca miza principala ar fi „calea europeana” a Romaniei. „Europa”, „europenismul”, au fost invocate ca argumente in favoarea presedintelui Traian Basescu. Cata vreme politicienii occidentali (cu precadere cei aflati la guvernare) l-au sustinut pe presedinte, afirmatia parea ca nu mai are nevoie de nicio argumentare. Si totusi ideea este cu totul neclara. Ce poate insemna „calea europeana” pentru o tara care este deja membra a UE? Un eurodeputat din tabara prezidentiala a impins lucrurile si mai departe, scriind pe blogul sau ca alegerile parlamentare din decembrie vor fi alegeri pentru Europa. Iar presedintele revenit in functie a declarat, cu ocazia recentei vizite la Bruxelles, ca „Romania isi mentine fara ezitare drumul spre vest!”, scrie Deutsche Welle.

Parintii, obligati prin contract sa dea bani la scoala. Directorii au gasit o noua metoda de a aduna bani pentrul fondul scolii. Sub aparenta unor contracte, familia elevului e pusa sa adere la asociatia institutiei, dar si sa identifice surse de finantare pentru scoala. Elevii de la Scoala „Avram Iancu” din cartierul Berceni al Capitalei nu au venit acasa cu note dupa primele zile de curs. In schimb, le-au adus parintilor contractul numit „Acord de parteneriat pentru Educatie” si o adeziune la Asociatia Scolii „Avram Iancu”. „Prin exprimarea acestei adeziuni va informam si despre necesitatea de a contribui material-financiar sau prin activitate de voluntariat. Contributia benevola, pentru fiecare copil, este in cuantum de 20 de lei pe an scolar”, este scris in acord, anunta EVZ.

Funeriu: Harababura din sistemul scolar a fost creata de Ponta. Consilierul prezidential Daniel Funeriu, fost ministru al Educatiei, il acuza pe premierul Victor Ponta ca el a creat „harababura” in acest an scolar pentru ca a schimbat patru ministri ai invatamantului in trei luni, transmite Mediafax. Premierul Victor Ponta i-a cerut miercuri ministrului Educatiei, Ecaterina Andronescu, sa pregateasca pentru anul viitor un sistem de scolarizare care sa protejeze copiii si parintii, apreciind ca formula clasei pregatitoare initiata de fostul ministru Funeriu reprezinta „o harababura si o prostie”. Solicitarea a fost adresata ministrului la inceputul sedintei de miercuri a Guvernului, in prezenta jurnalistilor, premierul spunand ca este un mesaj pe care vrea sa il adreseze in mod public, informeaza Adevarul.

Unda de soc a fraudelor cu banii UE. Printre cei care vor deconta, fara nici o vina, situatia imposibila in care s-a ajuns cu absorbtia banilor europeni, prin programul POSDRU, se vor numara si copiii cu dizabilitati, tinerii proveniti din orfelinate sau somerii. Cel putin 75 milioane euro trebuie alocati imediat de Guvern pentru salvarea a 3.000 de proᅡiecte cu impact social major, din care Comisia Europeana si-a retras partial finantarea, dupa ce nu a mai efectuat plati din luna iulie, urmare a fraudelor constatate in cadrul programului. Guvernul, insa, este presat de mentinerea unui deficit bugetar agreat deja cu FMI. Sute de organizatii neguvernamentale, asociatii sau firme, titulare a 3.000 de proiecte finantate prin Programul Operational Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU) de catre UE cu 15,1 miliarde lei ameninta cu suspendarea programelor destinate integrarii in munca, insertiei sociale, reorientarii profesionale sau protectiei a zecii de mii de persoane aflate in dificultate, respectiv copii cu dizabilitati, tineri proveniti din orfelinate fara familii sau someri, scrie Romania Libera.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro