​Trezirea la realitate

Votul de ieri din Senat ne-a demonstrat un lucru: clasa noastra politica si-a atins limita superioara a iresponsabilitatii, dar n-a depasit-o. A ales sa ignore apelurile la haos transmise de prea tanarul si neexperimentatul Victor Ponta.

Ce altceva ar fi insemnat ruperea relatiilor si acordurilor cu FMI, Banca Mondiala si Uniunea Europeana? Acum cand sursele de finantare se ingusteaza pe zi ce trece si chiar de-ar fi, dobanzile cerute in starea de necredibilitate ar fi uriase.

Primii care au facut pasul inapoi au fost liberalii. Care au votat legea ANI alaturi de putere. Cum social democratii s-au abtinut, acest proiect a trecut “a la legere”, cu 78 de voturi pentru, niciunul impotriva si o abtinere. Alaturi de faptul ca dl Crin Antonescu a lipsit in ultimul timp de pe ecranele mogulilor, este posibila o reconsiderare de pozitii a liberalilor.

Nu s-au inregistrat dezertari din tabara puterii iar celelalte proiecte de acte normative ale guvernului au fost aprobate pe banda rulanta. In pofida temerilor initiale.

In aceste conditii devine tot mai problematica trecerea unei motiuni de cenzura. Daca opozitia n-a reusit sa adune suficiente voturi in Senat, unde puterea actuala are o majoritate extrem de fragila, cum va reusi sa adune suficiene voturi pentru daramarea guvernului? Mai ales ca are exista diferente majore intre PSD si PNL, in probleme importante, cum este cota unica.

O fi inteles si PNL ca daca face jocul PSD si ingroapa tara intr-o criza politica, echivalenta, in contextul actual, cu haosul social si economic, nu va fi iertat de electorat multi ani de aici inainte.

De fapt si PSD se gandeste sa atace cu motiunea dupa Congresul din octombrie, privit de dl Ponta ca momentul zero al renasterii Romaniei si a miscarii social democrate, a statului social, care pana acum n-a prea fost social. Cand ai asteptari asa de mari de la un astfel de eveniment exista si riscul ca totul sa se transforme intr-un mare fas.

Pasim intr-un teren international minat. Criza mondiala nu da semne de oboseala si retragere. Mai mult, a aparut criza datoriilor publice a statelor, indeosebi europene, un Caritas gigantic, care nu se stie cand si cu ce costuri se va opri. Ca de oprit se va opri sigur. Este soarta predestinata a tuturor jocurilor piramidale. Nu exista un Dumnezeu al datoriilor, care sa le ierte precum pacatele.

Tarile bogate din UE dau semne ca s-au cam pacalit cand au admis aderarea Romaniei si Bulgariei. Ca in loc de stabilitate si crestere economica suntem furnizori de rromi, infractiune si prostitutie. Cat despre piete de desfacere, sa avem mai intai bani, sa cumparam marfurile lor. Bani care au cam disparut in ultimii doi ani.

In aceste conditii, a te juca de-a guvernarea, cum se joaca aia micii la gradinita, este cel putin iresponsabilitate, daca nu nebunie.

Este posibil ca parlamentarilor puterii sa le revina mintea la loc si sa renunte la aventuri extraconjugale cu opozitia. Vazand incotro bate acum vantul.

Una peste alta se pare ca dlui Boc ii este predestinat sa-si duca crucea pana la capat, pana in 2012. Cu acest guvern sau cu altul remaniat.

In momentul de fata cel mai util ar fi ca fortele creative ale tarii sa-si uneasca eforturile pentru a gasi iesirea din acest labirint complicat. Indiferent de optiunile politice, fiindca criza mondiala nu este politica ci economica.

Ce-ar putea face si nu face guvernul Boc? Iata o buna intrebare la care trebuie sa raspunda specialistii.

Sa restructureze mai repede aparatul bugetar. Sunt unul dintre cei care au criticat jumatatile de masura in reducerea birocratiei din educatie (aici), prin mentinerea directiilor judetene de tineret si sport, chiar comasate. Adica 4000 de posturi bugetare inutile, pentru ca exista cluburi sportive scolare si universitare, federatii nationale pe discipline sportive. Ideea ca aceste directii judetene “organizeaza campionate judetene de fotbal” este ridicola, in conditiile in care tinerii care muncesc abia au timp pentru cate o plimbare, iar daca doresc cu tot dinadinsul sa faca sport nu se duc la usa directiilor judetene.

Problema este ca a trimite in somaj sute de mii de bugetari, in conditiile in care sectorul privat nu-i poate prelua, inseamna traume si drame in zeci de mii de familii, mai ales cand ambii soti sunt bugetari. Ideal ar fi sa plece de la stat pe masura ce-si pot gasi slujbe in alta parte.

Nu sunt specialist in economie dar tot nu pot intelege, (poate imi explica cineva), de ce nu trecem la concesionarea constructiei de infrastructura, indeosebi de autostrazi, asa cum au facut si alte tari. S-ar crea locuri de munca si ar apare noi contributori la buget.

In conditiile in care statul a demonstrat ca nu poate gestiona in folosul cetatenilor sisteme complicate, precum sanatatea si educatia, de ce nu se trece la privatizarea, macar partiala a acestora. Intre a da spaga la spitale care iau foc si a plati pentru a fi tratat corect, in conditii civilizate, parca a doua varianta e mai buna.

De ce nu se trece la concesionarea sau privatizarea invatamantului superior si a unei parti din invatamantul preuniversitar iar tinerii capabili si lipsiti de resurse materiale sa fie ajutati prin burse si credite de studii garantate de stat.

Doar aceste doua sisteme care inghit sume uriase de la buget ar simplifica gestiunea bugetara si ar pune in contract direct beneficiarii si furnizorii, eliminand locurile caldute pentru clientela de partid, clientela care se oploseste in posturi bugetare, ca la privat nu are ce cauta.

Cat despre clamatele masuri de relansare economica reamintesc ca nu se relanseaza ele tari asezate de mult imp in econonomia capitalista (Spania, cu somaj de 20% si fara acces la creditul international), atunci cum sa avem pretentia s-o facem noi.

Daca cele anticipate se vor adeveri este nevoie de un mini program de guvernare, pe doi ani, cu masuri indraznete si eficiente de felul celor de mai sus, pentru a traversa desertul generat de criza.

Scriam ieri ca votul din Senat va face istorie. Sa speram ca asa va fi.