luni 24 martie
Chirurgia robotică de înaltă precizie salvează viața unui pacient la Spitalul Memorial Băneasa
Ion S, în vârstă de 55 de ani, cu multiple afecțiuni și intervenții chirurgicale anterioare, a beneficiat de avantajele chirurgiei robotice pentru tratamentul unui neoplasm prostatic, la Spitalul Memorial Băneasa. Procedura inovatoare, efectuată sub îndrumarea…Cele mai violente proteste din ultimii zece ani din Turcia, după încarcerarea lui Ekrem Imamoglu. Gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc, folosite de forțele de ordine împotriva manifestanților FOTO
Zeci de mii de protestatari au protestat în Turcia pentru a cincea seară consecutiv după ce primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, a fost arestat oficial și acuzat de corupție. La Istanbul, manifestanții au fost atacați de…Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi prezintă luni raportul de activitate pe 2024, în prezenţa lui Ilie Bolojan
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi prezintă luni raportul de activitate pe 2024, în prezenţa preşedintelui interimar Ilie Bolojan, potrivit News.ro. ”Luni, 24 martie 2025, începând cu ora 13, va avea loc prezentarea publică…Analiza încadrării unei companii la întocmirea situațiilor financiare trebuie să țină cont de noile criterii prevăzute în Directiva UE 2775
La întocmirea situațiilor financiare, companiile trebuie să schimbe categoria în care se încadrează doar dacă în două exerciţii financiare consecutive depăşesc/încetează să depăşească două dintre cele trei criterii de mărime: total active, cifra de afaceri…Victor Ponta, la HotNews: „Chiar și cei care mă antipatizează profund recunosc că măsurile economice luate au fost bune” / Sunt de acord că nu tot ce face Trump e bun / Atac la Simion
Invitat luni la HotNews, Victor Ponta a susținut că, atunci când era premier „nu singur, alături de alți oameni, de Corina Crețu, am adus 30 de miliarde de euro fonduri europene. Iar România nu poate…Regele Charles încurajează Canada. Doar că poate încă nu ai observat asta, scrie Wall Street Journal
Confruntat cu amenințarea unei anexări de către Trump a celui mai mare teritoriu al regatului său, monarhul britanic răspunde cu plantări de copaci, cuvinte calde și cu muzica lui Michael Bublé, scrie The Wall Street…Război în Ucraina, ziua 1125: Kremlinul confirmă cadoul făcut de Putin lui Trump / Negocieri între americani și ruși în Arabia Saudită / Tot mai multe știri false despre Ucraina
Rusia a lansat peste noapte al treilea atac aerian consecutiv asupra Kievului. De asemenea, un alt atac a avut loc duminică seara în regiunea Zaporojie din sud-estul Ucrainei. Atacurile au avut loc după ce o delegaţie…De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim suficient
Se pare că dormitul insuficient înseamnă mai mult decât faptul că ne simţim obosiţi. Cercetătorii au descoperit că, la adulţii în vârstă, un somn insuficient şi cu întreruperi interferează cu capacitatea creierului de a curăţa…Primarul, jurnalista, actriţa, fostul preot, fostul spion… Ce scrie POLITICO despre candidaţii la preşedinţia României
O victorie a unui candidat de extremă dreapta în alegerile din luna mai ar putea însemna mai multe probleme pentru establishmentul de la Bruxelles şi ar putea împinge Bucureştiul spre o aliniere mai strânsă cu…România a dat OK-ul: Veți avea în Taxi și Uber/Bolt inclusiv șoferi din Nepal, Sri Lanka, Vietnam, Filipine
România a introdus, după mulți ani de așteptare, sistemul care permite străinilor din state non-UE să lucreze inclusiv ca șoferi de taxi sau Uber/Bolt, schimbând regulile de obținere a atestatului în domeniu prin posibilitatea ca…Simulare BAC 2025. Prima probă scrisă începe azi cu Limba şi literatura română. Peste 123.000 de elevi, aşteptaţi la examen. Calendar probe
Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat începe luni, cu Limba şi literatura română. Probele vor începe la ora 09.00, iar accesul elevilor în sălile de examen este permis până la ora 08.30. Peste 123.000…Ar putea o altă țară europeană să își dezvolte propriile arme nucleare? Expert: „Există doar o excepție discutabilă”
Construirea de la zero a unei forțe nucleare de descurajare nu este o sarcină ușoară, dar odată cu distanțarea Statelor Unite de Europa ideea a început să reapară. „Polonia trebuie să obţină cele mai avansate…SONDAJ. Cine a fost cel mai bun președinte al României din punctul de vedere al alegătorilor lui Călin Georgescu, Ciolacu, Simion, Ciucă sau Lasconi. Răspuns surpriză în rândul votanților lui Geoană
Recentul sondaj de opinie realizat de AtlasIntel pentru Hotnews arată o serie de rezultate surprinzătoare atunci când românii sunt invitați să răspundă la întrebarea „Cine a fost cel mai bun președinte al României după 1989?”.…Percepție versus realitate: De ce oamenii cred că economia merge mai rău decât în realitate
În urmă cu vreo 3 ani eram cu un grup de prieteni aproape de cascada 7 Scări. Eram entuziasmați să urcăm, mai puțin o persoană din grup, mai supraponderală. El spunea că diferența de nivel…JD Vance, voi continuați să mințiți despre România, noi continuăm să spunem adevărul despre voi
În recentul dosar al Parchetului legat de finanțarea campaniei electorale, procurorii susțin că 1 milion de dolari a băgat un singur om în cumpărarea ilegală de voturi și în propagandă electorală nedeclarată pentru alegerile prezidențiale…SUA poartă luni discuţii cu Rusia în Arabia Saudită. Care sunt așteptările Rusiei
Negocieri între americani și ruși vor avea loc luni în Arabia Saudită. Rusia a declarat sâmbătă că se așteaptă la „anumite progrese” în problema ucraineană în timpul negocierilor programate luni în Arabia Saudită cu americanii,…Țările care își pregătesc populațiile pentru un posibil conflict mondial
Scena geopolitică globală trece printr-una dintre cele mai tensionate faze din ultimele decenii. Proliferarea conflictelor armate, reapariția disputelor teritoriale și creșterea bugetelor de apărare ale marilor puteri au stârnit alarme cu privire la o nouă…duminică 23 martie