Un bărbat din China a încercat să se sinucidă fiindcă fiul său încă e neînsurat la 29 de ani
Un tată din China care a supraviețuit unei tentative de sinucidere și-a motivat gestul din cauza rușinii pe care o simte fiindcă fiul său încă nu este însurat la vârsta de 29 de ani, relatează Insider.
Potrivit postului local KNews, bărbatul în vârstă de 55 de ani le-a înmânat unor paznici de la gara din Shanghai un bilet pe care scria că tocmai a luat o supradoză de medicamente înainte de a leșina.
În mesajul de adio adresat fiului său bărbatul a scris că simte că trăiește „o viață de rușine” deoarece tânărul nu și-a întemeiat încă o familie.
„Oamenii de vârsta mea din satul nostru toți au deja copii și nepoți. Dar tu ai 29 de ani și nu ai reușit nimic”, a scris bărbatul.
Acesta a supraviețuit tentativei de sinucidere și a fost spitalizat.
Gestul său a declanșat comentarii ample pe platformele social media din China cu privire la presiunile la care sunt supuși tinerii pentru a-și întemeia o familie devreme în viață.
În China există așteptarea ca oamenii să se căsătorească înainte de vârsta de 30 de ani și nu este neobișnuit ca părinții să își împingă copiii în direcția respectivă, punând la cale și întâlniri oarbe pentru ei.
Părinții chinezi fac presiuni asupra copiilor să se căsătorească
Chinezii în vârstă se referă la tinerele care rămân necăsătorite după 27 de ani drept „sheng nu” (femei rebuturi) în contextul în care aproape jumătate din tinerele chineze din mediul urban nu intenționează să se căsătorească, potrivit unui sondaj realizat anul trecut.
În ceea ce-i privește pe bărbații tineri, asupra lor se fac presiuni să se însoare cât mai devreme deoarece de la ei „este așteptat să ducă mai departe moștenirea familiei”, afirmă Mu Zheng, profesor de sociologie la Universitatea Națională din Singapore.
„Căsătoria a fost de asemenea un indicator important al maturizării sociale și succesului personal”, afirmă el.
„Date fiind prețurile ridicate ale locuințelor din China și așteptările ca bărbații să își asume majoritatea cheltuielilor în gospodărie, căsătoria arată că un bărbat este pregătit din punct de vedere social și financiar”, explică Zheng.
Citește și: