Sari direct la conținut

Un conductor de tren trimis la mutat vagoane după ce a spus călătorilor că pe locurile rezervate personalului CFR se află ”șefa din minister”. Aceasta a fost luată la rost de oameni pentru condițiile proaste de transport

HotNews.ro
Un conductor de tren trimis la mutat vagoane după ce a spus călătorilor că pe locurile rezervate personalului CFR se află ”șefa din minister”. Aceasta a fost luată la rost de oameni pentru condițiile proaste de transport
Tren din Romania (foto Vlad Barza)

Bărbatul a contestat decizia în instanță și astfel au ieșit la iveală detaliile episodului de pe ruta București – Iași. Conductorul a pierdut procesul, după ce judecătorii au considerat, printre altele, că a spune călătorilor ”e șefa mea din minister” înseamnă că ”determini ştirbirea prestigiului şubred al companiei SNCFR”.

Din funcția de șef de tren în cea de manevrant vagoane. Aceasta este schimbarea profesională care a apărut în cariera unui angajat CFR. 

Pe 13 octombrie 2023, trenul Inter Regio 1665  mergea de la București Nord la Iași. Fiind perioada pelerinajului la Sfânta Parascheva de la Iași, garnitura compusă din 12 vagoane era supraaglomerată. Unii dintre călători, cu bilete, nu au mai prins locuri pe scaune.

Trenul a plecat din București cu 39 de minute de întârziere, ”din motive tehnice”, ceea ce i-a nemulțumit de la început pe oamenii care stăteau în condiții proaste.

Șefa i-a răspuns: ”Autorizație”

Potrivit datelor din dosarul aflat în prezent pe rolul Curții de Apel Iași, consultat de HotNews, conductorul avea ca sector de activitate vagoanele 1-6. După ce trenul s-a pus în mișcare, a început verificarea biletelor de călătorie de la primul vagon. Când a ajuns în capăt, acolo unde erau locurile rezervate personalului CFR, conductorul s-a adresat: ”Bună seara, vă rog să-mi prezentați legitimațiile de călătorie”. În fiecare tren operat de CFR Călători există un anumit număr de locuri rezervat personalului companiei, care beneficiază de gratuitate la transportul feroviar. 

Conductorul și-a îndreptat privirea către locurile personalului de tren. A observat o șefă din cadrul CFR,  pe care a salutat-o cu ”Sărut-mâna”. Femeia i-a răspuns: ”Autorizație”, după care i-a spus conductorului că vrea să vadă ce bilet îi dă doamna, îndreptându-și privirea în partea opusă, către o femeie care prezenta handicap la o mână.

Femeia a prezentat conductorului un bilet, valabil pentru un tren care plecase mai devreme din Gara de Nord. A fost nevoită să plătească un alt bilet, suprataxat, fiindcă nu a urcat cu bilet potrivit călătoriei, și a fost anunțată că biletul este unul fără loc.

„Dacă este șefă din Minister, are voie sa ocupe 3 locuri?”

În timp ce aștepta eliberarea biletului, călătoarea l-a întrebat pe conductor dacă „doamna cu autorizaţie are voie sa stea pe locurile rezervate personalului de tren”, iar acesta i-a răspuns: „Da, fiindcă este șefa mea din Minister”. Femeia ocupă poziția de revizor central în cadrul CFR.

„Dacă este șefă din Minister, are voie sa ocupe 3 locuri? Pe unul sa stea ea, pe unul să țină geanta și pe unul să țina haina?”, a insistat călătoarea. Conductorul nu a mai spus nimic și a continuat verificarea biletelor călătorilor din celelalte vagoane.

Când a ajuns pe la vagonul 6, reiese din dosar, conductorul a primit un telefon de la Comandă, fiind anunțat că până la ajungerea trenului la stația Buzău să ajungă la vagonul 1. Fără să bănuiască ce surpriză îl așteaptă s-a conformat.

Când a ajuns la primul vagon, conductorul a găsit-o pe ”șefa din minister” nervoasă. L-a luat la rost.

„Din cauza d-voastră, am suportat toate mârşăviile astea, o sa vedeţi d-voastră ce păţiţi”, i-a replicat femeia, potrivit documentelor din dosar. 

Nedumerit, conductorul a întrebat-o cu ce a greşit, însă ”aceasta a continuat să-l ameninţe”. Mai mulți călători au luat apărarea bărbatului, reproșându-i femeii că șeful de tren nu are nicio vină.

După ce femeia a coborât din tren, conductorul a mers din nou la vagonul 1 și i-a întrebat ce s-a întâmplat. Aceștia i-au povestit că a avut loc o ceartă între ”șefa din minister” și doamna cu handicap și că mai mulți călători i-au reproșat condițiile proaste din tren.    

Sancționat în regim de urgență

La mai puțin de o lună distanță, pe 7 noiembrie, conductorul a fost sancționat de SNTFC „CFR Calatori” SA, Sucursala Regionala de Transport Feroviar de Călători Iași. A fost retrogradat din funcţia de şef tren în funcția de manevrant vagoane timp de 30 zile.

Conductorului i s-a imputat că a încălcat prevederile: Regulament Intern, art. 21 al. 2, lit. I, u și v, care prevăd: „să aducă la îndeplinire orice sarcini ce decurg din reglementările în vigoare”,  „să aibă o comportare disciplinată și civilizația în timpul orelor de program, față de colegi și beneficiarii cu care intra in relaţiile de serviciu”, respectiv „sa nu ştirbească prin comportarea lor în timpul serviciului, demnitatea funcţiei sau prestigiul unităţii”.

„După cum se poate observa din decizia de sancţionare, la art. 2 s-a reţinut că, în concret, contestatorul se face vinovat de faptul ca a răspuns unei călătoare de tren că doamna care ocupa locul rezervat personalului de tren este ” şefa sa din Minister” fapt ce a dus la hărţuirea verbală a acesteia”, se menționează în contestația depusă de conductor în instanță. 

Conductorul a contestat decizia. Fiind originar din județul Vaslui, s-a adresat tribunalului din acest județ. Judecătorii au dat câștig de cauză șefei sale din CFR, respingându-i contestația conductorului. 

Conductorul acuzat că a știrbit imaginea CFR

„Prin fapta săvârşită, se constată că au fost încălcate prevederile menţionate in cuprinsul deciziei de sancţionare, prin afirmaţia sa („este șefa mea din minister ” n.r.) contestatorul determinând ştirbirea prestigiului şubred al companiei, provocând persoana din tren la o atitudine ostilă faţă de o colegă care ocupă locul pe care îl avea rezervat”, au motivat judecătorii hotărârea. 

Instanța a mai reținut că șefa din CFR care ocupa locul rezervat, nu a încălcat drepturile altor altor călători, astfel încât să i se impute acest lucru.

„ De asemenea, pentru faptul că a plecat trenul cu întârziere şi că era plin nu se făcea vinovată martora iar obligația contestatorului era de a aplana starea de nemulțumire a călătorilor iar nu de a întărâta, prin afirmațiile făcute, nemulțumirile acestora cu privire la sistemul feroviar”, au conchis judecătorii Tribunalului Vaslui.

Bărbatul a contestat decizia instanței din Vaslui, subliniind că nu a instigat în niciun fel călătorii împotriva doamnei revizor.

Dosarul a fost înaintat Curții de Apel Iași, unde are programat un prim termen pe 7 noiembrie.

INTERVIURILE HotNews.ro