sâmbătă 16 septembrie
ANAF continuă executarea Elenei Udrea și scoate la vânzare cel mai scump activ de până acum
ANAF a scos la vânzare un teren de 5.000 de metri pătraţi, din Bucureşti, aparţinând fostului ministru Elena Udrea, anunţă Profit.ro. Terenul este situat în zona lacului Străulesti, similar cu câteva loturi mai mici de…„O cavitate nu este un vagin". O femeie transsexuală acuză un medic ginecolog că a refuzat să o consulte, în Franța
O femeie transgender în vârstă de 26 de ani susține că un medic ginecolog a refuzat să o consulte, potrivit Euronews. Medicul a afirmat că nu nu are pregătirea sau cunoștințele necesare pentru a trata…Cisterna care a lovit un TIR în Vâlcea ar fi a firmei care deținea stația GPL care a explodat în Crevedia – presa locală
Cisterna încărcată cu GPL care s-a ciocnit cu un TIRpe DN7 în judeţul Vâlcea ar aparține firmei Flagas, care deţinea staţia GPL de la Crevedia unde au avut loc cele două explozii soldate cu moartea…VIDEO Doi oameni au fost salvați dintr-o mașină luată de ape pe DN22D, în judeţul Tulcea. O viitură a avut loc în același loc în iulie
Pompierii au salvat două persoane dintr-un autoturism care a a fost suprins de viitură pe drumul național din localitatea Horia, județul Tulcea. În luna iulie, salvatorii au intervenit în aceeași zonă, unde multor mai multe…Rușii vând apartamentul de lux al președintelui Zelenski din Crimeea
Autoritățile instalate de Rusia în Crimeea au declarat sâmbătă că intenționează să vândă aproximativ 100 de proprietăți ucrainene, inclusiv una aparținând președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Reuters. „Acestea sunt spații rezidențiale, inclusiv apartamentul cuplului Zelenski,…Cum ne furăm singuri căciula de pe cap, îi dăm foc și apoi luăm alta pe datorie. Analiza veniturilor bugetare din ultimii 7 ani
„Știm că sunteți săraci, dar dacă ne votați și venim la putere, o să fiți foarte săraci o vreme, până când se apropie iar alegerile și vă promitem să deveniți din nou doar săraci”. Asta…„UE încearcă să se desprindă de Turcia”. Ankara anunță, supărată, că s-ar putea „despărți” de blocul comunitar
Președintele turc Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că Ankara s-ar putea „despărți” de Uniunea Europeană, dacă este necesar, atunci când a fost întrebat despre conținutul unui raport al Parlamentului European privind Turcia, relatează Reuters. Raportul,…Un bărbat a fost arestat după ce încercat să se urce pe un zid al Royal Mews, de lângă Palatul Buckingham
Un bărbat a fost arestat sâmbătă, la primele ore ale dimineții, după ce a fost văzut încercând să se urce pe zidurile Royal Mews, grajdurile Palatului Buckingham din Londra, a declarat poliția, relatează Reuters. Ofițerii…Ce temperatură trebuie să fie în frigider ca alimentele să nu se strice
Orice frigider funcționează corect dacă are o temperatură ideală la care să păstreze alimentele. Totul cu scopul de a evita ca acestea să se altereze. Astfel, am descoperit ce temperatură trebuie să fie în frigider…VIDEO Un BMW al Poliției, „șifonat” după un accident în lanț provocat de un șofer care nu a acordat prioritate. Bărbatul a fugit
Un bărbat în vârstă de 66 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident în lanț și a fugit imediat, potrivit publicației locale Gorj Express. Șoferul nu a…„Mă simt ca un gunoi”. Un austriac de origine română face greva foamei contra xenofobiei
Un bărbat care a emigrat din România în anii 80 în Austria a recurs la o formă extremă de protest împotriva xenofobiei într-un parc din Klagenfurt, aflat în sudul țării, potrivit cotidianul austriac 5Min, citat…Un nou termen pentru pensiile speciale. Simonis: Decizia CCR lasă o portiță
Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, crede că, până la finalul lunii septembrie, va fi adoptată legea pensiilor speciale în noua formă, cu modificările cerute de Curtea Constituţională. Alfred Simonis a fost întrebat, sâmbătă,…fanatik.ro: Schimbări uriașe pentru milioane de pensionari români. Decizia este deja publicată în Monitorul Oficial
Două dintre modificările prevăzute în textul actului normativ, cu efecte pentru milioane de pensionari români, sunt legate de posibilitatea cumpărării de vechime retroactivă în muncă și de angajările suplimentare de la Casa de Pensii. Daniel…Giorgia Meloni o invită pe Ursula von der Leyen în punctul fierbinte al crizei migraţiei din Europa
Premierul italian Giorgia Meloni a invitat-o pe preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen în aşa numitul „hotspot” din Lampedusa, în urma creşterii fără precedent a sosirilor de migranţi în insula din Mediterana în ultimele…Un traficant de droguri a avariat mașina poliției încercând să fugă în timpul perchezițiilor, în Brașov
Un bărbat suspectat că făcea trafic de droguri în județul Brașov a fugit de polițiști cu mașina lui, lovind o autospecială, fiind prins la aproape un kilometru. Poliţiştii şi procurorii au reţinut şapte persoane suspectate…„Vor fi mai multe drone, mai multe atacuri și mai puține nave rusești”. Ucraina testează sisteme de inteligență artificială pentru detectarea țintelor
Ucraina va putea efectua mai multe atacuri asupra navelor rusești, a declarat pentru Reuters ministrul pentru Transformare Digitală, Mihailo Fedorov, care a jucat un rol cheie în construirea industriei de drone din țară, după o…CSM consideră că aplicarea MCV timp de 16 ani nu fost justificată. „A afectat imaginea de ansamblu a sistemului judiciar”
Consiliul Superior al Magistraturii susține că perioada foarte mare în care a fost în vigoare Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru România nu a fost întemeiată „pe deplin” și că a fost folosit „de…"Celor ce s-au născut după `90 cred că o sa li se pară o carte de-o trăsneală totală". Interviu cu Ana Blandiana despre cartea-eveniment a anului. VIDEO
Jurnalul Anei Blandiana, apărut acum cateva zile la editura Humanitas, merită titlul de cartea anului. Este o surpriză, o carte inopinată și genuină. Cronică personală a celor mai negri ani ai perioadei ceaușiste, 1988 și…HARTĂ | O nouă avertizare meteo de ploi torențiale și vijelii pentru 14 județe / Cum va fi vremea în București
Meteorologii au emis sâmbătă o avertizare cod galben care vizează 14 județe, valabilă până duminică la ora 12. Astfel, de sâmbătă de la ora 10 pănă duminică, la ora 12, în Oltenia, vestul Munteniei, sudul…Reușită istorică în medicină. Un rinichi de porc a funcţionat normal în corpul unui bărbat timp de două luni
Timp de două luni, un rinichi de porc a funcţionat normal într-un corp uman, la o persoană aflată în moarte cerebrală, marcând succesul celui mai lung caz documentat de xenotransplant de acest tip. În luna…VIDEO Daune majore în Sevastopol după atacul ucrainean cu rachete. Imaginile din satelit arată ce încearcă Moscova să ascundă
Atacul cu rachete ucrainene asupra șantierului naval din Sevastopol din peninsula Crimeea anexată ilegal în 2014 de Rusia, a provocat daune importante unei nave de debarcare și unui submarin rusesc de mari dimensiuni, arată imaginile…Ai peste 5.000 de lei și nu vrei să te atingi de ei un an? Ce oferte sunt la risc scăzut în septembrie – octombrie: bănci, Fidelis și Tezaur
5.000 de lei este o sumă mare pentru multă lume. Motivul pentru care am ales-o e legată de titlurile de stat Fidelispentru care această sumă sau 1.000 de euro reprezintă subscrierea minimă, atunci când facem…Geoană: „Astăzi nu vedem condiţii politice pentru un plan de pace în Ucraina”
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, spune că „astăzi nu vedem condiţii politice pentru un plan de pace în Ucraina”, iar un eventual plan de încheiere a conflictului ruso-ucrainean trebuie să aibă la bază…fanatik.ro: WhatsApp nu va mai funcționa din octombrie pe aceste telefoane. Cum să verifici dacă al tău e pe listă. Vești proaste pentru modele Iphone, Samsung, Huawei și LG
Veste proastă pentru utilizatorii aplicației WhatsApp. Din cauza modificărilor pe care Meta le-a tot făcut de-a lungul timpului, serviciul nu va mai fi disponibil pe mai multe modele de telefoane. De-a lungul timpului, Meta a…Un nou-născut a fost găsit mort pe o ambarcațiune care transporta migranți în largul insulei Lampedusa
Paza de coastă italiană a găsit un nou-născut mort pe un vas care transporta migranți pe insula italiană Lampedusa în timpul unei operațiuni de salvare, a relatat sâmbătă agenția de presă ANSA, potrivit Reuters. Bebelușul…Desfășurare de forțe în Brăila pentru un colet suspect. Intervin pirotehniștii din Galați
Autorităţile intervin, sâmbătă, după ce o femeie a sesizat prezenţa unui colet suspect pe o stradă din Brăila. „Astăzi, 16 septembrie a.c., în jurul orei 08:45, poliţiştii au fost sesizaţi de către o femeie prin…Hugh Jackman și soția sa, Deborra-Lee Furness, anunță că se despart după 27 de ani de căsnicie
Actorul Hugh Jackman, în vârstă de 54 de ani, şi soţia sa, Deborra-Lee Furness, în vârstă de 67 de ani, şi-au anunţat despărţirea după o căsnicie de 27 de ani. Actorii australieni s-au căsătorit în…Persoane evacuate în Vâlcea după ce o cisternă încărcată cu GPL s-a ciocnit cu un TIR. Trafic blocat pe DN 7
O cisternă încărcată cu GPL şi un autotren plin cu medicamente s-au ciocnit, sâmbătă, pe DN 7, în judeţul Vâlcea. Autorităţile au evacuat zona şi au stabilit un perimetru de siguranţă, transmite news.ro. „Poliţiştii rutieri…Cutremur de 4,2 grade, sâmbătă dimineață, în Buzău
Cutremurul produs sămbătă la ora locală 9:16, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, care inițial a fost măsurat cu o magnitudine de 3,9, a fost revizuit la 4.2, potrivit INFP. Seismul de intensitate II a…VIDEO. Acesta este „Podul Rușinii” din România. Așa a fost redenumit pe Google Maps un pod pe care autoritățile nu reușesc să-l repare de trei ani
Podul de la Milișăuți care se află pe DN2H, care face legătura între Rădăuți și Suceava, a fost redenumit pe Google Maps „Podul Rușinii”. Podul trece peste râul Suceava și se află în reparații de…Accident teribil, surprins de camerele de supraveghere. Doi motocicliști răniți după ce o mașină a virat prin loc nepermis
Doi tineri motociclişti, de 17 şi 18 ani, au fost răniţi, într-un accident rutier produs în Dobroiești, judeţul Ilfov, evenimentul fiind surprins în imagini. Acestea arată cum o maşină a virat la stânga în loc…Numărul pacienților care se tratează în spitalele private a crescut semnificativ în ultimii patru ani
Spitalele private au înregistrat creşteri semnificative atât la spitalizările de zi, cât şi la cele continue, dar rămân, încă, cu mult sub cele publice în privinţa numărului de pacienţi trataţi, arată o analiză făcută de…LIVE Război în Ucraina, ziua 570: Producția de drone aeriene din Ucraina a crescut de peste 100 de ori / Rachete Storm Shadow și Scalp, folosite în atacul din Crimeea / Rusia neagă că Ucraina a recuperat Andriivka
Apărarea aeriană rusă a doborât două drone ucrainene deasupra regiunii Kaluga și Tver, a anunțat sâmbătă Ministerul rus al Apărării.Peşedintele Volodimir Zelenski le-a vorbit ucrainenilor, vineri seara, despre situaţia de pe front şi despre progresele…DigiSport: Lovitură de teatru. „Mario n-a fost vinovat nici măcar de accident! Victima era de 10 ori mai drogată"
Procesul în care este vizat Mario Iorgulescu (28 de ani) a reînceput recent, după ce în primă instanță a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare. Avocații fiului lui Gino Iorgulescu, președintele…Weekend trending în București, 16-17 septembrie: meniuri de toamnă, festival pentru recucerirea spațiului public și echipe de piloți trăsniți care plonjează în Lacul Morii
Se anunță un weekend cu cer înnorat, dar și cu temperaturi foarte plăcute, care sigur îi vor face pe mulți să-și dorească să petreacă mai mult timp pe afară. Și, dacă am învățat un lucru…Cei 3 „băieți răi" din business pe care trebuie să-i urmărești
Unele povești par prea frumoase ca să fie adevărate. Dar atunci când vorbim despre business sau investiții financiare, dramele sunt cu atât mai mari atunci când mirajul se sparge, cu cât duc la pierderea tuturor…De ce am uitat cum am murit de foame în comunism?
Sentința în cazul Gheorghe Ursu a judecătorilor de la Înalta Curte m-a pus în fața unei probleme. Judecătorii zic: Ursu nu a fost opozant al lui Ceaușescu. De ce? Fiindcă opiniile sale nu au fost…Cu Găgăuzia și Transnistria în Europa – doi europarlamentari români spun cum vrea UE să țină Moldova aproape și după alegerile din noiembrie
Moldova va avea alegeri locale în prima duminică din noiembrie. Deja au început să circule sondajele care arată opinia cetățenilor și preferințele lor politice. Aproape jumătate din respondenții unui studiu (47%), realizat de iData, consideră…Zelenski: Soldaţii noştri au eliberat Andriivka / Ne pregătim pentru evenimente internaţionale importante
Preşedintele Volodimir Zelenski le-a vorbit ucrainenilor, vineri seara, despre situaţia de pe front şi despre progresele înregistrate de contraofensiva ucraineană, confirmând cucerirea satului Andriivka, aflat la 10 kilometri sud de Bahmut. În acelaşi timp, el…VIDEO Concert improvizat pe peronul gării din Barboși, în timpul grevei ceferiștilor
Mai mulți tineri gălățeni și tulceni, din comunele Scânteiești și Luncavița, au făcut spectacol în Gara Barboși, acolo unde i-a prins greva de două ore a feroviarilor care a afectat aproape 400 de trenuri. Tinerii,…Alina Gorghiu: Sunt milioane de consumatori de droguri / Nu-i putem băga pe toți la pușcărie, trebuie ajutaţi să scape de dependență
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat, vineri, că în România sunt „milioane de consumatori de droguri”, cifră care rezultă din statisticile Agenţiei Naţionale Antidrog, iar aceşti oameni nu pot fi băgaţi cu toţii la închisoare…vineri 15 septembrie