„Taxa pe soare” – inițiativa pe care Guvernul și-o asumă, dar tot el spune că n-o va aplica / Ce știm până acum
O ordonanță de urgență permite ANRE să taxeze prosumatorii începând cu 1 decembrie 2026, dacă puterea lor va depăși 8% din totalul capacităților de producere a energiei din România. În urmă cu doi ani, când a fost aprobată ordonanța, Guvernul a precizat că nu are de gând s-o aplice, ci este vorba de preluarea unei directive europene. Acum, o asociație a prosumatorilor a readus în spațiul public discuția despre „taxa pe soare”, iar ministrul Energiei, Sebastian Burduja, spune că o va elimina dacă primește răspuns de la Comisia Europeană că nu există niciun risc de infringement.
„Taxa pe soare” se referă la introducerea unei taxe pentru autoconsumul de energie electrică, adică energia produsă de prosumatori și consumată de către aceștia, pentru nevoile lor.
Ce spune legislația, pe scurt:
- OUG 163/2022 precizează la art 21, alin 3: Autoritățile administrației publice centrale și ANRE pot aplica taxe și tarife nediscriminatorii și proporționale prosumatorilor începând cu 1 decembrie 2026, dacă puterea instalată în centralele electrice ale prosumatorilor depășește 8% din puterea totală instalată.
- Această taxare ar putea să fie aplicată în urma unei analize cost/beneficiu realizată de ANRE.
Acum doi ani, la apariția ordonanței, opinia publică a fost scandalizată de faptul că autoritățile vor să taxeze oamenii că folosesc soarele ca să-și producă energie pentru propriul consum, de aici și denumirea de „taxă pe soare”.
La acea dată, Guvernul a explicat că este de fapt o preluare a unei directive europene care spune că statele au dreptul să introducă această taxă, pentru a se limita pericolul apariției unor dezechilibre în rețea, dar că nu există nicio intenție ca România să perceapă acest tip de taxă de la prosumatori.
Subiectul a fost reluat în spațiul public în urmă cu o lună de Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE), care a cerut autorităților să elimine de tot acest paragraf din lege, pentru a nu exista riscul ca această taxă să fie introdusă.
Dan Pîrșan, președintele APCE, a afirmat că a trimis o scrisoare Comisiei Europene pentru a clarifica dacă există vreo prevedere în legislația europeană care obligă România să introducă această taxă.
„Răspunsul Comisiei Europene este clar și fără echivoc: Articolul 21(3) este o clauză de tip „poate”, ceea ce înseamnă că transpunerea de către statele membre este opțională. Prin urmare, Comisia nu consideră necompletarea transpunerii acestui tip de prevederi ca o încălcare a Directivei”, spune Pîrșan.
„Așadar, introducerea “taxei pe soare” nu este o măsură impusă de la nivelul Uniunii Europene, ci o decizie a politicienilor din România. Este grav că instituțiile responsabile cu elaborarea cadrului legal nu au înțeles sensul acestei directive europene”, a adăugat reprezentantul prosumatorilor.
Acum, pus în fața riscului ca acest scandal să reizbucnească, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a trimis și el aceeași solicitare autorităților de la Bruxelles.
„Vrem să ne asigurăm că nu există niciun risc ca România să se trezească cu vreo procedură de infringement, care să ducă la plata unor amenzi”, a afirmat Burduja, pentru HotNews.ro.
„Dacă răspunsul Comisiei Europene este că nu există riscul unui infringement, vom elimina acea prevedere care permite introducerea acestei taxe. Vom veni fie cu o ordonanță de urgență, fie cu o inițativă în Parlament”, a precizat ministrul.
Ne apropiem de ponderea de 8% care permite taxarea prosumatorilor
Totodată, președintele ANRE, George Niculescu, a precizat că instituția pe care o reprezintă nu poate modifica legislația.
„ANRE nu are atribuții de a modifica ordonanțe de urgență. ANRE va respecta legislația de la momentul respectiv”, a susținut el, amintind că vorbim despre anul 2026.
În acest moment, potrivit datelor ANRE, în România există peste 110.000 de prosumatori care au o putere instalată de circa 1.400 de MW, iar tendința este în creștere.
Puterea instalată totală a capacităților de producere a energiei electrice la nivel național este de 18.000 de MW, astfel că prosumatorii înseamnă circa 7,5% din acest total și nu mai e mult până se atinge ponderea de 8% din ordonanță care permite taxarea.
Prosumatorii spun că ANRE se pregătește deja să-i taxeze
De cealaltă parte, reprezentanții prosumatorilor merg mai departe și susțin că, în ciuda asigurărilor din partea Guvernului că nu va introduce aşa numita „taxă pe soare”, ANRE a pregătit deja infrastructura pentru taxarea autoconsumului chiar pe banii prosumatorilor: niște contoare suplimentare.
„Ca să poţi obţine certificatul de racordare ca prosumator este nevoie să adaugi suplimentar un tablou sigilabil cu siguranţe. În acest tablou sigilabil, urmează să fie instalat un contor pentru măsurarea autoconsumului. În unele cazuri acest contor a fost deja instalat”, spune Asociația Prosumatorilor – APCE.
Ce rol au aceste contoare?
Pentru a se conforma legislației europene privind raportarea consumului de energie, ANRE a emis o reglementare care obligă instalarea unor contoare care să măsoare consumul de energie din surse regenerabile, adică acest autoconsum al prosumatorilor.
Aceste date sunt necesare pentru consolidarea și raportarea mai departe a datelor privind consumul de energie din surse regenerabile la nivel național.
Contoarele vor fi instalate din sursele distribuitorilor, însă tablourile de siguranță se fac pe cheltuiala prosumatorului.
Potrivit reprezentanților APCE, un astfel de tablou costă undeva între 300 și 500 de lei.
În acest moment, există o criză pe piața contoarelor, iar distribuitorii montează în etape aceste echipamente, în funcție de achizițiile pe care le fac. Așa se explică de ce unii prosumatori au deja aceste contoare și alții nu.
Reprezentanții prosumatorilor sunt intrigați și de faptul că nu au fost primiți la discuții la ANRE pentru a clarifica aspectele legate de aceste contoare și de alte probleme ale prosumatorilor, deși au trimis solicitare de audiență încă de acum o lună.
Una peste alta, chiar dacă Guvernul elimină în acest moment din legislație prevederea care permite introducerea acestei taxe din decembrie 2026, nu există nicio certitudine că taxa nu va fi introdusă din nou, prin aceleași metode.