Sari direct la conținut

Subiectele Zilei: "O Rusie europenizata este cel mai mare inamic al Europei de Est, inclusiv al Romaniei"; Harta preturilor la benzina in 2012. Cu cat s-a scumpit benzina in Romania in primele doua luni ale anului; The Economist: "Reprezentatie penibila" a Romaniei la Bruxelles; 20 de ani de la razboiul de pe Nistru

HotNews.ro
Subiectele Zilei, Foto: Colaj foto
Subiectele Zilei, Foto: Colaj foto

„O Rusie europenizata este cel mai mare inamic al Europei de Est, inclusiv al Romaniei”. Vladimir Putin are prima sansa in alegerile prezidentiale de maine din Rusia, dar realegerea sa pentru un al treilea mandat ar putea complica lucrurile in rasaritul Europei, inclusiv in Romania, a declarat Dan Dungaciu, presedintele Institutului pentru Relatii Internationale al Academiei Romane, intr-un interviu acordat EVZ. O Rusie cu o stabilitate interna garantata de Putin pentru cel putin sase ani va fi ca un magnet pentru investitorii occidentali, in frunte cu cei germani, un scenariu cu grave repercusiuni economice asupra tarilor est-europene, a explicat analistul. Care este miza scrutinului de duminica, pe plan intern si extern? Sunt aceste alegeri niste jocuri deja facute? Dan Dungaciu: Daca privim aceste alegeri doar din perspectiva electorala, bineinteles ca mize mari nu exista. Singura discutie care se poarta acum in Federatia Rusa este daca Vladimir Putin va castiga sau nu din primul tur. Problema cu aceasta evaluare este ca noi nu stim cata acuratete au sondajele in Federatia Rusa. Integral in EVZ.

Harta preturilor la benzina in 2012. Cu cat s-a scumpit benzina in Romania in primele doua luni ale anului. Pretul benzinei a crescut, la pompa, cu circa 4,4% in primele doua luni ale anului, de la 1,22 de euro pe litru la sfarsitul lui 2011, la 1,28 de euro pe litru la sfarsitul lunii februarie, reiese din cele mai recente date ale Comisiei Europene. Evolutia pretului benzinei la pompa, respectiv a pretului care include toate taxele si impozitele percepute de stat, claseaza Romania pe ultimele pozitii in topului scumpirilor din Uniunea Europeana, respectiv pe locul 24. Cele mai mari scumpiri s-au inregistrat in Bulgaria (11,6%), Ungaria (11,5%) si Polonia (10,9%). Singurul stat UE unde benzina s-a ieftinit in perioada analizata este Irlanda, unde pretul unui litru de carburant a scazut usor, cu 0,3% fata de nivelul de la sfarsitul anului anterior, anunta Gandul.

The Economist: „Reprezentatie penibila” a Romaniei la Bruxelles. Dupa ce Romania s-a opus acordarii statutului de membru la UE Serbiei, aducand in discutie problema vlahilor, The Economist a citat un diplomat care a spus ca reprezentatia tarii noastre a fost penibila si demna de nationalismul secolului XIX. Obtinerea statutului de candidat la UE de catre Serbia a fost un proces lung. Belgradul s-a confruntat cu o avalansa de schimbari tehnice si legislative, obisnuite pentru toate tarile care adera la UE. Dar cea mai mare problema a fost cea politica. In aceasta saptamana a aparut insa un obstacol neasteptat, afirma The Economist. O intalnire a ministrilor de Externe din cadrul UE la Bruxelles trebuia sa sustina demersul Serbiei si sa lase decizia finala sefilor de stat si de guvern care se intalneau cateva zile mai tarziu. Dar Romania, in mod neasteptat, a adus in discutie statutul minoritatii vlahe din Serbia. Unii vlahi sunt bucurosi sa fie considerati romani, altii nu, comenteaza The Economist. A fost „o reprezentatie penibila”, a declarat o sursa diplomatica. „Ar trebui sa fii un nationalist din secolul al XIX-lea ca sa crezi astfel de mizerii”, a adaugat sursa citata, informeaza Adevarul.

Prietenul primarului si-a inmultit afacerea de 5000 de ori. Cum l-a ajutat edilul sa avanseze de la un bar comunal la constructii de milioane de lei. Atribuirea lucrarilor din bani publici de catre primari este, in mediul rural, de putine ori supusa controlului autoritatilor centrale. In aceste conditii, multi edili de comuna incheie contracte cu firmele prietenilor chiar si cand acestea nu sunt in avantajul comunitatilor pe care le conduc. Romania libera a publicat recent cazurile unor alesi de la tara care, desi au salarii de cateva sute de euro pe luna, au reusit sa stranga averi de milioane de euro in timpul mandatelor lor. Astazi, continuam seria articolelor despre afacerile controversate ale politicienilor din comune cu cazul primarului PSD din localitatea sibiana Micasasa, Sorin Popa, scrie Romania Libera.

20 de ani de la razboiul de pe Nistru. Fortele separatiste transnistrene au recurs vineri la noi provocari in localitatea Corjova, aflata sub jurisdictia constitutionala a Republicii Moldova. Un grup de acoliti ai regimului secesionist i-au impiedicat pe localnici sa desfasoare Marsul Pacii cu ocazia implinirii a 20 de ani de la izbucnirea conflictului armat de la Nistru din 1992. In momentul in care urma sa inceapa manifestatia de comemorare a victimelor razboiului, mai multi militieni transnistreni si autospeciale cu steaguri ale autoproclamatei republici transnistrene au blocat drumurile, iar pe parcursul intregii zile cazacii au facut de garda la crucea comemorativa unde urmau sa fie depuse flori. Asta dupa ce la ultima reuniune in formatul 5+2 (Chisinau si Tiraspol, mediatorii OSCE, Rusia si Ucraina si observatorii UE si SUA) care a avut loc saptamana aceasta la Dublin, delegatia moldoveneasca a rugat participantii la negocieri sa asigure „caracterul pasnic si conciliator al evenimentelor de comemorare pe data de 2 martie”. Mai mult, partea moldoveneasca a insistat asupra desfasurarii in comun a actiunilor de comemorare a victimelor razboiului, anunta Deutsche Welle.

Raed Arafat: „Nu am fost ofertat de niciun partid sa candidez la Primaria Capitalei”. Seful SMURD isi mentine decizia de a nu candida la primaria Capitalei. Raed Arafat a respins informatiile ca ar fi fost ofertat sa devina candidat la Primaria generala a Bucurestiului, si ca, chiar daca ar primi vreo propunere, nu ar fi interesat. „Nu am fost ofertat de vreun partid politic pentru a candida la Primaria Bucuresti si chiar daca m-ar oferta, am obosit sa spun de atatea ori ca nu ma intereseaza pozitia asta”, a declarat Raed Arafat pentru evz. ro. Candidatura lui Arafat a fost o ipoteza analizata si de sociologii care lucreaza pentru PSD. Potrivit studiilor facute, Raed Arfat poate sa-l invinga pe Sorin Oprescu in competitia pentru primaria Capitalei, informeaza EVZ.

Ministrul Sanatatii la Iasi: „Medicamentele ieftine dispar de pe listele compensate, iar cele cu unic producator vor avea un contract special”. Ministrul Sanatatii, Ladislau Ritli, a anuntat la Iasi ca va elimina medicamentele ieftine de pe listele gratuite, iar cele cu unic producator vor avea un contract in care se va garanta continuitate si anuntare din timp in cazul retragerii de pe piata. Ministrul Ladislau Ritli si-a luat masuri de siguranta dupa experienta retragerii de pe piata romaneasca a celui mai mare producator si distribuitor de analgezice si morfina a bolnavilor de cancer, Mundipharma. Astfel, el a decis ca la pastilele care au unic producator sa se semneze un nou contract in care sa aiba garantia ca vor anunta din timp retragerea unui medicament, scrie Adevarul.

Afla povestea atacului securistilor la Batca Corbului din 1955, spusa de Gavril Vatamaniuc, unul din liderii rezistentei anticomuniste. Extras din interviul realizat in urma cu cativa ani de catre istoricul Alexandru Matei cu Gavril Vatamaniuc, unul din liderii rezistentei anticomuniste din munti. In fragmentul prezentat de RL, Vatamaniuc povesteste pe larg momentul in care a fost incercuit de securisti in padure si modul extraordinar in care a scapat din menghina acestora. „Eroul” din Bucovina a murit joi (povestea sa aici). Gavril Vatamaniuc: Asa ca in 1955, in ziua de 18 ianuarie 1955, am fost atacati de Securitate la Batca Corbului, unde aveam bordeiul cu Motrescu. Ne-a parat un brigadier silvic: Bujinovschi Nicolae din Sucevita. El umbland dupa mistreti, noaptea, ziua, a simtit acolo, a observat ceva. A facut panda si a stabilit. A anutat Securitatea si a venit noaptea condusi de el la locurile respective, o companie de securisti, cam 50-60 de securisti, cu caini. Noi intotdeauna in timpul acesta cat am fost partizani, daca eram singur, stam pana la 12 noaptea de panda afara. Dimineata, in zori zilei, inainte cu un ceas, doua de a se face zorile, ieseam la panda afara si ascultam, anunta Romania Libera.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro