Sari direct la conținut

Turneul Seara spaniola cu Razvan Suma si Josu Okinena

HotNews.ro
Razvan Suma si Josu Okinena: foto Virgil Oprina, Foto:
Razvan Suma si Josu Okinena: foto Virgil Oprina, Foto:

O poveste ce ne poartă prin deliciile muzicii meridionale inspirate din tradiţia spaniolă şi a Ţării Bascilor, Seara spaniolă pe care o oferă celebrul violoncelist român Răzvan Suma şi pianistul spaniol Josu Okiñena publicului din România în perioada 7-12 februarie i-a adus pe aceştia în ultimul an în faţa iubitorilor de muzică din Argentina, Cuba şi Spania şi se pregăteşte să înfierbânte imaginaţia ascultătorilor din sălile de concert din Deva, Timişoara şi Sf. Gheorghe.

O raritate pe scenele din România, un concert exclusiv spaniol, o călătorie sonoră în peisajele sonore pline de farmec ale ţinuturilor iberice, printre ritmuri de castaniete, evantaie şi volane colorate, recitalul îi va duce pe cei doi la Sala Magna Curia din Deva pe 7 februarie de la ora 18.00, la Sala Capitol din Timişoara pe 9 februarie de la ora 19.00 şi la Casa Bastion din Sf. Gheorghe pe 11 februarie, de la ora 18.00.

Răzvan Suma va interpreta alături de prietenul său, charismaticul pianist spaniol Josu Okiñena, artist cu o carieră solistică bogată, piese ce poartă semnătura unor mari compozitori spanioli ai ultimelor două secole: Gaspar Cassado, Joaquin Nin, Aita Donostia, Anton Larrauri, Manuel De Falla. Întregul repertoriu este bazat pe motive folclorice tradiționale spaniole, iar compozitorii incluşi în program sunt repere ale muzicii iberice, dintre aceştia Cassado fiind şi unul dintre cei mai reprezentativi violoncelişti spanioli, iar Aita Donostia cel mai important compozitor de muzică sacră din Ţara Bascilor.

Program:

G. Cassado: Sonata en estilo español antiguo

G. Cassado: Requiebros

F. Lavilla: Cuatro canciones vascas

J. Nin: Suite española

A. Donostia: Improvisación

A. Larrauri: Soinua

M. de Falla: Suite sobre canciones populares españolas

Turneul este organizat de Asociaţia culturală Analia Selis.

RĂZVAN SUMA este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, solist concertist al Orchestrelor si Corurilor Radio, cu un repertoriu cuprinzător, prezentat în numeroasele recitaluri și concerte susținute în întreaga lume. Pe lângă activitatea concertistică din România, cântă frecvent cu pianistul spaniol Josu Okiñena, concertând în săli ca Auditorio Nacional de Madrid, Teatro Colon din Buenos Aires sau Kursall din San Sebastian.

În anul 2000 a obținut diploma de licență a Academiei de Muzică din București la clasa maestrului Marin Cazacu, iar în 2002 a început programul de perfecționare Artist Diploma la Longy School of Music (Cambridge, SUA la clasa profesorului Terry King).

Răzvan Suma a realizat din 2006 până în prezent şase turnee în formula de trio, Romanian Piano Trio sau Trio Strad – alături de Alexandru Tomescu, Horia Mihail, respectiv Toma Popovici. Alături de Marin Cazacu, Alexandra Gutu și Octavian Lup, în componența cvartetului de violoncele Cellissimo, Răzvan Suma a fost prezent pe scene din Italia, Portugalia, Macao sau Maroc. A colaborat cu nume importante ale muzicii clasice internaționale, precum Maxim Vengerov, Cristian Badea, Cvartetul Borromeo, Cvartetul Voces, Silvia Marcovici sau Misha Katz.

Seria de turnee pe care le-a promovat in ultimul timp a purtat titlul Va place Brahms ?, Va place Bach ?, Va place tango ? si lista nu se încheie aici, fiecare dintre aceste turnee fiind dublat de apariția unui nou album discografic. De asemenea, Razvan Suma se implica frecvent în proiecte musicale crossover, colaborând cu muzicieni reprezentativi ai altor genuri musicale.

JOSU OKIÑENA

Actualmente profesor universitar și șef de catedră al Departamentului de Cercetare la Universitatea Muzikene din San Sebastian, JOSU OKIÑENA are o activitate solistică importantă alături de artişti precum Alan Gampel, Migel Etuarte, Almudena Ortega sau Maite Maruri. A predat cursuri de maiestrie în Argentina, Spania, Cuba și Bolivia.

A studiat la Conservatorul Superior de Muzică din San Sebastian, obținând Premiul I pentru pian și muzică de cameră la absolvirea acestei instituții. Ulterior și-a perfecționat pregătirea și a câștigat Premiul de final de an al Conservatorului Regal de Muzică din Madrid. La Santiago de Compostela a fost distins, de asemenea, cu Premiul Andres Segovia y Jose Miguel Ruiz Morales, pentru interpretarea muzicii spaniole.

JOSU OKIÑENA a cântat cu soliști precum Eduard Wulfson, Marta Almajano, Itxaro Mentxaka, Enrique Baquerizo, Lola Casariego și alții, iar în formații camerale a participat la numeroase festivaluri din San Sebastian, Granada, Tours și Peralada. A mai cântat cu Orquesta Sinfonica de Euskadi, Orfeon Donostierra, Sociedad coral de Bilbao, Canta Cantemus Choir, Agrupacion Vocal Kea, Schola Cantorum. A colaborat cu soprana spaniolă Almudena Ortega în concertele în Cuba, America și Spania, realizând pe CD Integrala lucrărilor pentru voce și pian ale compozitorului basc Aita Donostia.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro