Un subiect de reflectie: adoptiile internationale
Am urmarit saptamana trecuta cazul copilului rus de 8 ani care a fost trimis de parintii sai adoptivi americani inapoi in tara, pentru ca acesta, sustine mama adoptiva intr-o scrisoare care insotea copilul, reprezenta prin comportamentul sau o amenintare la adresa sigurantei familiei adoptive si a prietenilor acestora.
Potrivit mamei, copilul avea niste probleme de comportament care ar fi fost ascunse de autoritaile ruse: era violent si avea tulburari psihotice. Cum copilul e de nationalitate rusa, parintii americani l-au pus pe avion si l-au trimis la Moscova, dandu-l in grija autoritatilor.
CNN a tratat foarte bine acest caz. Sau eu l-am urmarit pe CNN. Marti seara, Becky Anderson a dezvoltat subiectul. Acolo am vazut ca americanii adopta cel mai mult din China, apoi din Rusia. Potrivit site-ului CNN, anul trecut au adoptat din Rusia 1586 de copii, dar cel mai mare numar de adoptii (incepand cu 1999) s-a inregistrat in 2004: 5862 de copii.
In urma acestui caz, anumiti oficiali de la Moscova spun ca se gandesc la o inghetare temporara a adoptiilor internationale sau, mai precis, a adoptiilor americane din Rusia pana la semnarea unui acord care sa permita monitorizarea copiilor dupa ce ajung in SUA.
Citeste restul materialului si comenteaza pe Menaru.