Sari direct la conținut

Summit al Grupului de la Vișegrad la Ierusalim, în 18-19 februarie

HotNews.ro
Benjamin Netanyahu, Foto: Captura YouTube
Benjamin Netanyahu, Foto: Captura YouTube

Grupul de la Vișegrad (V4 – Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia) va organiza un summit la Ierusalim în perioada 18 – 19 februarie, au anunțat pentru AFP surse guvernamentale cehe și slovace, scrie AFP.

Este vorba de primul summit al grupului în afara granițelor celor patru țări componente. Summitul va fi găzduit de premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Premierul ceh Andrej Babis va vizita Ierusalimul pentru a participa la o reuniune a grupului de la Vișegrad cu omologul său israelian Benjamin Netanyahu, a precizat purtătoarea de cuvânt a guvernului de la Praga, Vanesa Sandova.

„Pot confirma organizarea acestei reuniuni, dar nu am încă detalii”, a spus la Bratislava purtătoarea de cuvânt a guvernului slovac Patricia Macikova, care a confirmat participarea premierului slovac Peter Pellegrini.

Pentru moment, nu a fost posibilă confirmarea privind participarea premierului polonez Mateusz Morawiecki sau a celui ungar Viktor Orban.

Acesta din urmă l-a invitat în 2017 pe Netanyahu să participe la un summit V4 la Budapesta.

Relațiile dintre țările din grupul de la Vișegrad și statul evreu sunt în general bune, dar cele dintre Israel și Polonia au cunoscut anul trecut perturbații importante din cauza unei legi care ar fi apărat imaginea statului polonez în timpul celui de-al doilea Război Mondial, dar considerată de Tel Aviv drept o potențială tentativă de a nega participarea unor polonezi la crimele împotriva evreilor.

Criticată și de la Washington, legea a fost în cele din urmă amendată în sensul dorit de Israel.

În ce privește relațiile cu Praga, acestea au fost marcate în noiembrie de deschiderea unei „Case cehești” la Ierusalim de către președintele Milos Zeman. Acesta dorește mutarea ambasadei țării sale de la Tel Aviv la Ierusalim, dar guvernul de la Praga se opune, în conformitate cu poziția comună a Uniunii Europene.

Comentând la sfârșitul lui ianuarie proiectul de reuniune a V4 la Ierusalim, ziarul israelian Haaretz l-a situat în contextul „eforturilor lui Netanyahu de a submina consensul UE asupra chestiunilor legate de palestinieni și Iran”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro