duminică 29 iunie
„Marea şi frumoasa lege” promovotă de Donald Trump a trecut de primul obstacol în Senatul american
Senatul SUA, controlat de republicani, a avansat sâmbătă, la limită, proiectul de lege al preşedintelui Donald Trump privind reducerea impozitelor şi cheltuielile, în timpul unei sesiuni maraton de weekend marcată de drama politică, diviziuni şi…Case în Elveția la preț de Floreasca
Elveția are două piețe imobiliare complet diferite. În Kilchberg, un apartament poate ajunge ușor la un preț de vânzare de 8 milioane de franci elvețieni, în schimb în Le Locle găsești o locuință la preț…Primele imagini din interiorul luxosului superiaht Bayesian al miliardarului Mike Lynch, care s-a scufundat misterios anul trecut
Miliardarul din domeniul tehnologiei Mike Lynch, în vârstă de 59 de ani, și fiica sa Hannah, în vârstă de 18 ani, se aflau la bordul navei când aceasta s-a scufundat, în august 2024, în adâncurile…Cursă mortală pentru doi tineri. Au fost găsiţi carbonizaţi după ce au fugit de Poliţie cu 185 km/h, la Râmnicu Vâlcea
Autoturismul în care se aflau fusese înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 185 de kilometri pe oră pe un bulevard din municipiul Râmnicu Vâlcea, dar şoferul a refuzat să oprească, relatează News.ro. Maşina…RO e-TVA: Cât timp vor avea firmele să răspundă la Notificarea de conformare trimisă de ANAF și ce amenzi riscă
Aplicarea sancțiunilor legate de sistemul RO e-TVA a fost amânată până la 1 iulie 2025, printr-o ordonanță de urgență adoptată la finalul anului trecut. În acest context, contribuabilii vor trebui să se conformeze noilor obligații…VIDEO Scandal uriaș după ce un concert de la Festivalul Glastonbury a fost difuzat în direct la BBC
Guvernul a „condamnat cu fermitate” cântecele de la Festivalul Glastonbury ale trupei rap punk Bob Vylan, în care se cere „moartea” armatei israeliene şi au fost transmise în direct de BBC, potrivit News.ro. Rapperul Bobby…Elevii şi studenţii protestează duminică, în București, faţă de tăierea burselor
Elevii şi studenţii vor protesta duminică, în Capitală, faţă de scăderea fondului de burse, ei urmând să plece în marş din Piaşa Universităţii către sediul Guvernului. „Duminică, 29.06.2025, de la ora 20:00, Alianţa Naţională a…Mesaje de Sfinții Petru și Pavel 2025. Ce nume se sărbătoresc azi
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi împreună în 29 iunie. Biserica a hotărât ca aceşti doi mari Apostoli să fie cinstiţi în aceeaşi zi deoarece în aceeaşi zi şi în acelaşi an au pătimit…„Absolut nebunesc şi distructiv”. Elon Musk critică dur vastul proiect de lege al lui Trump privind impozitele şi cheltuielile
Miliardarul Elon Musk, fostul şef al Departamentului pentru eficienţă guvernamentală, a criticat sâmbătă ultima versiune a proiectul de lege al lui președintelui american Donald Trump, plan pe care l-a numit „nebunesc şi distructiv”, potrivit Reuters,…Vremea iluziilor a trecut. Ce trebuie să se întâmple în privința Rusiei după summitul NATO de la Haga
Spectaculoasele lovituri aeriene ordonate de Preşedintele Trump împotriva Iranului au reafirmat, dramatic, valoarea simbolică şi militară a descurajării. Atacul american este o trecere a Rubiconului şi un semnal transmis celor pregătiţi să conteste ordinea internaţională:…INTERVIU Valoarea anxietății la copiii români a urcat la peste 70, spune un specialist. „Așa cum măsurăm tensiunea arterială sau glicemia, putem măsura și anxietatea”
Agnes Remalia Dragomir, psiholog și psihoterapeut care lucrează și cu copiii, avertizează că s-a ajuns într-un punct periculos, la nivel social. Anxietatea și depresia sunt tot mai frecvente în rândul copiilor și adolescenților, iar asta…sâmbătă 28 iunie