Udrea si Woodward (de Liviu Avram)

Elena Udrea a facut pentru intreaga opinie publica romaneasca ceea ce Deep Throat a facut pentru Bob Woodward in afacerea Watergate: a devoalat o conduita incorecta a unui demnitar.

Citeva ziare, altminteri previzibile, dar si o agentie de presa par foarte preocupate, in ultimele zile, de o problema de-ai zice ca tine de siguranta nationala: de ce a vorbit Elena Udrea? De ce a spus ce a spus despre telefonul lui Tariceanu catre Botos? Nu cumva a dezvaluit un secret de serviciu, desi a fost platita – din bani publici, desigur – ca sa taca? Curios e faptul ca nu vreo

institutie a statului, detinatoare de mari secrete, s-a autosesizat asupra acestei scurgeri de informatii, ci tocmai presa.

Ne aflam, din pacate, in fata unui nou episod in care ziaristii sint pusi sa lucreze virtos impotriva propriilor interese. Cineva are, pesemne, motive sa o pedepseasca pe Elena Udrea pentru aceasta dezvaluire si foloseste instrumentul pe care il are la indemina, presa, doar-doar se va sesiza cineva si va deschide si un dosar, eventual penal.

Daca vom examina cu ceva mai multa acuratete fapta Elenei Udrea, vom constata ca ea a facut, in mod public, ceea ce facea, in secret, Deep Throat in faimosul scandal Watergate: a dezvaluit presei o conduita neconforma cu etica sau cu legea a unui demnitar. Si amindoi au facut ceea ce atitia alti functionari fac zilnic si capata de la presa denumirea generica de „surse”.

De putin timp, asemenea fapte sint chiar protejate prin lege, caz in care „sursele” devin „avertizori de integritate”.

Problema care se pune este ce devin acesti oameni-surse pentru presa. Si, cu asta, pasim in lumea reala, in care rareori lucram cu ingeri. Aproape niciodata nu o fac total dezinteresat, dintr-un ideal sau din pura corectitudine. Aproape intotdeauna au si un interes personal, o agenda proprie.

Si ramine la latitudinea ziaristului sa evalueze in ce masura interesul personal al sursei este mai mic – sau mai mare – decit interesul public pe care informatiile primite il slujesc.

Identitatea lui „Deep Throat” a fost divulgata acum acum citeva luni, cu consimtamintul sau. Se numeste Mark Felt, are acum 91 de ani si, la inceputul anilor ’70, era adjunct al sefului FBI. Nu se simtea prea bine atunci. Democrat declarat, avea de gestionat o serioasa criza a unei administratii republicane: afacerea Watergate. Tocmai ii murise protectorul, legendarul sef al FBI Edgar J.

Hoover, dar nu el a fost cel promovat. Casa Alba ii plantase in coasta fosti agenti CIA si avea de rezistat insistentelor acestora de a-i intercepta si urmari pe oponentii politici ai presedintelui Nixon.

Frustrarea tot mai mare l-a determinat, in cele din urma, sa-l contacteze pe Bob Woodward, de la „Washington Post”, si sa-i ofere informatii care sa-l ajute pe acesta si pe colegul sau, Carl Bernstein, sa ramina pe drumul drept in propria lor investigatie asupra afacerii Watergate.

Tot o frustrare, dar de alt tip, va fi avut si Elena Udrea. A crezut ca de la tandemul Tariceanu-Patriciu i s-au tras atit campania de presa impotriva ei si a afacerilor sotului, cit si demisia de la Cotroceni care a urmat. Si atunci, in loc s-o sopteasca unor ziaristi, a devoalat intr-un interviu conversatia telefonica dintre Tariceanu si Botos din ziua retinerii lui Patriciu.

Problema Elenei Udrea, caci e o problema aici, este de ce nu a divulgat aceste informatii in momentul in care le-a aflat, ci abia acum. Raspunsul e simplu: pentru ca acum avea ea interesul. Dar interesul public pe care l-a slujit, si anume ca Tariceanu l-a sunat pe Botos, fapt confirmat ulterior de amindoi, este categoric mai mare decit dorinta ei de razbunare.

Am aflat, astfel, ca firul scurt inca nu a fost total scos din priza si, mai mult, e de presupus ca, de acum inainte, orice politician va cumpani mult cind va dori sa-l foloseasca. Ca un bonus, am mai aflat si ca presedintele Basescu a mintit cind a zis ca Tariceanu nu l-a sunat pe Botos.

In interviul pe care ni l-a acordat si pe care il publicam azi, Bob Woodward reafirma un adevar elementar: protectia surselor e sacra si e scandalos ca ziaristii sa fie obligati sa le divulge. Ma intreb cum ar vedea el crucificarea, exact de catre presa, a unei persoane care, fie si dintr-un marunt interes personal, a devoalat public un secret stinjenitor pentru un demnitar.

Pentru ca tot Woodward spune: „America nu trebuie sa se teama de colaps economic sau de terorism, ci, in primul rind, de o guvernare secreta, corupta, de secretomanie”. E cu atit mai valabil pentru Romania.